Now Reading
„Medicina romaneasca este egala cu 0“. Un medic ortoped discuta inovatiile doctorului Burnei

„Medicina romaneasca este egala cu 0“. Un medic ortoped discuta inovatiile doctorului Burnei

Revista Psychologies

Pentru ca este corect in viata sa vezi lucrurile din toate perspectivele („audiatur et altera pars“ spuneau latinii – „asculta si partea cealalta“), am facut in cele ce urmeaza un interviu cu medicul chirurg ortoped Marius Uscatu, supra-specializat in chirurgia ante-piciorului, si l-am intrebat in ce consta inovatia medicala ce i se atribuie doctorului Burnei. Pentru ca, nu-i asa, perspectiva profesionistilor si a colegilor de breasla trebuie sa primeze in judecata oricui face o greseala profesionala. Medicul sa aprecieze alt medic, inginerul – pe alt inginer. Iata, deci, ce inseamna sa faci inovatie medicala (sau revolutii…) si ce nu.

 

 

I.A. De ce avea medicul Burnei acea aura pozitiva inainte de izbucnirea scandalului?

M.U. Pentru ca ea a fost construita cu grija in 10-15 ani de zile. In Romania sunt prea multi doctori, mai ales in clinici universitare, pentru ca acela e borcanul cu miere. Acolo, in clinicile universitare vin multi pacienti din tara. Si exista o concurenta imensa intre doctorii din clinici.

Fiecare vrea cat mai multi pacienti. Si de aici incepe toata povestea in a atrage pacienti. Pacientii pot fi atrasi prin strategii de PR si de marketing.

Ceea ce a facut Burnei in ultimii 15-20 de ani a fost un PR agresiv. Facea o operatie, chema televiziunile: „Premiera mondiala! Premiera nationala!“ O premiera de care nu stia nimeni in alte tari…

Eu nu pot spune ca am vazut pe vreunul din pacientii lui, ca sa spun ca operatia e ok sau nu, si nu ma pot pronunta asupra corectitudinii operatiilor, nefiind ortoped pediatru.

El, la niciuna din aceste emisiuni, nu prezenta pacientul inainte si dupa tratament. El prezenta operatia din ziua respectiva, dar niciodata nu dadea continuarea, nu se stia cum a evoluat pacientul. Nu stiai daca a murit sau nu, sau care a fost evolutia.

Colegii medici din Europa, citati in interviurile recente din presa,  sunt uimiti cand vad ce a facut. Deci cine este Burnei?

Nu exista in CV-ul lui nicio asociatie europeana care sa-i certifice realizarile, nu se stie daca a prezentat la vreun congres international prestigios realizarile personale, sau cel putin nu mentioneaza asta in propriul CV.

Deci e vorba de o strategie de autopromovare. Si eu am procedee chirurgicale realizate in premiera, de fapt am modificat unele proceduri deja existente. Dar asta nu obisnuiesc sa o spun, pentru ca in medicina e bine sa fii mai rezervat la acest capitol.

Nu am zis nicaieri ca in Franta exista in tratate mentiunea „tehnica perfectionata de Dr. Uscatu“, nu ma prevalez de asa ceva. Si nu se poate inventa roata.

Si eu si el, daca am facut asa ceva, am perfectionat anumite lucruri deja existente, procedee deja „inventate” de altii.

 

I.A. Asadar cum se face, de fapt, inovatia in medicina?

M.U.  Sa incepem prin a spune ca in Romania nu prea avem protocoale. La ora actuala, in ortopedia mondiala, cam 90% din cazuri sunt foarte bine standardizate si protocolate.

Daca iti rupi glezna, aceste fracturi sunt codificate dupa un standard international facut de Asociatia Ortopezilor din Elvetia, care clasifica fracturile prin coduri de tip  „21-B1“. Fiecare litera si cifra reprezinta un anumit criteriu si se trateaza in felul urmator: placuta de lungimea cutare, 5 suruburi sau doua, etc.

