Fenomenul „sexless marriage” sau căsătoria platonică

Când i-am propus ideea acestui interviu mi-a răspuns: „Vino la mine la birou cu un reportofon, mă simt mai confortabil dacă vorbesc liber!” Așa că am cumpărat unul și de cum am intrat mi-am amintit mirosul de tutun de pipă pe care l-am simțit și acum 15 ani când l-am întâlnit pe psihanalistul Augustin Cambosie prima dată, în biroul luminos în mijlocul căruia tronează un birou impunător. Când i-am propus medicului Virginia Cornelia Lazăr să ni se alăture în cadrul acestui demers, a căzut pe gânduri mai bine de un minut, ca apoi să exclame surâzând: „Deja mă gândesc la răspunsuri!” Astfel, am lansat o provocare atât pentru cititori, cât și pentru specialiștii reputați a două domenii care se întrepătrund, oricât de mult ar insista partizanii celor două științe că psihologia și medicina se exclud. Drept urmare, am adresat invitaților mei aceleași întrebări:

Sunt studii care susțin faptul că în prezent, aproximativ 10% dintre adulții căsătoriți din Statele Unite ale Americii afirmă că nu au avut interacțiune sexuală în ultimul an, 4% în ultimii 5 ani, iar aproximativ 15% dintre cupluri declară că frecvența interacțiunii sexuale este scăzută, ceea ce rezultă în creșterea cazurilor de divorț. Gazeta The New York Post publică în 2025 un articol care relevă faptul că din ce în ce mai mulți tineri (22-34 de ani) aleg, cu alte cuvinte decid, să nu mai întrețină relații intime. Conform unui sondaj despre care publicația The Guardian scria în 2024, peste 48% dintre cuplurile căsătorite din Japonia trăiesc în ceea ce se numește sexless marriage, sau căsătorie abstinentă, platonică. În unele țări din Orientul Mijlociu, deși nu există date privind sănătatea sexuală a cuplurilor, este încă practicată „căsnicia misionară”, un mod de coabitare temporară fără existența intimității împărtășite. Cum explicați faptul că oamenii optează pentru a trăi în stare de abstinență sexuală și este acest fenomen o realitate în România?

Augustin Cambosie: Întrebarea este foarte complexă pentru că vizează foarte multe planuri de discurs. Trebuie să fac un preambul teoretic ca să îmi justific punctul de vedere. Sexualitatea umană este prin definiție o psiho-sexualitate, deci este determinată de factori psihologici primordiali factorilor anatomici, biologici, instinctuali. Deși pulsiunea sexuală, instinctul sexual pe care îl moștenim din zestrea animală e prezent și la om, omul nu își poate manifesta sexualitatea așa cum o fac animalele pentru că trebuie să țină cont de niște conjuncturi, de anumite presiuni, opreliști, sau jaloane socioculturale. Aceste jaloane se modifică foarte mult în funcție de istorie și de areal și de cultura respectivă.

Sexualitatea a fost manifestată în mod diferit în Egipt, în Grecia Antică, în Roma și până în cotidian, a fost altfel în aceeași perioadă de timp în țările arabe sau în țările de tip occidental pentru că trendul general al culturii, al orientării, adaptării, integrării inter-umane este foarte diferit. Deci sexualitatea depinde foarte mult și de anumiți factori culturali. Din păcate, și aici mă folosesc de atributul punctului de vedere profesional, eu sunt psihanalist de gândire, de experiență socială, așadar ceea ce se întâmplă acum în societatea occidentală contemporană nu-mi place, în sensul în care nu mi se pare a fi un proces natural, dar fiind vorba despre o realitate indiscutabilă cred că trebuie să ținem cont de aceasta.

Nu știu dacă sexul propriu-zis ca activitate, ca acting este mai limitat, dar cred că este modificat ca și semnificație. Partea de romantism a relației de cuplu sociocultural este pe cale de dispariție pentru că din punct de vedere istoric există un determinism și anume că oamenii se îndrăgosteau ca să întemeieze o familie, să aibă copii și să contribuie la evoluția societății. Astăzi lucrurile nu mai stau așa pentru că noțiunea de familie sociocultural a primit niște lovituri puternice în ultima vreme. Tendința socială este de un fel de alienare umană, adică ni se recomandă pe toate canalele pe care suntem influențați, să fim atenți la propriile noastre nevoi și la propria noastră persoană mai puțin decât altruismul acesta relațional, caz în care și relația de comuniune, relația de dependență care există ca fundament al unei relații afective, capătă o semnificație mult mai formală.

