CItesti acum
De ce tot alegem bărbați nepotriviți?

De ce tot alegem bărbați nepotriviți?

Când ne place un bărbat,  avem tendința să-i analizăm toate gesturile, și să-l vedem mai bun decât este. Cădem astfel în capcana propriilor scenarii și a relațiilor iluzorii. Cum spargem tiparul asta, de bărbați nepotriviți?

 

De ce tindem să trecem cu vederea semnele clare că un bărbat pe care îl placem, nu îşi doreşte o relaţie serioasă cu noi?

Daniela Stanciu: Uneori, ne dorim atât de mult o relaţie cu un anumit bărbat încât, chiar dacă respectivul ne transmite semnale că nu îşi doreşte o relaţie serioasă cu noi, avem tendinţa să le ignorăm.

Poate pentru că nu suntem pregătite să acceptăm o realitate dureroasă pentru noi. Sau poate pentru că vrem să credem că suntem suficient de frumoase, inteligente sau abile pentru a-l cuceri.

Citește și:

Ce greșeli facem în cuplu din teama de a nu fi răniți

Relațiile la distanță chiar funcționează?

S-ar putea să fim genul foarte competitiv şi atunci considerăm refuzul lui o provocare, acţionând apoi în direcţia cuceririi acelui bărbat, pentru a ne mândri, în final, cu succesul nostru!

Alteori, pot fi anumiţi factori externi care contribuie la menţinerea unei relaţii de faţadă. De exemplu, presiunea familiei sau a prietenilor – exercitată prin intermediul unor remarci repetate, de tipul „e cazul să fii şi tu în rândul lumii“ sau „ai trecut de 40 de ani, trebuie să-ţi găseşti şi tu pe cineva“ – poate fi copleşitoare pentru noi şi atunci alegem să-i facem faţă pretinzând că avem o relaţie de cuplu.

Dacă vorbim de o femeie care manifestă tendinţe narcisice, atunci aceasta poate trece cu vederea semnele clare pe care i le transmite un bărbat, referitor la faptul că nu-şi doreşte o relaţie serioasă, pentru că îi este greu să creadă că există cineva care o poate refuza.

Şi pentru că se consideră superioară, cu calităţi deosebite, ea poate ignora refuzul, continuând în direcţia dorită de ea, devenind chiar insistentă în ceea ce priveşte menţinerea şi dezvoltarea relaţiei.

În cazul femeilor care manifestă tendinţe histrionice, poate apărea un alt aspect: acela că percep relaţiile ca fiind mai intime decât sunt în realitate.

Astfel, ele pot interpreta eronat simple semne de colegialitate sau amiciţie ca însemnând mult mai mult, şi acest lucru poate genera insistenţe din partea lor, în sensul conturării unei relaţii de cuplu. Dificultăţile din această zonă a perceperii corecte a intimităţii sugerează, de fapt, o imaturitate emoţională.

 

De ce ne mulţumim cu puţin, în speranţa că „lucrurile se vor schimba în bine“?

D.S.: Se întâmplă uneori să ne mulţumim cu puţin, în speranţa că lucrurile se vor îmbunătăţi, pentru că ne-am îndrăgostit și ne spunem că îl vom iubi şi că „iubirea învinge totul!“.

Făcând acest lucru, însă, rămânem tributare unui mit. Iubirea are un rol esenţial în cuplu, are un uriaş potenţial vindecător, iubirea poate contribui la dezvoltarea şi creşterea personală. Cu toate acestea, nu învinge totul…

Pentru că într-o relaţie de cuplu vorbim de două persoane, cu nevoi şi dorinţe proprii, şi de partea de responsabilitate a fiecăreia în ceea ce priveşte relaţia de cuplu.

Ne putem mulţumi cu puţin şi din cauza faptului că rămânem într-o zonă de confort. Nu suntem pregătite să facem mai multe în ceea ce priveşte relaţia de cuplu şi atunci ne complacem într-o situaţie „călduţă“.

Iar dacă ne aşteptăm ca acel bărbat să se schimbe, devenind bărbatul visurilor noastre, e timpul să ne luăm un răgaz şi să ne întrebăm dacă nu cumva ne-am îndrăgostit de acel bărbat pentru că ne gândim la ce sperăm noi a fi potenţialul lui şi nu la ceea ce este el în prezent.

În acest caz, se poate spune că alergăm după o himeră şi, în final, cel mai probabil, lucrurile nu vor evolua în direcţia dorită de noi.

Tendinţa de a te mulţumi cu puţin poate apărea şi pentru că ai o stimă de sine redusă şi consideri că nu meriţi mai mult decât atât, că nu poţi obţine mai mult din partea unui bărbat.

Însă poate exista şi o altă situaţie: dacă eşti o persoană care nu are o stimă de sine stabilă şi care se autoevaluează prin prisma succeselor din zona sentimentală, punând un accent mare pe acestea, atunci te poți mulţumi cu puţin tocmai pentru a-ţi proteja stima de sine. În caz contrar, aceasta ar scădea semnificativ dacă relaţia s-ar destrăma.

 

Deşi avem semne clare că bărbatul nu este interesat de o relaţie (nu ne caută, nu ne vedem des, nu facem planuri împreună), de ce rămânem agăţate în povestea respectivă? De ce analizăm în exces şi căutăm explicaţii pentru a justifica altfel dezinteresul („este ocupat“, „nu are timp“, „tocmai l-a călcat maşina“)?

D.S.: Atunci când un bărbat ne transmite mai multe semnale că nu este interesat de o relaţie, însă noi insistăm, înseamnă că ne autoamăgim, trăind într-o relaţie iluzorie, care nu există decât în mintea noastră.

