Citești
Copiii si divortul: doua case, doua educatii

Copiii si divortul: doua case, doua educatii

Revista Psychologies

Atitudine prea laxa la tata, rigiditate la mama… In urma unei despartiri, principiile educative se regasesc adesea in centrul conflictului. In ciuda divergentelor de valori si a lipsei de iubire din sanul cuplului, important este sa se pastreze legatura parentala, iar copiii sa fie protejati de razboiul dintre fosti. Un divort, e clar, separa sotii. Nu si parintii. In teorie cel putin.

Practica insa ne arata ca, adesea, acordul educativ care ar trebui sa primeze in fata divortului se dizolva. Diferentele dintre punctele de vedere, valori si principii devin, in acest caz, tot atatea surse de conflict, fiind alimentate de ranchiuna sau rivalitate.

„Este cert ca, in mod ideal, educatia copiilor este o munca de echipa a parintilor. In general, noi suntem rodul educatiei adultilor cu care am interactionat de-a lungul vietii noastre, de la parinti si pana la vecini. Este o realitate faptul ca, de cele mai multe ori, atunci cand parintii divorteaza, cel caruia ii este
incredintat copilul se ocupa mai mult de educatia lui. Acest lucru se intampla si pentru ca, de obicei, mama, primind custodia, se considera cea mai potrivita pentru aceasta misiune.

Deseori, tatii se retrag, partial sau total, justificandu-se prin motive care nu au nimic de-a face cu copilul. Cele mai frecvente «pretexte» sunt legate de lipsa de timp («muncesc mult»), dar, din pacate, aceste atitudini sunt determinate de fapt, de cele mai multe ori, de calitatea proasta a relatiei dintre cei doi parinti“, ne explica psihoterapeutul Cristina F¼l¶p, Clinica „Pragul alb“. Confruntati in mod brutal cu realitatea despartirii, uneori prinsi in mijlocul disputelor acestor adulti ce-si continua razboiul, copiii sunt si mai afectati de cele doua moduri opuse de educatie.

Diferente inevitabile

„Pentru ca ceea ce «pleaca» de la noi spre copil sa fie perceput corect, inteles si integrat corespunzator, este important sa avem o relatie armonioasa cu el. Daca vrem sa educam, este de asemenea important sa intelegem cine si cum este copilul, adica sa-l cunoastem, iar pentru a-l cunoaste este necesar sa ii alocam timp, si nu oricum, ci timp de calitate.

Doar asa ii putem face educatie, dupa ce il cunoastem, stim ce nevoi are, ce–i place si ce nu-i place, ce interese are, la ce viseaza, ce-si doreste“, completeaza psihoterapeutul. Iata principiile de baza. Insa, in realitate, exista anumite puncte foarte precise sau moduri de a actiona care determina aparitia divergentelor.

Unul ii reproseaza celuilalt faptul ca cel mic merge prea tarziu la culcare, teme care n-au fost controlate, permisuni de a iesi in oras generos acordate. Sau opusul, o atitudine prea protectoare sau prea manipulatoare sunt, fara indoiala, cele mai frecvente acuzatii.

Iar Cristina F¼l¶p le explica: „Atitudinea prea laxa poate aparea datorita unui sentiment de vinovatie – nevoia de supracompensare sau datorita timpului si interesului scazut alocate copilul, din diferite motive. Pe de alta parte, atitudinea rigida poate fi determinata de o stare tensionata a parintelui. Se teme «sa nu greseasca si in privinta copilului, dupa ce a ratat casnicia» sau a acumulat multe frustrari, iar relatia cu copilul este cea mai la indemana pentru a se «descarca»“.
Fiecare este convins ca are dreptate si, in mod curios, nu este fals, intrucat, intr-un cuplu, exista mereu un parinte emancipat si unul protector, iar copilul beneficiaza de echilibru. Pastrarea acestei linii dupa divort este un lucru bun.

Daca din diferentele educative copilul incearca sa traga foloase, de genul „dar la tata ( sau la mama ) am voie sa… “, nu este cazul sa te pierzi in lungi explicatii sau justificari. Este suficient sa-i raspunzi: „La tatal tau, ai voie sa faci asta, aici nu ai voie!“ . Important este sa inteleaga un cadru gandit si stabilit pentru el in fiecare camin. Asta il linisteste si il formeaza.

Din acel moment in care nu mai exista excese, nici dintr-o parte, nici din cealalta, copilul nu mai este afectat si putin mai conteaza daca un cadru familial este prea slab intr-un caz si prea inchis in celalalt. Sa incerci sa te intelegi in privinta aspectelor educative importante si nu asupra detaliilor este ceea ce se recomanda cuplurilor separate.

De dragul copilului…

Sotii continua sa-si regleze conturile asa-zis „de dragul copiilor“. Iar suferinta variaza, de la doua case, doua lumi diferite, pana la culpabilizarea pentru divortul parintilor. „Cel mai important pentru copil este sa stie, spunandu-i-se cat se poate de clar, ca el nu are nimic de-a face cu divortul si ca aceasta despartire nu modifica sentimentele parintilor fata de el.

In ceea ce priveste cauzele divortului, este bine sa i se explice pe intelesul lui, adecvat varstei, fara sa fie mintit. In felul acesta, mai tarziu, la adolescenta cel mai probabil, i se va putea completa imaginea de ansamblu“, recomanda psihoterapeutul Cristina F¼l¶p.

Iar semnele prin care copilul va indica suferinta nu sunt foarte greu de identificat. El nu va pune concret in cuvinte ceea ce simte, ci se va exprima printr-un comportament derutant pentru parinti: „stari de apatie, iritabilitate si nervozitate, tulburari de somn (insomnii, somn neproductiv, pavor nocturn la copilul mic), plans facil, enurezis la copilul mic, tulburari digestive cu sau fara scaderi in greutate (dureri gastrice, scaderea apetitului, constipatie sau diaree-fara cauze alimentare), tulburari de concentrare a atentiei, iar in situatii mai grave – tulburari de comportament si absenteism scolar“, completeaza aceasta. Ce ramane de facut? Comunicarea si dialogul sunt cheia, fara teama de a apela la un specialist in cazurile foarte dificile.

E amuzant sa ai doua case – Elena 11 ani

„Parintii mei sunt divortati de mult timp, iar acum amandoi s-au casatorit cu altcineva. Eu stau cu mama dar merg in vacante si cu tata si cu sotia lui sau stau in unele weekend-uri la ei. Este foarte amuzant sa ai doua case, pentru ca in fiecare am camera mea si multe jucarii. Iar cand merg la tata sunt rasfatata mult si ma inteleg foarte bine si cu sotia lui. Mama e mai severa si uneori ma pedepseste iar atunci imi vine sa plec la tata, dar nu pot. Insa il sun, pe el sau pe bunica. Asta daca am voie la telefon. Am multi prieteni care au parintii divortati, si multi prieteni care au parintii impreuna. Dar pe mine nu ma deranjeaza situatia mea pentru ca asa a fost dintotdeauna si ma iubesc amandoi“.

Parinte, inainte de toate

Specialistii in copilarie sunt cu totii de acord in privinta unui aspect: singurele diferente educative care perturba in profunzime echilibrul copilului sunt acelea care isi au originea in respingerea celuilalt parinte. Este vorba de cazul in care cuplul parental dispare odata cu cuplul conjugal, iar reglarile de conturi si rivalitatile primeaza asupra proiectului educativ.

Coparentalitatea inseamna sa faci sa supravietuiasca cuplul mama-tata in mintea si inima copilului. Daca acest cuplu ramane viu, fie el si in conflict, copilul va face diferenta intre cele doua cupluri. Dar sa ramai parinte in ciuda a tot ce s-a intamplat, impune pastrarea unui grad minim de conversatie.