Pe de altă parte, aceleași impulsionări sociale tind la o egalizare din toate punctele de vedere a masculinității versus a feminității. În consecință, în loc să apropie, cele două sexe se depărtează și mai mult, ceea ce face ca și bărbații să se uite cu oarecare timiditate și poate chiar frică la sexul opus lucru care este împărtășit și de sexul opus, fenomen care creează o prăpastie între cele două sexe. Mai intervine un fenomen foarte încurajat sociocultural și anume, pornografia, care la rândul său împinge către două fenomene: mai curând scopul pornografiei este să creeze o excitație sexuală suplimentară dar în unele situații legate de vârstă, de singurătate împinge înspre o sexualitate individuală să-i spunem așa, adică spre autosatisfacere. Acest proces este un alt factor care împiedică relația propriu-zisă heterosexuală, pentru că această manifestare reprezintă o formă de sexualitate pasivă. Astfel, de ce aleg să mă expun unei concurențe, adică față de o femeie și aici vorbesc din punctul de vedere al bărbatului, pentru că o femeie trebuie să fie cucerită, trebuie să te lupți pentru ea, femeia te pune într-o situație de concurențialitate (competiție) cu alte persoane care își doresc acces la femeia respectivă și atunci este mult mai ușor să îmi retrag întreaga sexualitate într-o fantasmă. Este mult mai ușor de trăit cu fantasma decât cu realitatea. Femeia trebuie să fie cucerită cu flori, cu cadouri, pe când actul sexual (sau sexualitatea) în fantasmă, se desfășoară așa cum îmi doresc eu să se desfășoare. Drept urmare, ajung în timp la concluzia că este mai ușor în acest mod și prefer să procedez astfel decât să mă expun unei relații de cuplu. S-ar putea ca și acest fapt să contribuie la o diminuare a numărului statisticii relației de cuplu.

Pulsiunea noastră sexuală nu poate fi blocată, dar de multe ori societatea ne obligă să nu o exteriorizăm comportamental, comportamentul fiind ceea ce se vede în exteriorul psihicului nostru. Pentru ca această pulsiune sexuală să se poată manifesta, societatea ne obligă să o suprimăm, adică să îi modificăm forma, să îi găsim o formă convenabilă cenzurii sociale. De exemplu, să începem să pictăm nuduri să facem fotografii sau filme pentru adulți. Aceasta este tot o descărcare a pulsiunii noastre sexuale într-o formă în care societatea nu numai că ne acceptă dar chiar ne laudă. În cultura actuală, toate aceste exprimări ale pulsiunii sexuale sunt recomandate persoanelor peste 18 ani și astfel încurajează tinerii să acceseze aceste materiale tocmai pentru că sunt etichetate ca fiind interzise, pe principiul fructului interzis. În acest caz, mai apare și debușeul acesta instituționalizat de-a dreptul și în prezent încurajat social de descărcare a pulsiunii sexuale de o manieră care să nu implice cuplul, actingul. La acestea se adaugă și considerente de ordin personal, cum ar fi opinii religioase, adică nu ne căsătorim, nu întreținem relații intime până la nuntă, tabuuri la care oamenii au început să renunțe dar care încă sunt păstrate în unele comunități, spre exemplu în țările arabe.

Sunt însă și probleme de sănătate, probleme de vârstă, fiind fiziologic constatat că exteriorizarea comportamentală a pulsiunii sexuale se diminuează o dată cu vârsta din cauza testosteronului, adică suportul sexualității masculine, care după vârsta de 50 de ani (bineînțeles diferă de la om la om) are tendința să se diminueze. În prezent, există plasturi, alifii, suplimente, care să compenseze această lipsă dar tendința biologică este aceea de a diminua frecvența de exteriorizare a pulsiunii sexuale. Însă, dincolo de aceasta realitate comună, mi se pare că asistăm la un tip de exagerare a ponderii acestor factori. Ca și cum ni se oferă toate justificările posibile pentru a ieși din normalul sexualității.

Dar nu sunt de acord că la nivel individual, frecvența relațiilor intime este mult diminuată. După părerea mea, frecvența sexuală declarativă este diminuată. Pentru o mai bună înțelegere, frecvența în cuplu este diminuată și pentru că oamenii au mai mult curaj să recunoască acest lucru, fără să își asume actele sexuale în afara cuplului, care sunt compensatorii pentru ambele sexe. Este mai multă libertate spre astfel de acte sexuale de toate felurile și atunci oamenilor le este mai ușor să recunoască că s-a diminuat frecvența relației intime cu partenerul sau cu partenera de viață și ca o scuză.

