David Sinclair: Bătrâneţea e o boală – și o putem trata!

Bătrâneţea este o boală și este tratabilă. Cercetările referitoare la reprogramarea genetică sunt în plină desfășurare și vor schimba în mod fundamental tot ce știm despre sănătatea umană, susţine David Sinclair în cartea „Lifespan. De ce îmbătrânim și cum să nu o mai facem” (Editura Trei, 2025). Citiţi un extras din bestsellerul profesorului de genetică de la Harvard Medical School.

Vreau să-ţi spun un secret. Am o fereastră care dă spre viitor. În 2028, un savant va descoperi un nou virus, numit LINE-1. Se va dovedi că acesta ne-a infestat pe toţi. L-am moștenit de la părinţii noștri. Se va dovedi că virusul LINE-1 este responsabil de majoritatea bolilor importante: diabet, afecţiuni cardiace, cancer, demenţă. Provoacă o tulburare cronică lentă, oribilă și, în cele din urmă, toţi oamenii mor din cauza lui, chiar dacă au un grad scăzut de infecţie. Din fericire, lumea va investi miliarde de dolari pentru găsirea unui remediu. În 2033, o companie va reuși să producă un vaccin care va preveni infecţia cu LINE-1. Noile generaţii care vor fi vaccinate la naștere vor trăi cu 50 de ani mai mult decât părinţii lor — se va dovedi că aceasta este durata noastră naturală de viaţă, de care nici nu bănuiam.

Un proces natural?

Bineînţeles, aceasta este o poveste SF pe care tocmai am inventat-o. Dar s-ar putea să fie mai adevărată decât crezi. Câteva studii recente sugerează că așa-numitele „gene egoiste”, pe care le purtăm cu toţii în genomurile noastre și care se numesc de fapt elemente LINE-1, se reproduc și provoacă ravagii la nivel celular pe măsură ce îmbătrânim, accelerând astfel incapacitatea noastră fizică. Acum, întrebarea este: Contează dacă LINE-1 provine direct de la părinţi sau prin intermediul unui virus? Ai vrea să eradicăm LINE-1 din sânul umanităţii sau să-l lași să se dezvolte și la copiii tăi, infectându-i cu niște boli îngrozitoare? Se poate spune sau nu că LINE-1 provoacă o boală? Dacă nu putem numi asta „boală”, e doar din cauză că mai mult de jumătate dintre oameni sunt purtătorii ei și ni se pare ca e un proces „natural”? Ce contează dacă ceea ne provoacă atâtea probleme de sănătate este un virus, un element ADN egoist sau, pur și simplu, alcătuirea celulelor noastre? Rezultatul final este același. Îmbătrânirea ca proces „natural” este o idee greșită adânc înrădăcinată. Și dacă încă nu te-am convins că bătrâneţea ar trebui să fie considerată o boală, hai să mai facem un exerciţiu.

Sindromul Werner

Imaginează-ţi că toţi locuitorii de pe planeta noastră ar trăi sănătoși până la 150 de ani. Însă familia ta, nu. Vouă vi se ridează pielea, vi se albește părul și deveniţi diabetici și neputincioși la 80 de ani. La vederea acestor suflete nefericite și chinuite, care doctor nu v-ar diagnostica familia cu o boală, botezând-o după numele său și publicând în revistele medicale niște poze oribile cu ochii voștri încercănaţi? Comunitatea ar strânge bani pentru a înţelege și descoperi un leac pentru nenorocita moștenire familială de care aţi avut parte.
Exact asta s-a întâmplat când medicul german Otto Werner a descris prima dată o afecţiune care îi face pe oamenii de 40 de ani să arate și să se simtă ca de 80. Acesta este sindromul Werner, boala pe care am studiat-o când am ajuns prima dată la MIT, în anii 1990. Nimeni nu mi-a spus atunci că aș studia ceva inevitabil și ireversibil. Nimeni nu mi-a zis că e o nebunie să numim sindromul Werner o „boală” sau să depunem eforturi să găsim o terapie revoluţionară. Nimeni nu mi-a spus mie sau pacienţilor cu Werner că „pur și simplu, așa merg lucrurile“.

Intervenţie la sursă

Îmi dau seama că a numi bătrâneţea o „boală”, este o abatere radicală de la viziunea generală despre sănătate și bunăstare, care a determinat serii de intervenţii medicale referitoare la diferitele cauze de deces. Însă lucrurile au mers așa fiindcă nu am înţeles cauzele îmbătrânirii. Până foarte recent, cel mai bun lucru pe care îl aveam era o listă de caracteristici ale îmbătrânirii. Teoria Informaţională a Îmbătrânirii ar putea schimba acest fel de-a vedea lucrurile.

Nu este nimic greșit dacă folosim caracteristicile îmbătrânirii pentru a ne ghida intervenţiile. Este posibil ca intervenţiile care vizează încetinirea deteriorării telomerilor să amelioreze pe termen lung bunăstarea unei persoane. S-ar putea ca împiedicarea disfuncţionalităţii mitocondriale, stoparea senescenţei, reîntinerirea celulelor stem și scăderea inflamaţiei să fie metode bune de amânare a inevitabilului. Și ar trebui să facem tot ce ţine de noi ca să atenuăm suferinţa.

Dar asta înseamnă să construim în continuare baraje pe diverși afluenţi. Reunindu-ne eforturile de abordare a „noii știinţe a îmbătrânirii“, împreună, putem construi un singur baraj — la sursă. Nu doar să intervenim când lucrurile merg prost. Nu doar să încetinim procesul. Putem elimina total simptomele bătrâneţii. Această boală este tratabilă.