Deci exista un tratament standard, de la care nu te poti abate foarte mult, pentru ca nu s-a inventat altceva. O fractura de sold poate fi de doua tipuri: fie cea de col femural, si atunci pui proteza de sold, inlocuiesti soldul, fie o fractura pertrohanteriana, si pui un anume gen de tija.

Aceste operatii sunt protocolate, nu te poti abate tu, medicul, prea mult de la acest protocol, fara riscul de a gresi.

Sigur, daca ai o tumora-gigant, si trebuie sa inlocuiesti jumatate de os, sau trebuie sa salvezi jumatate de membru, acelea sunt lucruri cu totul si cu totul exceptionale. E foarte posibil ca Burnei sa fi facut si multe lucruri bune.

Nu am nicio idee pentru ca, repet, nu ma pricep la ortopedie pediatrica si mai ales nu stiu cum a evoluat pacientul X sau Y in timp. Aici se pot pronunta pacientii deja tratati.

Dar ceea ce am vazut de curand in presa, despre pacientii caror li se cerea 40 000 de euro pentru un implant discutabil…

Daca vorbim de dispozitivul (Vepter) „V”, pe care dansul il folosea, acest dispozitiv a fost inventat de niste americani. El incerca sa il utilizeze pentru indreptarea coloanei.

Conferentiarul Dr. Ulici, de la spitalul Grigore Alexandrescu, seful celeilalte clinici din Bucuresti de ortopedie pediatrica, are o alta opinie. El a explicat intr-un interviu TV ca un asemenea dispozitiv nu poate fi aplicat la copii! Pentru ca acel copil creste si dispozitivul trebuie schimbat de nu stiu cate ori.

Deci, din start, un asemenea dispozitiv, oricat am fi de inovatori si de deschisi la minte, nu poate fi aplicat si la copii. Copilul creste, oasele se distanteaza, dispozitivul devine nu doar inutil ci si daunator.

Atunci aceasta decizie de a aplica tija cutare in patologia cutare este din start redundanta si gresita, dupa opinia ortopezilor pediatri. Au confirmat-o si ortopezii din Germania unde au ajuns copiii respectivi, acei copii care nu au avut 40 000 de euro pentru operatia indicata de Burnei.

Parintii lor au descoperit fundatia care ii ajuta pe acesti copii cu probleme sa ajunga la spitale din Europa (presedinta Fundatiei este o voluntara din Constanta, care a reusit sa duca in Germania peste 50 de copii saraci, care au fost acolo operati de medici de top).

Acesti copii au accesat formularul E112, prin care operatia era decontata de stat. Sunt interventii pe care, din pacate, nimeni nu le face in Romania.

Sunt in Romania doar cativa medici care se ocupa de scolioze la copii, de pilda Prof. Mihai Jianu, cel mai cunoscut in Occident, cu cazuri uimitoare de corectii prezentate in Vest, cu tratate publicate in Romania si membru al unor prestigioase asociatii occidentale, doctorul Ulici si echipa de la Gr. Alexandrescu, doctorul Thiery, de la spitalul Monza, care se ocupa ceva mai mult de aceasta problema, poate si altii din provincie pe care nu-i cunosc…

In general, coloana vertebrala foarte putini romani o opereaza. Pentru ca e specialitate de granita, intre ortopedie si neurochirurgie, iar ortopezii nu au avut de la cine sa invete. Nu s-a specializat nimeni pe asa ceva (nici eu nu am invatat niciodata coloana pe perioada rezidentiatului).

S-au specializat pentru adulti doctorii Antonescu si Ursu de la Foisor, care s-au ocupat de deformatiile acestea mari, scoliozele, dar si de alte afectiuni ale coloanei.

Ce a facut Burnei poate fi evaluat doar de alti ortopezi pediatri care au vazut copiii operati de el, sau de catre medicii din strainatate unde au ajuns copiii respectivi. Ei bine, acesti medici, care au consultat copii romani, afirma ca acelea nu sunt niste inovatii.

Si daca vorbim despre inovatie, sa va dau un exemplu personal. Eu am lucrat in Franta.

In anii 2000 unul dintre chirurgii spanioli care se ocupau de chirurgia ante-piciorului a fost in America si a descoperit ca acolo, la un podiatru american, ca taierea oaselor metatarsiene laterale nu se face numai prin incizii mari (chirurgie deschisa), ci si prin incizii percutanate punctiforme, ceea ce revolutioneaza pur si simplu acest tip de chirurgie.

De la spaniol au invatat apoi si niste francezi si, putin cate putin, au inceput sa dezvolte impreuna procedura in Europa. S-a creat o societate savanta (Groupe de Recherche pour la Chirurgie Mini-invasive du Pied) dedicata acestui tip de chirurgie a piciorului.

Se invatau reciproc, se duceau in Spania sau in Franta, ca sa asiste la operatiile celorlalti, au inceput sa organizeze in fiecare an cursuri internationale la care invatau si alti chirurgi, cursuri la care am participat si eu pana in 2012, cand am devenit eu, la randul meu, „maitre de stage“.

Adica ii invatam si pe alti chirurgi din lume aceste tehnici. Dupa primul curs la care am participat, vazand eu un anume procedeu chirugical, care ma preocupa de ani de zile (si nu ii gasisem o rezolvare), am incercat sa il fac, mi s-a parut ca e incomplet si mi-am spus ca trebuie facut altfel.

Si l-am facut altfel: in loc sa tai osul intr-un fel, l-am taiat un pic diferit. Deci pot sa spun ca am inovat, pentru ca am fost primul din lume care a taiat osul in acel fel.

Ani de zile, la fiecare din intalnirile noastre din Europa mergeam cu lucrarile si cu radiografiile pacientilor operati de mine, vorbeam cu fiecare din acesti chirurgi, incercam sa ii conving de avantajele acestui tip de chirurgie. Le spuneam ca putem schimba  procedurile chirurgicale existente, sa facem altfel, mai bine.

Eu nu am inventat roata, ci am modificat un procedeu chirurgical deja existent si practicat de mii de ori de catre alti colegi. L-am ameliorat. Nu inseamna ca am revolutionat medicina.

Nu am avut orgoliul ca acest procedeu chirurgical sa se numeasca „Uscatu“. Nimeni in lumea Occidentala nu are un asemenea orgoliu.

Exista o anumita prudenta in acest domeniu, pentru ca orice inovatie este cu dus si intors.

Intre timp, eu am evoluat, am schimbat acel concept personal de tratament, la ora actuala nu mai practic acea chirurgie pe care o faceam in 2010-2011. Am ameliorat si mai mult si am prezentat din nou sugestiile mele colegilor europeni, le-am prezentat intr-o alta lucrare de congres international.

Acel concept nu se cheama „inovatia Uscatu“ ci „chirurgia mixta deschisa percutanata a ante-piciorului.“ Nu am avut acest orgoliu, ca e descoperirea mea si trebuie sa imi poarte numele…

In medicina nu ai nevoie de un brevet de inventie.

Nu trebuie sa mergi la OSIM sa brevetezi, nimeni din lume nu are nevoie. Inovatia se face pas cu pas, discutand permanent cu colegii cei mai buni din lume.

In cazul lui Burnei a existat acea exacerbare de orgoliu, chiar daca fiecare chirurg are propriile orgolii.

Sigur ca sunt procedee care raman in istorie. Cel de tratare a unghiei incarnate, de exemplu, se numeste Vinogradov, dupa numele chirurgului care a descris procedura. Acum e o chestie banala.

 

I.A. Dar cum se ia o decizie chirurgicala dificila? Cum se inoveaza pe un pacient cu o problema dificila?

M.U.  Va dau tot un exemplu personal. Tehnica pe care eu o implementez in Romania, inainte de a o pune in practica, am vazut-o la 1000 de operatii cu chirurgul cu care lucram in Franta.

Si am facut eu insumi multe operatii de acest gen. Astfel incat, atunci cand am venit in Romania, aveam o baza.

Eram singurul care o facea, toata lumea spunea ca sunt nebun, dar aveam un numar de operatii facute cu doctori importanti din Franta, deci aveam manualitatea si experienta necesara.