Or, specialistii de familie constata ca, cel mai adesea, copilul este insarcinat cu pastrarea legaturii. Un rol ale carui consecinte nu sunt mereu evaluate de parinti. Copilul mesager se crede responsabil de cuvantul pe care il poarta, rareori fiind un compliment sau un salut amical.

El se simte responsabil de furia, tristetea sau enervarea provocataeprin transmiterea mesajelor si, cu timpul, va ajunge sa creada ca orice cuvant spus de el este potential periculos. Sau va „erotiza“ aceasta functie de intermediar, care ii va permite sa-si imagineze ca ia locul tatalui sau al mamei, ceea ce este la fel de daunator pentru el.

O alta capcana este cand parintele transforma copilul in mod inconstient in partener sau confident, lucru extrem de nefavorabil dupa cum ne explice Cristina F¼l¶p: „Corect si sanatos este sa nu amestecam rolurile. Un copil nu trebuie sa fie confident si nici partener al vreunuia dintre parinti, nici cand acestia sunt impreuna, nici cand sunt divortati. Pentru acest tip de relatii exista prietenii. Indiferent cat de matur este un copil, rolurile mama-copil, tata-copil trebuie pastrate nealterate si nepoluate de alte roluri sociale.“

Daca incercam totusi sa fim realisti este greu sa il intalnesti pe celalalt daca despartirea a fost foarte dureroasa pentru amandoi. Pentru ca parintii sa se poata intelege in continuare, trebuie respectat ritmul si munca de doliu a fiecaruia, fara a uita totusi ca a-l informa pe celalalt parinte despre tot ceea ce priveste viata copilului este o obligatie si nu o favoare!

Esentialul este ca, dincolo de divergentele care ii separa, copilul sa simta ca tatal si mama lui pastreaza un proiect comun: sa-i asigure cel mai bun prezent si cel mai bun viitor posibil. Cand aceasta certitudine vitala ramane inradacinata in copil, atunci parintii isi pot spune ca si-au indeplinit misiunea bine.

See Also

 
Un mod de legatura


Iata un nou gen de agenda, destinata sa faciliteze dialogul dintre parintii divortati. Divortul parintilor nu usureaza nicicum viata copiilor, mai ales atunci cand custodia alternata se amesteca. Pentru a-i ajuta pe toti in a avea o organizare mai clara a cotidianului lor, o mama divortata a imaginat un „carnet de legatura “ ce trebuie completat pe rand de fiecare parinte.

Un astfel de „insotitor “, ce-l va urmari pe copil de la o familie la cealalta, va fi o agenda cu saptamanile la tata, cele la mama, detalierea organizarii weekend-urilor, a vacantelor etc. Care reia toate informatiile practice din viata copilului: coordonatele parintilor, ale scolii, timpului liber, istoricul medical…

Familiile pot sa-si creeze propriul carnet, adaptat, caci ii va permite copilului sa aiba mai putine informatii in minte si sa-l linisteasca in privinta structurii vietii lui. Acest carnet este o idee buna mai ales atunci cand cuplul parental se intelege bine.

In caz contrar, el risca sa devina un pretext in plus pentru reglarea conturilor, fiind utilizat pentru a-l „supraveghea“ sau a-l infantiliza pe celalalt parinte. Principalul obstacol ce trebuie evitat este sa faci sa cada in responsabilitatea copilului acest nou obiect.

Nu trebuie certat daca il uita la tata sau la mama, daca paginile nu au fost completate. Parintilor le revine sarcina de a verifica daca se afla in ghiozdan, cel putin pana in clasa a patra. Dupa varsta de 10 ani, copilul este destul de organizat, astfel incat sa stie singur cine vine sa-l ia de la judo sau la care parinte isi va petrece urmatoarea vacanta… Carnetul nu trebuie sa devina un obstacol al autonomizarii copilului.

 

Editare de Catalina Cristescu

Credit foto: Guliver/ Getty Images

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Comentarii

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top