Femeia-terapeut: rolul ei în echilibru, empatie și autenticitate
Într-o lume marcată de pandemie, crize economice și nesiguranță, oamenii caută repere sigure. De multe ori, aceste repere poartă chipul de femeia-terapeut. Empatia, disponibilitatea și forța autentică fac din femeia-terapeut un punct de sprijin pentru cei aflați în căutarea echilibrului interior. Dar ce înseamnă, cu adevărat, să fii terapeut autentic? Și cum poate fi menținută grija de sine în același timp cu grija pentru ceilalți?
Femeia-terapeut și proiecția culturală a rolului matern
Pandemia, izolarea, nesiguranța economică și agresivitatea tot mai vizibilă din spațiul public au scos la iveală ceea ce mulți dintre noi țineam ascuns, multe dintre vulnerabilitățile noastre interioare. În fața unui asemenea haos, oamenii caută repere, o voce care să aducă ordine și sens. Nu întâmplător, pentru mulți dintre cei aflați în căutare, această voce poartă chip de femeie. Femeia-terapeut, coach sau mentor devine adesea spațiul sigur unde durerea poate fi rostită, frica împărtășită, iar soluțiile începute să fie explorate.
În imaginarul cultural, femeia este asociată cu empatia, protecția și disponibilitatea. Nu e de mirare că mulți clienți se simt instinctiv mai confortabil să se deschidă în fața unei terapeute. Ea pare să ocupe un rol matern, oferind ascultare, grijă și conținere. Însă această proiecție, deși firească, poate deveni o povară: femeia-terapeut este adesea împinsă să fie nu doar profesionist, ci și o „mamă universală”, mereu prezentă și disponibilă, indiferent de context.
Riscul epuizării: când empatia devine disponibilitate non-stop
Multe femei-terapeut recunosc presiunea de a fi accesibile non-stop. Răspund la mesaje la ore târzii, acceptă apeluri în vacanțe și se tem că, dacă stabilesc limite, vor fi percepute drept „mai puțin bune”. La început, această disponibilitate pare un semn de implicare. Dar în timp, se transformă într-o capcană, epuizare emoțională, pierderea vieții personale și, paradoxal, chiar slăbirea procesului de vindecare al clientului.
Cum se creează dependența în relația terapeutică
Când terapeutul vrea să fie mereu prezent, transmite involuntar mesajul: „Ai nevoie de mine ca să reușești.” În loc să cultive autonomia, creează dependență. Or, esența terapiei și a coachingului nu este ca cineva să ne țină permanent de mână, ci să ne ajute să învățăm să mergem singuri.
Dincolo de clișee: terapeutul nu trebuie să fie solemn
Un alt aspect important este imaginea colectivă a terapeutului ca figură gravă, mereu obosită și apăsată de durerile altora. Probabil influența filmelor și a clișeelor profesionale a consolidat această percepție. Dar un chip solemn, permanent tensionat, nu doar că nu ajută, ci poate face rău: transmite ideea că problemele clientului sunt imposibil de dus și că doar terapeutul are forța de a le purta. Dincolo de acest efect asupra clientului, masca sacrificiului continuu erodează vitalitatea specialistului.
Autenticitatea și limitele sănătoase în terapie
Un terapeut autentic nu are nevoie să fie dramatic pentru a fi profund. Din contră, seninătatea și căldura dau speranță. Uneori, chiar și umorul, folosit cu delicatețe, poate deveni resursă de vindecare. Autenticitatea nu înseamnă promisiuni de miracole și nici disponibilitate non-stop. Autenticitatea înseamnă să îți cunoști și să îți respecți propriile limite și să arăți prin exemplu că grija de sine este o parte a grijii pentru ceilalți.
Cum alegem un terapeut sau coach potrivit?
A fi prezent nu înseamnă a fi peste tot, ci a fi deplin acolo unde alegi să fii. Această atitudine devine un model pentru client, care descoperă că echilibrul nu este un ideal abstract, ci o practică zilnică.
De aceea, atunci când alegem un terapeut, coach sau mentor, câteva repere sunt esențiale: formarea și competența (studii acreditate, certificări recunoscute), claritatea limitelor (fără promisiuni de soluții magice), autenticitatea (curajul de a spune „nu știu”) și echilibrul personal. În final, cel mai important criteriu rămâne experiența noastră directă: cum ne simțim în prezența acelei persoane? Mai liberi, mai încrezători, mai responsabili?
Puterea echilibrului: grija de sine ca model de vindecare
Literatura de specialitate confirmă constant aceste lucruri. Carl Rogers sublinia că alianța terapeutică, bazată pe congruență, empatie și prezență reală, este cheia schimbării, nu tehnicile sterile. Pe de altă parte, cercetările Christinei Maslach privind burnout-ul arată clar: disponibilitatea permanentă și dramatizarea rolului duc inevitabil la epuizare.
Pentru terapeuta contemporană, aceste concluzii devin busolă. Îngrijirea de sine, echilibrul și vitalitatea nu sunt un moft, ci condiția de bază a unei relații vindecătoare.
Într-o lume fragilă și nesigură, femeia-terapeut poate fi un punct de sprijin viu și luminos. Puterea ei nu se naște din sacrificiu fără limite, ci din autenticitate, din respectul pentru propriile granițe și din bucuria de a trăi prezentă.
Prin exemplul său, ea arată că grija de sine și grija pentru celălalt nu se exclud, ci se hrănesc una pe cealaltă. Iar clientul, oglindindu-se în acest model, învață că vindecarea nu înseamnă dependență, ci autonomie, nu o solemnitate apăsătoare, ci un echilibru practical zi de zi.
