CItesti acum
Sa luptam cu impolitetea cotidiana

Sa luptam cu impolitetea cotidiana

Revista Psychologies

“Ce sa mai vorbim despre muzicile care se revarsa „melodios“ din masini, la stop sau in metrou, din telefoanele «melomanilor» care simt nevoia sa impartaseasca emotia muzicala

Daca alerg in parc la ora la care am chef sa o fac, pun pariu ca se gasesc vreo doi tipi care sa se ia de mine: «Papusa, vrei sa slabesti?». Nu cer decat sa fiu lasata in pace, nu vreau atentia nimanui si nu cred ca fac sport ca sa fiu vazuta. Am o reactie de adanca furie si imi vine sa sar la bataie. Numai ca sunt femeie si, probabil, femeilor nu le este ingaduit sa se enerveze.

Si pana la urma, la ce bun? Ramanem sexul slab, si asta le da lor prioritate sa faca haz de noi daca au chef…“ Dincolo de reactia de furie legitima, acesta este un adevar. In Romania, zi de zi, ne lovim de gesturi care ne sidereaza si ne fac sa ne gandim ca traim intr-o lume fara reguli, in care a fi agresat este o posibilitate perpetua.

Tot agresiune se cheama si ca vecinii dau muzica la maximum in aceste blocuri comuniste in care se aude tot… Ironia face ca si poeta Gabriela Melinescu, in ultimul sau Jurnal, publicat la Polirom, sa relateze ca in pacificul Stockholm are parte de acelasi tratament din partea vecinilor de deasupra. Si atunci, se pune intrebarea: ce faci? Stai si induri? E drept ca altcineva sa aiba mai multe drepturi decat tine sau sa-ti incalce nonsalant dreptul tau la liniste?

„Agresivitatea poate exista numai in prezenta a cel putin doi membri. Un agresor are nevoie de o victima (o alta persoana, un obiect, propria persoana). Cand vorbim de agresivitatea indreptata asupra unei alte persoane, cea mai recomandata atitudine este «iesirea din scena“, spune psihologul Mihaela Costea.

„A nu contribui la relatia de agresivitate este primul pas catre eliminarea ei. Exista insa pericolul ca aceasta ignorare sa fie perceputa drept una ostentativa de catre agresor“, adauga Mihaela Costea, psihoterapeut in formare de orientare adleriana. Asadar, a sta cu mainile in poala, nu e cea mai buna tactica. „A-i oferi unui agresiv extrem de multa atentie, a ne purta grijuliu sau temator cu o persoana agresiva, ii intareste ideea ca prin agresivitate poate obtine beneficii“, continua terapeutul. Bun, si atunci? Ce putem face?

O persoana care agreseaza, o face din multe cauze, cele mai frecvente fiind lipsa sentimentului de apartenenta sociala, sentimentul de excludere, neacceptare, lipsa aprecierii etc. Prin agresiune, ea incearca sa obtina aceste elemente «nutritive» care au lipsit la momentul oportun, iar a o ignora nu face decat sa reintareasca sentimentul de respingere si sa amplifice furia“, spune Mihaela Costea.

Un raport de forte

Dar cum se poate rezolva o astfel de situatie daca raportul de forte este inegal? Daca o femeie este agresata verbal pe strada, de exemplu? De cele mai multe ori, raportul de forte este inegal intre membrii unei relatii de agresiune. Agresorii se „respecta“ intre ei si doar rareori, daca va uitati in jur, doua persoane cu potential agresiv ridicat vor intra in conflict.

Citeste si
Vara începe pe ritmurile energice la prima ediție internațională a Sing&Swing Project

Persoanele de tip agresiv devin apropiate, avand acest element in comun. Agresivitatea este indreptata in mod obisnuit catre cel mai slab, sansele fiind aici mult mai mari pentru atingerea scopului (senzatia de putere si de control, obtinerea atentiei). Eficient ar fi in aceasta situatie sa nu reactionam nicicum, in acest fel evitand sa intram in rolul de victima care raspunde agresiunii.

De unde vine atunci impulsul de a agresa gratuit pe cineva intr-o situatie cotidiana? Mai ales femeile o „patesc”, la volan sau in orice alta situatie. O femeie nu trebuie sa fie imbracata provocator neaparat pentru a atrage atentia nedorita a unui tip de barbati.

Cateva explicatii sunt oferite de Gabriel Cicu, medic psihiatru si psihoterapeut psihanalist: „Discutia despre agresivitate, si mai ales despre agresivitatea gratuita, (ceea ce as putea traduce in termeni psihanalitici drept «pulsiunea autonoma de agresiune si distrugere»), este o dezbatere care a insotit dezvoltarea psihanalizei inca de la Freud si continua sa o faca.

La momentul actual, teoria conform careia nu exista o pulsiune de sine statatoare a agresivitatii (care ar deriva din pulsiunea de moarte) este cea care a castigat cei mai multi adepti. Intre caracteristicile care infirma pulsionalitatea agresivitatii ar putea fi lipsa spontaneitatii sale, lipsa caracterului ritmic, ii lipsesc de asemenea, sursa si energia.“
 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pagini: 1 2
Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top