Now Reading
Cum gestionăm sentimentul de inferioritate al copilului

Cum gestionăm sentimentul de inferioritate al copilului

Sentimentul de inferioritate este o etapă necesară în dezvoltarea copilului, iar integrarea și depășirea lui depinde de părinți sau alți îgrijitori. Iată ce avem de făcut.

Citește și:

Crește numărul de copii cu autism. Dar nu din cauza vaccinurilor….

Co-sleeping – până când dormim cu copilul în pat?

Pe parcursul unei dezvoltări naturale, sugarul trece printr-o serie de etape, toate foarte importante pentru el, în care învață lucruri de bază despre viață (faptul că nu poate primi permanent atenția mamei, faptul că mama nu este atentă numai la el, ci și la tată, faptul că există anumite restricții sociale pe care trebuie să le respecte etc.).

Toate învățăturile se unesc și formează personalitatea unui om, mulți autori considerând că terminarea pubertății sau vârsta de 21-25 de ani, reprezintă acest moment.

O etapă importantă este la vârsta de 2 ani, când copilul începe să înțeleagă cât mai bine faptul că el și mama nu sunt singuri într-o relație și că există și un bărbat pe care mama îl iubește.

În mintea lui apare întrebarea: de ce îl iubește mama pe tata? Răspunsul este găsit la fel de simplu: pentru că are ceva ce își dorește și nu găsește la mine, adică tata are ceva în plus.

Acesta este un moment foarte important care face diferența între omul ce are contact cu realitatea și cel care nu are, adică între o persoană sănătoasă și una psihotică.

Trecerea prin sentimentul de inferioritate este un drum obligatoriu pentru sănătatea psihică a copilului, dar este ca un pod peste o prăpastie.

Copilul poate cădea în ambele părți: poate continua relația de simbioză cu mama sau poate cădea pradă sentimentului extrem de inferioritate, a unei inhibiții puternice a dorințelor lui.

Echilibrul în acest caz este dat de încurajările părinților. Fiind mic și curios cu privire la lumea exterioară, nu este bine să îi fie tăiate aceste aripi. Încurajați copilul !

Un lucru la fel de important este exemplul personal. Copilul crește într-o familie și învață modelul masculin și feminin de la părinții lui.

Primele modele în viață, primii mentori sunt părinții, iar dacă aceștia lipsesc, copilul poate cădea pradă confuziei.

Pe parcursul dezvoltării, el începe să cunoască bunul mers al societății și conștientizează într-o măsură mai mică sau mai mare faptul că nu va avea permanent un viitor lângă părinți, unde toate dorințele vor fi satisfăcute necondiționat.

Înțelegând aceste lucruri, aici apar primele dorințe ce privesc viitorul: „Ce vrei să ajungi când te vei face mare?”. Pus în fața întrebării, copilul are o grămadă de variante de ales.

See Also

Astfel, dorința de a deveni la fel ca părintele de același sex, împreună cu alte dorințe, printre care unele interzise de normele sociale, se transformă într-o dorință de a avea o recunoaștere în plan social și de a produce comportamente, fenomene, idei, spre a fi recunoscut de către cei din jur.

Aici intră în scenă atitudinea persoanelor cu autoritate pe care copilul le consideră drept persoane care l-au îngrijit, i-au satisfăcut unele nevoi și cărora trebuie să le demonstreze ceva, acestea putând fi părintele, vecinul, un copil mai mare, profesorul sau poate chiar un frate de care este foarte atașat.

Important este că un copil are nevoie de atenție și ascultare. El trebuie să fie validat, trebuie să se simtă iubit, trebuie să se simtă apreciat. Trebuie să se simtă om.

 

De Tiberiu Seeberger, psihoterapeut psihanalist în formare

Tel.: 0761.517.763

Foto: shutterstock.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top