CItesti acum
Maternitatea, cel mai placut “full time job”

Maternitatea, cel mai placut “full time job”

Revista Psychologies

Noua luni de sarcina, o nastere cam bulversanta si urmeaza cativa ani de ucenicie. La capatul carora nici macar nu esti sigura ca ai reusit. Dar cum fac celelalte femei? Au acceptat sa povesteasca pentru Psychologies trei mame deosebite.

 Silvia Gurlea, Alice

Sa ramanem amandoua cu sufletul tanar

Silvia Gurlea (Prestige Parfum) si Alice

Fetita mea, Alice, are un an si sapte luni. Ca orice copil, Alice are nevoie sa se stie protejata, iubita, si rasfatata. Este varsta la care jocul, imbratisarile si zambetul conteaza mai mult decat orice.

Constienta de acest lucru si de faptul ca cea mai mare parte a zilei, Alice o petrece cu bunica, cand ajung acasa, dupa o zi lunga de munca, ii acord toata atentia: ne jucam, ne rasfatam… iar in weekend ne plimbam, ne intalnim cu copiii sau mergem la cumparaturi.

Eu am revenit la birou in ziua cand Alice a implinit patru luni (iar pana sa ma intorc am muncit de acasa. Intr-o mana cu laptopul, in cealalta cu copilul). Timpul petrecut impreuna cu fiica mea a devenit foarte repede scurt. Am facut tot posibilul ca ea sa nu simta acest lucru (din fericire, Alice este un copil foarte energic si vesel si reuseste cu ajutorul bunicii – mama mea – sa-si umple timpul astfel incat lipsa mea de acasa sa nu fie atat de lunga); am renuntat in primul rand la timpul pe care inainte il dedicam mie insami – pentru rasfat personal si odihna – daca inainte ziua de munca se termina cand ajungeam acasa, acum cand ajung acasa incepe o zi de joaca…

De la nasterea lui Alice, am incercat sa nu renuntam la multe din lucrurile pe care le faceam inainte; e adevarat ca multe dintre ele le facem acum altfel (parti­ciparea la evenimente tarzii este acum redusa, excursiile la munte sau la mare se fac acum pentru copil si nu neaparat pentru relaxarea noastra, a adultilor, etc.) astfel incat viata noastra de cuplu si cea sociala sa nu sufere schimbari mari.

Imi doresc foarte mult ca relatia cu fetita mea sa fie de prietenie, bazata pe incredere, dragoste si respect reciproc, indiferent de varsta. Imi doresc ca eu sa fiu persoana cu care Alice sa discute cel mai usor orice problema ar avea. Imi doresc ca, odata cu trecerea timpului, sa ramanem amandoua cu sufletul tanar, asa incat distanta de varsta dintre noi sa nu-si faca prezenta.

Corina Goreac, Katia

Depinde de cat de realista esti in momentul in care vrei sa ai un copil

Corina Goreac (Ina International) si Katia

Poate o sa sune banal, dar copilul meu are nevoie de o familie. Se spune in general ca un copil are nevoie de mama lui. Eu as completa putin acest adevar.

Katia are nevoie sa ii fiu tot timpul aproape, sa ii acord cea mai mare atentie. Cum altfel ar putea creste o faptura care se exprima doar prin ras si plans? Eu las totul pentru a petrece cea mai mare parte a timpului cu ea, pentru a ne cunoaste si a creste impreuna. Dar este vital ca toata familia sa vina in sprijinul mamei si sa o ajute. Nu cred in femei care fac totul perfect, si de aceea ii implic pe toti cei din viata mea. Pentru ca am nevoie la randul meu de ajutor. Eu sunt norocoasa. Am un copil cuminte si sanatos, o familie care ma ajuta, colegi care ma sustin si o slujba care imi permite momentan sa lucrez de acasa.

Nu am mai vazut un film de trei luni, de cand s-a nascut Katia. Aseara insa a adormit devreme si mi-am permis luxul de a revedea la televizor „Gaitele”. „Genial filmul”, mi-am spus la unu noaptea, cand m-am culcat. Puteam insa sa ma multumesc insa cu vizionarile anterioare, caci la patru dimineata fetita mea avea ochii mari si chef de joaca. Deci, am sacrificat: timp, silueta, somn, prieteni, plimbari. Si poate ca as mai continua, dar toate acestea sunt un nimic pe langa fetita mea care a reusit totusi sa adoarma, nu stiu pe la ce ora, cu capul pe pieptul meu. Prea pretentios spus totusi sacrificiu. Depinde cat de realista esti in momentul in care vrei sa ai un copil.

As spune ca faci niste eforturi, intr-adevar. Dar credeti-ma ca merita cele zece kilograme pe care le mai am in plus; pentru gurita ei cand rade si ganguritul ei cand ii vorbesc.
Mi-am dorit atat de mult un copil, incat ideea ca ceva ar putea interveni intre mine si el pare de neconceput.

Evident, sper in primul rand sa fim sanatoase amandoua. Imi doresc de asemenea sa nu ne desparta nici o distanta. Sper sa petrecem cat mai mult timp impreuna, dar nu voi fi posesiva, ca atitudine – imi propun sa fiu o mama moderna si la 60 de ani. Si mai sper sa nu ajung niciodata sa spun ca nu am timp suficient pentru fetita mea. Pentru ca totul depinde de prioritatile pe care ii le stabilesti. Acum ea este prioritatea mea.

Citeste si

Raluca Zamfir, Tudor

Meseria de mama e cu norma intreaga

Raluca Zamfir (BRD) si Tudor

Baietelul meu are nevoie de lucruri simple, neinsemnate pentru multi maturi. Are 1 an si 2 luni si este un copil cu multa personalitate.

Nu spun o noutate: un copil iti schimba total existenta, prioritatile, gandirea, sentimentele. Toate chestiunile marunte au ramas undeva in urma, iar acum traiesc la maxim fiecare clipa alaturi de comoara mea. Viata mea s-a schimbat ireversibil, are alt sens, am alte prioritati. Grijile sunt mult mai mari. Meseria de mama este una cu norma intreaga, acum apreciez mai mult ceea ce mama mea a facut pentru mine.

Deocamdata nu am sacrificat nimic. Atunci cand iubesti, sacrificul nu mai apare ca atare, apare drept un lucru necesar de infaptuit pentru bine fiintei iubite. Mai am un lung drum pana sa ma consider o mama buna. Sunt la inceput si invat din mers. Recunoasterea meritelor mele sper ca o voi vedea in ochii copilului meu.

Imi doresc o relatie perfecta cu copilul meu si voi incerca sa fie asa. As vrea sa fim prieteni, sa aiba incredere in mine, sa comunicam permanent. Il directionez spre ce ceea cred eu ca este mai bine, dar il las sa se convinga singur de corectitudinea pasilor pe care ii face. Temerea mea ca mama e sa nu devin prea posesiva. Mi-e teama sa nu-l sufoc. De fapt granita intre libertate si ingradire e foarte greu de stabilit. Problema e delicata, pentru ca poti oricand sa cazi intr-o extrema sau alta. Gra­ni­ta e fina. Stiu ca pare ridicol dar ma sperie gandul ca la un moment dat va veni o fata care sa-mi spuna ca-l intelege mai bine decat mine…

Foto: dreamstime.com, arhiva personala

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii