Now Reading
Uram felul in care arat

Uram felul in care arat

Revista Psychologies

Sunt o femeie frumoasa. Am 37 de ani, castig bine, am un sot minunat si prieteni grozavi. Am 85 de kilograme. De 5 ani nu am reusit sa dau jos unul singur.

De 1 un an nu ma mai intereseaza atat de mult acest aspect. Am reusit sa ma simt frumoasa si sa nu imi pese daca frumusetea este si in ochiul privitorului de langa mine.

Trebuie sa marturisesc ca mi-a fost foarte greu sa accept, dupa nasterea fiului meu, ca nu voi mai arata la fel ca inainte de deveni mama. Nu am fost niciodata extraordinar de slaba, nu visam sa ajung fotomodel cand aveam 16 ani si nici nu ma deranja acest lucru.

Intotdeauna vitalitatea mea, optimisul si entuzaismul fata de orice lucru marunt din jurul meu m-au aratat ca o companie foarte solicitata.

Nu am dus lipsa de prieteni, de pretendenti, de complimente. M-am casatorit, am ramas insarcinata si m-am ingrasat foarte mult. Daca optimismul parea un dar din nastere, el a palit cand am observat ca toate eforturile mele de a slabi nu dau rezultate.

Terapii, cure, sport… Poate un kilogram doua pe care le puneam miraculos la loc in scurt timp. Entuziasm si cadere, astfel incat stima mea a scazut, starea de bine cu mine insami s-a subtiat incet-incet. Am ajuns sa port doar negru, sa ma simt mai slabita, sa tac mai mult si sa ma enervez mai usor.

Sotul meu vedea toate acestea, iar relatia noastra era tot mai dificila, mai ales ca orice incercare a lui de a comunica ma enerva si refuzam orice solutie. Am mers impreuna la un terapeut, el rugandu-ma sa vin la o sedinta cu psihoterapeutul lui, sub pretextul ca ar avea nevoie de mine.

Era o forma de a ma aduce acolo unde avem eu nevoie, de fapt, sa merg. Am ajuns sa fac consiliere individuala, sa joc fel si fel de roluri, sa ma inteleg mai bine si mai ales sa ma accept. Introspectiile, descoperirile asistate au fost de mare ajutor si in cateva luni am inteles ca nu kilogramele erau problema, ca ma simteam rau pentru ca imi uram corpul si transmiteam aceasta neplacere a mea fata de mine si celorlalti.

See Also

Foarte interesant mi se pare faptul ca oamenii te simt cand nu esti disonibil pentru intercatiune si se retrag usor din calea ta. De fapt ceilalti nu ma vroiau pentru ca eu nu ma vroiam. Imi pierdusem umorul, increderea si, cel mai trist, spontaneitatea. Ma balbaiam, spuneam chestii neinteresante, ma rezumam la clisee si la formalitati. Disparuse acea nota autentica pe care o dadeam oricarui contact interuman.

In urma terapiei am inteles unde eram si ce mai era de facut. Acum sunt inca in terapie si ma simt tot mai bine. Fac shopping ca orice femeie care se iubeste si vrea sa arate grozav, imi cumpar bluzite colorate si decoltate, ma arat si ma simt din nou ca o femeie-copil capabila sa faca glume savuroase, sa aiba initiativa si sa isi trateze defectele cu umor si intelepciune.

Si ce e cel mai important: nu imi indop copilul cu mancare! Vreau ca fetita mea sa stie singura ce e mai bine pentru ea si sa se simta frumoasa mereu!.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top