CItesti acum
Despre batranete – de Sorin Lavric

Despre batranete – de Sorin Lavric

Amintiri

Reflectii despre o experienta la care nimeni nu prea vrea sa reflecteze. Cum evoluam interior dupa o varsta? Ce pierdem si ce castigam?

Mi-e greu sa-mi explic de ce e atat de greu sa im­ba­tranesti frumos. Si de ce sunt atat de rari varstnicii care lasa impresia unei venerabile tinute interioa­re. Nu am la indemana decat psihologia fenomenului de imbatranire. Constat ca, in timp ce ambitiile varstei mature dispar odata cu ea, fricile i se transmit mai departe.

Asa se face ca batra­ne­tea mosteneste spaimele maturitatii, dar se leapada de proiectele ei. Omul tremura fara a mai avea putinta de a-si cufunda panica in matca unui ideal. Urmarea este o sleire psihica ce im­bra­ca cel mai adesea forma neim­plinirii amare. In loc sa vada inainte, varstnicul se uita inapoi. Si sunt foarte putini batranii care, privind in urma, pot gusta din satisfactia pe care le-o da contemplarea drumului parcurs.

Majoritatea o face cu o strangere de inima, caci le e dor de vigoarea tine­retii, dar nu de viata pe care au dus-o. Situatia e cu atat mai paradoxala cu cat singu­ra varsta la care renuntarile nu cer un efort de vointa e batranetea. La senectute te lepezi treptat de toate si o faci de la sine, fara infranari dureroase. Cu toate acestea, slabirea tot mai accentuata a aderentei la lume, batranetea, poate fi definita ca starea in care legaturile cu exteriorul se im­putineaza tot mai mult, inlocuite fiind de o aten­tie sporita acordata degradarii fizice – slabirea aceasta e resimtita ca un ghimpe de groaza.

Imbatranind, ne doare spectacolul tineretii altora si ne stinghereste privelistea decrepitudinii personale. Si ajungem sa ne chircim in jurul unor e­figii ale tineretii la care nu vrem sa re­nuntam in ruptul capului. Consecinta este efortul de a ne incetini degradarea si chiar de a ne camufla vestejirea, cand de fapt singurul mod in care putem sa ne ducem demn batranetea este sa-i transfigu­ram decrepitudinea fara sa cautam s-o camuflam. Cum? Incarcand-o cu un sens care nu poate veni decat din intensitatea unei trairi si din perspectiva unui ideal.

Citeste si

Pe scurt, singura cale de a innobila senectutea este s-o asezi in perspectiva credintei in ce va sa vie. Cu alte cuvinte, gandul mortii trebuie dublat de presimtirea alunecarii in alt univers. Fara o astfel de perspectiva, batranetea e un supliciu, iar ultimii ani de viata, un iz­vor de umilinte si desfigurari. De aceea, abia la batranete realizezi ca cel mai dramatic lucru ce i se poate intampla unui om este sa i se ia idealurile.

Foto: shutterstock.com

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii