Now Reading
Despărțire: Unde s-a dus iubirea noastră? Nicăieri, pur și simplu s-a consumat

Despărțire: Unde s-a dus iubirea noastră? Nicăieri, pur și simplu s-a consumat

Când treci printr-o despărțire nu te apără nimeni de suferință și de întrebări fără răspuns. De sentimentul că mai poți, totuși, face ceva. În realitate, ceea ce poți face e să renunți să te mai chinui singură.

Citește și:

Am nevoie de un partener inteligent și ambițios. Altfel, îmi pierd repede interesul.

Bărbații de care TREBUIE să fugim!

Pe Mihai l-a luat alt val

L-am cunoscut pe plajă. Juca baschet și, sincer, nu știu ce femeie va spune că un corp masculin, atletic, nu este atrăgător. Evident, aveam la ce să mă uit. Când nu citeam. De fapt, cu el în fața ochilor, citeam mult mai puțin.

La rândul lui, Mihai mă remarcase, ceea ce mă bucura. Chiar a încasat o minge în cap tot uitându-se la mine. Așa că a venit să mă roage să îmi cer iertare pentru ce a pățit din cauza mea. Și am rămas de vorbă.

Iar din vorbă în vorbă am rămas într-o relație cu el. Era pasional și acaparator. Genul de bărbat a cărui atenție chiar te face să te gândești că pe tine te-a așteptat mereu.

Și de ce nu ai crede asta? Până la urmă, cu toții ne căutăm acea jumătate de cuplu cu care ne potrivim și vrem să rămânem pe termen lung. Bine, exagerez, nu toți.

Unii doar mimează. Sau nici măcar atât. Pentru o perioadă scurtă de timp, condensează tot ceea ce se face în ani de relație. Iar apoi intensitatea dispare, misterul e deslușit, rutina omoară romantismul, iar la proba cuplului firesc apar rateurile și meciurile pierdute.

Mihai mi-a spus că l-a luat valul. Minunată comparație, având în vedere că ne-am cunoscut pe plajă. Iar valul care îl luase mie îmi plăcea.

La naiba, doar eram în același val amândoi. După șase luni am rămas eu singură la înec. Pe Mihai, deja îl luase alt val. Mai blond și mai mic de înălțime.

După șase luni de relație cu un Mihai plecat în plină noapte din plin pat, am rămas întrebându-mă dacă a fost pe bune, sau am făcut o insolație de durată? Am plâns. L-am urât. M-am enervat pe mine că am crezut toate poveștile și declarațiile lui.

Apoi, m-am gândit că dacă nu le-aș fi crezut, nu ar mai fi fost cine știe ce relație, nu? Oare nu asta facem în relații? Investim cu încredere un partener și ne ținem pumnii strânși să nu fim dezamăgite.

Dincolo de expansiune, Mihai părea genul serios, tandru, atent, iubitor. Probabil în doze atât de mari încât a simțit nevoia să împartă și altora.

Mi-am oferit singură această explicație pentru că nu găseam răspuns la o întrebare: Ce s-a întâmplat cu toată acea iubire? Dispare, așa, pur și simplu?

 

Claudiu ar trebui să mă sune

Pe Claudiu l-am cunoscut online. După multă muncă, stres, oboseală și enervare că nu am timp să îmi văd și de viața mea personală, mi-am făcut un cont pe un site de dating. Bună idee…

Acolo, dacă ai răbdare înveți să selectezi între „la tine sau la mine”, băieți de 18 ani cu mommy issues, crai însurați la vârsta reafirmării virilității și multe alte tristeți.

…Pentru că printre ăștia, se mai strecoară și băieți/bărbați normali, obișnuiți, aia pe care (la un moment dat) chiar îi poți lua și acasă. Așa a apărut Claudiu.

O gură de aer în intoxicarea de feromoni online. Am povestit vrute și nevrute, din greșeala (mea) cam mult timp… respectiv vreo trei săptămâni.

Acum, om fi noi ocupați, dar am zis să ne facem timp totuși de o întâlnire. Care a avut loc, pentru că astrele ni s-au aliniat, karma ne-a lăsat în pace, iar zodiile ne erau compatibile. Mai puțin trecuturile.

Eu, din familie simplă, normală, din aceea în care mama vine peste tine cu oala de sarmale că pari că ai slăbit puțin. El, cu un tată absent, mort prea devreme, și o mamă coțofană și veșnic nemulțumită.

În trei luni am încercat să îi arăt partea bună a unei relații sănătoase. Acum, nu mai știu pentru cine era sănătoasă relația aceea în care eram iubită, confidentă, mamă și terapeut. Dar am încercat.

Pentru că era creativ, sclipitor, cu un umor debordant și extrem de ambițios. Da, recunosc, și atrăgător fizic. Dar am avut o relație chinuită.

El nu știa când și dacă chiar e necesar să țină cont și de nevoile mele, iar eu i le expuneam precum în grupurile de dezvoltare personală… adică asertiv și lipsit de orice „acuze”.

Nu conta. Orice îi spuneam că mi-aș dori era văzut ca un atac direct la cine/cum/în ce fel este el. Am încercat să am răbdare. El a încercat să aibă tot mai mult de muncă și să ne vedem mai rar.

Trecuseră 10 zile de când „munca” nu îl lăsa să ne vedem. L-am sunat, i-am spus că îmi lipsește (cât de frumoase erau momentele noastre de amor și conversație!), l-am alintat (mă întrecea mereu la declarații) și i-am spus că vreau să îl văd.

Am mai povestit puțin, apoi mi-a spus că îl caută cineva de la muncă și trebuie să închidă. Dar că mă va suna imediat după ce termină. Au trecut opt luni. Probabil chiar era ceva extrem de complex la muncă….

See Also

Și iar m-am întrebat dacă îndrăgostirea trece cu apă. Dacă dragostea este o teorie și atât.

Și pentru că nu îmi place să rămân în ceață, oricine m-ar băga acolo, mi-am răspuns: iubirea se consumă. Indiferent de durata unei relații (pentru că am încheiat și relații de 5-6 ani), iubirea, uneori, este precum o lumânare. A ars și s-a consumat.

Nu are sens să te întrebi unde s-a dus, pentru că nu a plecat nicăieri. Ai consumat toată doza disponibilă în scenariul respectiv.

Ah, da, nu știu cum e cu dragostea adevărată. Chiar despre mine cred că am iubit sincer o singură dată în viața asta de până acum. Deschis, altruist, liber. Și total nefericit, pentru că așa ne-a învățat pe noi Shakespeare și uneori Julian Barnes sau Charles Bukowski. Știu asta pentru că m-am reîntors la o iubire eternă și fidelă: cititul.

Din viață însă, am învățat să am răbdare. În primul rând cu mine, pentru că uneori știu să îmi fac cele mai mari surprize.

Și nu sunt demoralizată. Probabil Claudiu nu mă va mai suna, dar sunt fericită că nici eu nu l-am sunat.

M-am scutit de jena lui în a croșeta o explicație. Și de a mea dacă aș cere-o. Iubirea durabilă, probabil, are un altfel de debut. Poate chiar și un alt miros. Fără valuri, fără plecări dramatice și fără lipsă de respect.

Cu încredere, sper să găsesc jumătatea karmică de care probabil mă feresc acum inconștient. Sper să găsesc drumul fără să mai caut explicații.

Și chiar sper ca într-o zi să nu-i treacă prin cap lui Claudiu să îmi dea telefonul ăla. Nu de alta, dar am mai avut probleme cu foști reatinși de flacăra pasiunii…

De Ioana V.

NOTA REDACȚIEI: Publicăm aceste confesiuni de la cititorii noștri sub protecția anonimatului, schimbând numele și deseori și inițialele numelor. Invităm la un limbaj civilizat în comentarii, și la lipsa etichetelor și a judecăților morale. Vrem să evidențiem că experiențele umane sunt complexe și că nu există alb și negru, că deseori situația duce la o un comportament sau altul. Le mulțumim celor care au acceptat să povestească.

Foto: shutterstock.com

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top