Virginia-Cornelia Lazăr: Da, și în România există căsnicie sau relație de lungă durată fără activitate sexuală și voi încerca să abordez întrebarea atât din perspectivă medicală, cât și din perspectivă biologică. Când avem în vedere perspectiva medicală, ne referim la situația cuplurilor în care unul dintre parteneri are un diagnostic oncologic și la situația cuplurilor care se confruntă cu infertilitatea. Din perspectivă biologică ne vom referi la cuplurile de vârstă mijlocie, care se confruntă cu schimbări naturale, fiziologice, respectiv menopauza și andropauza.

Sănătatea sexuală, componentă esențială a stării de bine fizice, emoționale și mentale, este frecvent afectată în situațiile descrise mai sus. Bolile neoplazice pot afecta direct organele sexuale și totodată, anumite tratamente, respectiv intervențiile chirurgicale, chimio și radioterapia, tratamentul hormonal, care pot avea un impact direct asupra sexualității. Spre exemplu, un studiu publicat recent a evaluat impactul diagnosticului de cancer ginecologic asupra căsniciei și a sentimentului de singurătate. Concluziile au fost următoarele: 78,9% dintre femei au afirmat că viața lor sexuală s-a schimbat după diagnostic și jumătate se simt singure. Peste jumătate au observat că atitudinea soților față de ele s-a schimbat, iar o treime afirmă că aceștia au început să petreacă mai mult timp la serviciu și s-au îndepărtat.

Bărbații au și ei parte de provocări. Dintre toate tipurile de cancer ce pot avea un impact negativ asupra funcției sexuale, neoplazia de prostată ocupă locul central. De la intervenția chirurgicală la radioterapie, intervenții ce pot afecta vasele de sânge și nervii implicați în obținerea erecției, până la tratamentul hormonal ce reduce secreția de testosteron esențial pentru libido și simultan determină efecte secundare neplăcute precum bufeurile și ginecomastia, putem concluziona că un astfel de pacient are de înfruntat multe obstacole pentru exercitarea funcției sexuale.

Relația dintre acest tip de neoplazie și masculinitate este complexă, deoarece în prezent, raportarea la sexualitatea bărbaților este mai degrabă axată pe performanță și mai puțin pe emoție și conexiune. Mai știm și faptul că, numărul femeilor care au o atitudine pasivă este mare, comparativ cu situația în care acestea nu și-au asumat doar rolul tradițional. În cuplurile unde și femeia a inițiat de-a lungul timpului contactul sexual, există șansa vieții sexuale satisfăcătoare după acest diagnostic. Deși am putea crede că, după un astfel de diagnostic de boală ce afectează organele sexuale, discuția despre sexualitate este și evidentă și firească, în realitate lucrurile de cele mai multe ori nu stau deloc așa, nici între medic-pacient și nici între parteneri.

Cea de-a doua situație a cuplurilor care se pot confrunta cu abandonarea vieții sexuale este infertilitatea. Conform unui studiu publicat în 2019, între 43-90% dintre femeile și 48-58% dintre bărbații care ajung să efectueze proceduri medicale de fertilizare in vitro pot prezenta o disfuncție sexuală. Când ne referim la disfuncție, știm că aceasta are manifestări diferite la femei versus bărbați, cu o singură caracteristică întâlnită la ambele sexe, respectiv scăderea dorinței sexuale. Acest diagnostic este foarte greu de integrat de către fiecare partener, cât și de cuplu. Pentru cei mai mulți dintre noi, pare de la sine înțeles că este suficient să vrem, și vom avea un copil. Realitatea este diferită. Dincolo de confruntarea cu un astfel de diagnostic, tratamentul atrage presiune suplimentară, financiară, fizică și emoțională.

Toate acestea pot afecta imaginea de sine, libidoul și performanța sexuală. În loc de conectare emoțională  și plăcere, contactul sexual devine un martor al eșecului. Uneori toate aceste dificultăți dispar o dată cu finalizarea tratamentului, alteori persistă și atunci când apare o sarcină și ulterior un copil.

Avansarea în vârstă, apariția schimbărilor fizice, spre exemplu premenopauză, menopauză și andropauză sunt și acestea momente critice în viața cuplului. Dacă pornim de la premisa că multe femei nu acordă importanță  propriei plăceri și satisfacții sexuale, putem ajunge la concluzia că, în urma tuturor schimbărilor fizice și hormonale, însoțite de pudoarea caracteristică societăților conservatoare, o parte semnificativă dintre acestea vor deveni abstinente. Totodată, cred că merită menționat și faptul că uneori, chiar dacă nu își mai doresc sau nu le mai face plăcere, unele femeile continuă să fie active sexual, ceea ce nu este valabil în cazul bărbaților.