In plus, exista protocoale pe asa ceva. Inovatiile sunt cam de 1%. De exemplu, tai mai mult sau mai putin osul sau pielea asa, si nu invers. Totul este in rest protocolat.

Nu vii tu cu chestii revolutionare, mai ales in patologii complexe cum este scolioza. Sa incerci tu o chestie pe care nu a mai incercat-o nimeni, faci o chestie revolutionara, fara sa fi vazut vreodata pe cineva care o face…

Comparativ, sa va descriu problema transplantului pulmonar. Este cel mai complex transplant. Cine ar putea sa faca asa ceva in Romania? Raspunsul este: cei care au mai facut deja asta. Adica cei care au fost la specializati in strainatate.

Nu poti sa spui tu, oricat de bun chirurg toracic ai fi, ca incepi chirurgia transplantului pulmonar in Romania, fara sa o fi vazut undeva. Nu ai cum, nu poti inventa roata. Inovatia in medicina are niste limite.

Deprinderea montarii tijelor chirurgicale ortopedice (Shilla, Vepter, etc) se realizeaza in niste centre „de top”, apoi se fac specializari pe asa ceva. Medicii merg la seminare pe aceasta tema si invata folosirea lor.

Medicul merge o saptamana si vede ce face un chirurg care aplica deja acel procedeu. Firmele care vand aceste implanturi le platesc deseori medicilor cursuri de perfectionare pe acel domeniu.

Pentru ca firmele au tot interesul ca tu, medicul, sa aplici tehnica in tara ta, ele au tot interesul ca progresul tehnologic sa aiba loc si chirurgii sa se specializeze.

Doar ca in Romania chirurgii sunt asa de orgoliosi, se cred asa de buni, incat noaptea deschid tratatul, citesc, si a doua zi aplica o noua procedura… Este iluzoriu!

Mai ales daca nu ai facut niciodata o operatie foarte complexa, indiferent cat de genial ai fi din punct de vedere chirugical, sunt chestii tehnice care trebuie aplicate la milimetru, strangerea de suruburi, tije, etc – lucruri pe care le inveti, in operatii peste operatii.

Instrumentele chirugicale ortopedice contin o nota mare de tehnicitate.

Ce sa mai spunem despre felul cum evolueaza stiinta in lume? Pe alte meleaguri exista specialitatea de „conceptor”, adica cel care imbunatateste mereu aceste tehnici si aceste implanturi.

Fiecare problema medicala ce apare undeva este centralizata undeva si se discuta: „operatia X nu mi-a iesit bine, pentru ca a fost mai lunga tija cu 2 milimetri. Hai sa incercam sa scurtam“.

Vine „conceptorul“, aduna toate aceste informatii si spune ca e momentul sa schimbam tehnica, implantul, etc.

See Also

Eu, la randul meu, contribui la crearea anumitor componente ortopedice, vorbesc cu producatorul, ii spun sa faca tija mai subtire, surubul mai mic, etc. Pentru ca mi se pare ca ar fi mai bine asa datorita experientei mele pe cateva sute de pacienti.

Acest progres este o chestie asociativa si colectiva. Deci progresul medical este un efort colectiv. Nu poti spune: „Eu sunt cel care a inventat aia si aia“.

Burnei a preluat un dispozitiv deja existent si se pare ca nu l-a invatat nimeni sa il foloseasca, cel putin din cele declarate de dansul.

Sa mai spun ca o trusa chirugicala ortopedica are sute de instrumente si suruburi, fiecare cu un anume rol. Trebuie sa ai experienta si dexteritate sa stii sa le folosesti.

Intr-o astfel de interventie, cu 7 cutii de cateva sute de piese, exista asa o coordonare intre echipa chirurgului si asistenti incat, in functie de stadiul operatiei, chirurgul intinde mana si i se va da exact instrumentul pentru acea etapa a operatiei.

Pentru ca totul merge ca pe roate, altfel ar insemna sa dureze operatia o zi intreaga. Si la transplant este la fel. Echipa este atat de bine coordonata, ca intinzi mana si ti se da exact scula de care ai nevoie din cele 200.

Asta presupune o echipa rodata. Adica altfel decat se face aici, in Romania, unde medicina e una improvizata: adica eu citesc despre operatie in seara asta, mi se pare mie ca se potriveste (sau nu) cu pacientul X, si a doua zi incerc sa fac operatia…  Esec total, doar prin miracol sa reuseasca ceva din prima!

De pilda, operatiile pe coloana deformata se fac in Germania in multe spitale. Si se fac la nivel de varf.

In domeniul meu sunt vreo 100 de chirurgi care fac exceptional acest lucru si ei mereu comunica intre ei, schimba experienta, idei, radiografii. Este o emulatie fantastica intre medici.

Dar ei raman in istorie niste anonimi care contribuie la cunoasterea medicala.

 

I.A. Cum e situatia aici, in Romania?

M.U. In Romania nu se intampla astfel din cauza concurentei. In Franta exista un numar limitat de medici si foarte multi pacienti, fie ca lucrezi in privat, fie la stat.

Prin urmare, nu trebuie sa faci tu efortul de a-ti aduce pacienti ca sa traiesti decent sau bine. Asta face ca doctorii sa fie colegiali unii cu altii, isi trimit cazuri unii altora, se sfatuiesc, e fair play. Nu sunt rivalitati profunde si nu vezi ura de aici.

In plus, chirurgia beneficiaza de pe urma supra-specializarii pe un anumit segment. Adica sa ai medici foarte buni pe o anumita bucatica. Eu incerc de ani de zile sa impun conceptul de supraspecializare in Romania.

De pilda, eu mi-am dedicat 13 ani numai chirugiei ante-piciorului. Daca se extinde conceptul, vine alt chirurg si ocupa nisa genunchi, altul – umar, altul – glezna, altul – sold. Toti devin performanti pe nisa respectiva si vor atrage majoritatea pacientilor.

In Romania autoritatile medicale incearca descurajarea supra-specializarii. Insa doar asa, prin supraspecializare, se va moderniza medicina!

Una e sa te gandesti tu, ca medic, sa citesti sute de mii de pagini despre toate partile corpului, alta e sa te specializezi pe un segment, si sa il inveti foarte, foarte bine, si sa fii cel mai bun pe acel segment.

Eu, de exemplu, sunt in urma cu cateva sute de mii de pagini de tratate si reviste doar in domeniul meu, ante-piciorul! Desi urmaresc tot ce se intampla in lume in acest domeniu, citesc enorm, merg la toate congresele semnificative, etc.

Oare cum ar fi sa spun ca stiu toata ortopedia? La orice nivel al corpului?! Conceptul de supraspecializare este, din acest motiv, respins la noi.

Si asta se intoarce impotriva medicilor de aici: au vrut sa acrediteze clinica Sf. Maria pentru transplant, si nu vor reusi, pentru ca legea impune sa aiba medici supra-specializati in transplant. Adica supra-specializati in strainatate!

Si mai e ceva: daca faci supra-specializare in strainatate, aici nu iti este recunoscuta. Auzi mereu: „Nu exista aceasta specializare in Romania, deci nu te putem acredita“.

Eu sunt acum in razboi cu toata lumea, incercand sa impun conceptul de supra-specializare, care este, de fapt, progresul medicinei! Trebuie sa avem supra-specialisti recunoscuti in afara.

Dar, daca avem supra-specialisti pe bucatica respectiva, altcineva din domeniu nu mai poate spune ca o face la fel de bine…

E si motivul pentru care putini ortopezi din Romania mai practica chirurgia coloanei, pentru ca e foarte dificil, si nu te apuci sa experimentezi pe un om, pentru ca il omori. Ceea ce se afirma ca s-a si intamplat in cazul fetitei cu scolioza.

 

 

Citeste si: 

Doctorul Gheorghe Burnei, un profil de psihopat clasic

Cand mergem la medic pentru a doua opinie

Foto: 123rf.com/libertatea.ro

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top