Căutăm şi găsim tot felul de explicaţii (unele poate chiar puerile!) privind comportamentul lui, tocmai pentru a ne autoconfirma ceea ce vrem noi să credem de fapt. În acest fel, nu facem altceva decât să ne ducem vertiginos pe spirala autoamăgirii.

În relaţiile noastre de cuplu ne alegem parteneri care să recreeze, într-un fel, atmosfera din familia noastră de origine şi care au atât acele trăsături pe care le-am admirat la părinţii noştri, cât şi pe acelea care ne-au provocat, într-un fel sau altul, suferinţă.

Şi facem acest lucru în mod inconştient, tocmai pentru a ne vindeca rănile din copilărie. Dacă în copilărie, în relaţie cu persoanele semnificative din viaţa noastră, nu am dezvoltat un ataşament securizant, ci unul de tip de tip anxios, evitant sau dezorganizat, atunci acest lucru ne poate aduce multe neajunsuri în relaţiile noastre prezente.

De exemplu, dacă avem un ataşament anxios, manifestăm tendinţa de a insista, de a ne agăţa de partener. În cazul în care acesta manifestă, la rândul lui, un ataşament evitant, atunci am putea spune că apare o potenţare reciprocă, şi impactul este mult mai mare. Cu cât noi ne apropiem mai mult, cu atât el se îndepărtează mai mult!

Ce ne face să rămânem agăţate într-o poveste de dragoste iluzorie? Probabil este vorba despre o schemă cognitivă, un tipar cognitiv şi emoţional pe care ni l-am format încă din copilărie, în relaţie cu persoanele semnificative din viaţa noastră şi pe care-l perpetuăm şi în relaţiile noastre prezente.

Aici am putea menţiona exemplul unei femei a cărei schemă cognitivă este de tipul „sunt lipsită de valoare“ sau „nu merit să fiu iubită!“, ce va fi atrasă de bărbaţi care nu sunt interesaţi de ea şi va spera totuşi că vor fi împreună.

La polul opus, cea care-şi spune „mie mi se cuvine totul“ se aşteaptă să primească tot ce-şi doreşte, nu ţine seama de nevoile celuilalt şi insistă să obţină ceea ce vrea ea.

O femeie care şi-a făcut planuri referitoare la o relaţie cu un bărbat şi căreia îi este foarte teamă de abandon, poate face eforturi disperate pentru a rămâne în acea relaţie, fie ea şi iluzorie.

 

Care sunt semnele incontestabile că un bărbat nu îşi doreşte ceea ce ne dorim noi?

D.S.: În momentul în care bărbatul cu care ne-am dori să avem o relaţie, ne ignoră, nu ne invită în oraş, nu vrea să petrecem timp împreună, înseamnă că îşi doreşte altceva.

Cu atât mai mult, dacă din partea lui nu există niciun răspuns la orice strădanie a noastră de a trece la un alt nivel al relaţiei, putem spune că e cazul să renunţăm la el.

Citeste si

Un indiciu clar al faptului că nu este interesat de o relaţie este acela că nu ne invită să fim alături de el în momentele importante din viaţa lui (aniversări ale membrilor familei lui, sărbători precum Crăciun, Revelion, Paşte sau alte evenimente similare) şi nu face deloc eforturi în direcţia creării unei intimităţi emoţionale.

 

Cât de importantă și necesară este clarificarea?

D.S.: Comunicarea autentică aduce întotdeauna beneficii. O clarificare a lucrurilor ne-ar ajuta să vedem şi perspectiva celuilalt, să înţelegem care a fost percepţia lui.

Acest lucru presupune însă mai multe din partea noastră: să fim asertive, să iniţiem un dialog constructiv, să avem curajul de a privi adevărul în faţă şi de a accepta o realitate pe care am negat-o.

Însă dacă ne-am autoamăgit o vreme, s-ar putea să nu fim pregătite să acceptăm realitatea înainte de a trece prin „creuzetul“ dezvoltării personale.

Aşadar, putem să ne vedem de drum, însă nu oricum, ci, pornind de la această experienţă, să facem primul pas pe drumul creşterii personale.

Este esenţial să găsim, în primul rând, răspunsuri de la noi însene. Ce ne ţine prizoniere într-o relaţie iluzorie? De ce refuzăm să acceptăm realitatea?

 

Ce putem face astfel încât să nu mai intrăm (şi, mai ales, să nu rămânem) în astfel de situaţii?

D.S.: Este important să conştientizăm ce ne aduce în acest tip de relaţie iluzorie şi să vedem ce putem face diferit pe viitor pentru a avea o relaţie de cuplu reală, în care să existe comunicare şi intimitate.

Deci, să pornim cu încredere şi curaj pe drumul dezvoltării personale: să ajungem să fim în contact cu noi însene, cu propriile nevoi şi emoţii, să ne acceptăm, să ne iubim şi să învăţăm să trăim în prezent, aici şi acum, eliberate de umbrele trecutului.

Poate că la început nu ne va fi uşor sau poate chiar pe parcurs ni se va părea dificil, sau vom avea tendinţa să renunţăm, să ne întoarcem în zona călduţă, în zona noastră de confort.

E bine să avem în vedere că, în procesul vindecării unei răni, e necesar să curăţăm în profunzime şi, atunci, inevitabil, apare şi durerea.

Având însă curajul şi tăria de a face acest lucru, ne oferim noua şansa de a trăi apoi o viaţă împlinită, aşa cum ne-o dorim de fapt!

 

Daniela Stanciu este psihoterapeut cognitiv-comportamental, cu competenţe în terapia sistemică: cuplu, copil, familie; tel.: 0745.089.985, www.aventuradezvoltarii.com

Foto: Shutterstock

Care este reactia ta?
Frumos
0
În regulă
0
Jucăuș
0
Se poate si mai bine
0
Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii