CItesti acum
Fata in fata cu criza de cuplu

Fata in fata cu criza de cuplu

Revista Psychologies

Nu ceda disperarii! Dificultate de moment sau sfarsitul contractului amoros? Terapeutii ne spun cum sa transformam o dilema care pare ireversibila intr-o oportunitate de revenire.

 

Intr-o relatie, crizele, inevitabile, marcheaza sfarsitul unui ciclu. Copii, casa, constructie profesionala, toate acestea sunt lasate in urma. Si acum? „Unul dintre parteneri se multumeste cu ceea ce a fost indeplinit si nu mai investeste energie in relatie“, afima Isabelle Constant, psihoterapeut integrativ.

„Celalalt, in lipsa de proiecte comune, isi exprima starea de rau printr-o depresie, o conduita dependenta sau o infidelitate. Mai degraba are o valoare de semnal de alarma.“ Este acesta semnul sfarsitului? Nu neaparat. Cu conditia sa isi acorde mijloacele necesare, partenerii pot reusi sa depaseasca aceasta incercare.

 

Temporizati deciziile, faceti din timp un aliat

Christophe Fauré, psihiatru, le da pacientilor sai acest sfat: „In plina criza, nu luati decizii referitoare la viitor. Timpul va fi aliatul vostru“. Este bine sa incercam sa intelegem ce este la baza acestui dezechilibru al cuplului. In opinia psihanalistei Monique Dupré la Tour, „dereglarea unui sistem este cauzata de lucrurile care nu au fost luate in considerare, fie pentru ca partenerii au evoluat, fie pentru ca anumite aspecte din personalitatea lor, puse deoparte pentru o perioada, s-au modificat pe nesimtite.

Anumite rupturi survin pentru a evita cunoasterea de sine“, ne previne ea. „Sau pentru a nu ne separa de imaginea de cuplu ideal.“ Avem mai multe de castigat incercand sa intelegem ceea ce incercarile au relevat. „Asta este o munca dificila“, marturiseste Silvia, 48 de ani. „Se impune sa acceptam faptul ca trebuie sa avansam in ceata si nu mereu in acelasi ritm precum partenerul.“

 

Clarificati-va intentiile, alegeti-va buni confidenti

Sarcina lui I., 34 de ani, proiecteaza cuplul sau intr-o problema inedita. Pierdut, partenerul ei paraseste domiciliul lor fara a da nicio alta veste. Ea se destainuie prietenelor ei. „Vrand sa ma protejeze, ele ma sfatuiau: una sa avortez, cealalta sa il parasesc. Nu era rea vointa, ci doar o expresie a ceea ce ar fi facut ele in locul meu“.

„Or, ceea ce dovedeste ireparabilul pentru unii, nu este si pentru altii“, constata Isabelle Constant. „Cu conditia sa nu reactionam prea tarziu, toate problemele pot fi depasite.“ Este important, deci, considera Christophe Fauré, sa „clarificam intentiile pe care le avem: vreau sa ma cert cu partenerul sau vreau sa gasesc o solutie de iesire cu el?“.

Daca obiectivul este sa gasiti o rezolvare din criza, atunci poate ca nu este intelept sa dezvaluiti gradina secreta a cuplului celor apropiati. „La ma­nie, riscam sa intunecam imaginea celuilalt“, argumenteaza psihiatrul. „Atunci cand criza a trecut, anturajul nu uita neaparat ceea ce noi insine am iertat.“ De aceea, el ne recomanda sa ne alegem bine confidentul, „o persoana a carei capacitate de ascultare am experimentat-o deja, precum ii stim si capacitatea de a tacea si de a nu da prea repede solutii“.

 

Sa iesim din repros, sa ne temem de acea intentie de „a spune totul“

„Nu mai puteam sa ne vorbim fara a urla“, povesteste O., 42 de ani. „Imi era teama sa ma intorc acasa.“ „Nu era niciodata multumit“, isi aminteste A. „Il acuzam ca a abandonat relatia.“ Atunci cand primeste in cabinet cupluri in dificultate, „primele sedinte sunt inspaimantatoare“, recunoaste o terapeuta care a dorit sa ramana anonima. „Fiecare isi exacerbeaza suferinta, sperand ca terapeutul sa ii dea dreptate.“

„Cel mai dificil“, explica Lili Ruggieri, terapeut de cuplu si de familie, „este sa ii aduc pe parteneri in punctul in care sa iasa din sfera reprosului si a autoacuzarii, un alt mod de a ignora faptul ca relatia este un sistem creat impreuna“. „Primul mijloc de a restaura colaborarea este sa «reasezati la locul lor cateva principii de comunicare: sa vorbiti in numele vostru si nu in al celuilalt, sa nu va insultati, sa nu interpretati dincolo de ceea ce spune celalalt»“, sugereaza Jocelyne Dahan, psiholog si mediator familial.

Christophe Fauré ne sfatuieste, de asemenea, sa „ne temem de impulsul de a spune totul“. Sa scoatem la iveala ranchiuni mai vechi, sa il tinem pe celalalt la curent cu numeroasele sale calcule nu poate avea decat un singur sfarsit: afundarea acestuia in nesiguranta. Trebuie sa avem bunavointa de a exprima ceea ce este constructiv si sa ne expunem toate starile de suflet intr-un caiet separat“.

 

Dati dovada de creativitate, sustineti-va reciproc

„Eram constienti ca trebuia sa ne modificam obiceiurile, pentru ca aceleasi cauze sa nu reproduca aceleasi efecte“, marturiseste D.. „Am inceput prin a institui un moment in care sa ne vorbim, marti seara, intr-o cafenea.“ Rapid, aceasta intalnire a fost abandonata, din tot felul de motive.

„Acest lucru ne-a permis sa constientizam exact ce eram pe punctul de a infaptui, pentru a evita o intimitate care ne speria. Si sa cerem ajutor.“ „Fiecare criza de cuplu va veni sa scoata la iveala ceva: ce este suferinta, ce este bogatie“, afirma Monique Dupré la Tour. A.,

39 de ani, exprima astfel aceasta dubla polaritate: „Venisem la el sa ii reprosez toate acele lucruri pentru care il alesesem“. Efortul ei a fost sa introduca in relatie ceea ce ii reprosa partenerului ca nu adusese cu el: „Nu ma mai facea sa visez. Aceasta constatare m-a obligat sa intru in contact cu propriile mele visuri si sa incerc sa le traiesc in interiorul relatiei noastre“. Tanara femeie, care avusese o aventura cu un actor, incepe astfel sa ia cursuri de teatru, o initiativa care il incurajeaza pe partenerul ei sa se reapuce de muzica.

„Criza releva o nevoie de indeplinire“, confirma Christophe Fauré. „Este important, deci, sa ne hranim interiorul, sa avem grija de propriile emotii, de propria spiritualitate, de propriul corp.“ A raspunde la aspiratiile proprii cele mai profunde este un mijloc mai sigur de a reaprinde dorinta in cuplu decat toate recomandarile superficiale pentru a „condimenta relatia“.

Citeste si

Psihiatrul ii roaga, de asemenea, pe parteneri sa puna cap la cap modalitatile prin care se pot sustine reciproc, astfel incat cuplul sa redevina receptaculul cresterii lor: „Ce astepti de la mine, de la noi? Ce iti este folositor? Ce iti lipseste? Cum te pot ajuta sa iti dezvolti dorintele?“.

 

Faceti apel la un terapeut, intoarceti-va la copilarie

Vointa partenerilor de a depasi incercarea impreuna este indispensabila, dar nu este mereu suficienta. La un anumit punct, intelegerea mizelor aflate in joc in timpul crizei le scapa, iar interventia unui terapeut de cuplu este necesara“pentru a intelege ranile inconstiente in care isi are radacinile.

„Partenerul reprezinta un fel de savoare“, indica Lili Ruggieri. „Ne-am indragostit pentru ca am intrevazut la el asemanari cu mama sau cu tata si am avut speranta ca va putea sa ne vindece de copilaria noastra. Criza corespunde unui moment de deziluzie necesara: ea apare atunci cand este evident ca celalalt nu mai poate ocupa acest loc, fie pentru ca si-a indeplinit rolul, fie pentru ca il descoperim pur si simplu asa cum este el.“

„Intelegeam ca reprosurile pe care mi le facea i se adresau in realitate mamei sale“, ne marturiseste I., „dar el nu vedea acest lucru.“ In momentul in care renunta la amantul ei, ea are sentimentul ca renunta la „barbatul vietii sale“ si realizeaza, formuland astfel lucrurile, ca renunta, prin el, la tatal care nu a recunoscut-o. „Credeam ca rezolvasem acest aspect la terapie. Criza de cuplu mi-a aratat ca nu terminasem cu totul cu el.“

Insotiti de un terapeut, partenerii pot revizita copilaria lor si pot „sa faca sa rezoneze povestea lor comuna cu trecutul propriu“, precizeaza Isabelle Constant. „Atunci cand o femeie poate exprima faptul ca tatal ei nu spunea niciun cuvant atunci cand se intorcea de la munca, tocmai pentru ca urma sa devina violent, atunci partenerul este mai in masura sa inteleaga de ce este asa de important pentru ea sa o stranga in brate atunci cand se intoarce acasa. El vede in ea fetita, cu tot cu suferinta ei, si nu femeia artagoasa si niciodata satisfacuta.“

 

Acceptati incertitudinea, ramaneti vigilenti

La iesirea din furtuna, ea isi spune ca a depasit toate acele cautari infantile. „Relatia noastra nu este ideala, dar este solida.“ O. afirma ca sotia lui si cu el stiu de acum inainte sa dezamorseze certurile: „Ne fortam sa intelegem ceea ce spune celalalt mai degraba decat sa campam pe pozitiile noastre, criza ne-a permis sa ne acordam mai multa autonomie. In schimb, nimic nu mi se pare mai dobandit“.

Aceasta evolutie „a cuplului certitudine la cuplul-inceritudine este“, pentru Monique Dupré la Tour, „semnul unei maturizari a relatiei“. Ea ne indeamna sa fim mai vigilenti si sa depunem mai mult efort pentru a ne intretine legatura. Pentru altii, intoarcerea la o linistire inseamna sfarsitul cuplului. „Simtim – inca de la prima sedinta – ca s-au ranit mult prea mult unul pe celalalt“, observa Isabelle Constant. „Unul spune: «Suntem intr-o criza», si celalalt «eu am iesit din ea» Pentru el, este prea tarziu.“ Este mai bine sa reactionam inca de la primele semne.

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii