CItesti acum
Mi se spunea că sunt frumoasă, dar eu mă uram…

Mi se spunea că sunt frumoasă, dar eu mă uram…

Mereu mi s-a spus că sunt frumoasă. Pfff… ce politețuri. Doar n-o să-mi spună cineva în față că sunt oribilă? Eu știam că sunt oribilă, de aceea mă și uram…

Citește și:

Sunt frustrată pentru că nu am niciun talent!

Ghosting: arta de a fi părăsită fără explicații și ce m-a învățat asta

Să fie o problemă din copilărie? Poate.

Îmi amintesc că aveam 13-14 ani când am descoperit revistele de modă „Amica”. Eram fascinată de fotografiile femeilor pe care le consideram perfecte, de hainele lor, de stilul de viață.

Evident, a urmat o comparație cu mine. Ten cu ceva acnee (specifică vârstei), trăsături banale, păr șaten. Nu corespundea decât înălțimea: 1,77. Nu și greutatea. Evident, ele erau toate atât de slabe, iar eu… dezvoltasem deja o relație nesănătoasă cu ciocolata. Nu eram grasă, dar aveam o greutate (nesatisfăcător de) „normală”.

Ai mei mi-au spus mereu că sunt frumoasă. Colegii mă plăceau. Deja aveam succes la băieți, care în schimb, nu mă interesau deloc.

Mă uram că nu pot fi frumoasă. Frumoasă ca ele, nu ca mine. Și știam că cei din jur sunt politicoși. Eu văzusem cum arată frumusețea și eram departe de idealul pe care mi-l conturasem.

Țin minte că, atunci când mama îmi spunea că sunt frumoasă, îi răspundeam prin „sunt copilul tău, nu e ca și cum îți vine să-mi spui că sunt urâtă. Dacă zice lumea că semănăm?”.

Totuși, cea mai mare greșeală a mamei a fost să nu țină cont de părerea mea și să mă înscrie la un concurs de frumusețe. Am fost traumatizată. Ea a crezut că o confirmare publică (la care spera mai mult ea, decât eu), mă va ajuta să capăt mai multă încredere în mine.

Pe de altă parte, timiditatea mea, nesiguranța profundă și convingerea că sunt chiar urâtă au făcut un cocktail Molotov. Am fost la concurs, toate fetele mi s-au părut cu adevărat frumoase, iar eu o rață rătăcită și penibilă. De ce penibilă? Pentru că îmi spuneam singură „Tu ce cauți aici? Nu vezi că nu e locul tău? Vor râde toți de tine.”

A urmat o perioadă neagră, m-am certat cu maică-mea și i-am interzis să mai planifice astfel de catastrofe. Ea s-a considerat mereu frumoasă.

Poate că, având și o relație proastă cu ea, nu am admirat niciodată această latură a ei. Cochetăria exagerată, atitudinea de femeie fatală, încrederea în sine dusă până la îngâmfare… Și eram exact invers.

 

M-am hotărât să fiu deșteaptă…

Evident, nu poți decide peste noapte că vrei să fii deștept, dacă… n-ai cu ce. Eu, nativ, am material genetic cu care pot lucra destul de bine.

Cumva, mi-a fost mai ușor să îmi recunosc calitățile intelectuale decât pe cele fizice. Poate și pentru faptul că cele intelectuale erau mai ușor de remarcat: note bune, învățam cu ușurință, înțelegeam totul fără eforturi, făceam rapid conexiuni între informații, iar când era vorba să iau cuvântul în public, timiditatea mea trecea în plan secundar.

Simțeam un nod în stomac, dar totodată îmi spuneam „poți face asta, știi ce ai de spus.” Și funcționa.

Profesorii mă plăceau, participam la olimpiade… motiv în plus să îmi spun singură „Nu o să fiu niciodată frumoasă, dar dacă vreau ca oamenii să mă bage în seamă, măcar să fiu deșteaptă. Așa, o să am și eu ceva interesant de arătat lumii.”

 

Genele țin cu mine. Eu, nu prea…

A trecut timpul, întotdeauna am mers cu privirea în jos, nu îmi plăcea să atrag priviri și nu m-am îmbrăcat cum poate mi-ar fi plăcut, de teama ridicolului. Îmi repetam că aș fi caraghioasă să mă îmbrac într-o anumită rochie când eu sunt așa urâtă.

Nu voiam ca cei din jur să creadă că mă străduiesc să par frumoasă și totodată să constate că orice aș face, tot nu sunt. Cu toate acestea, confirmările sau validările nu au încetat să curgă.

Primeam complimente constant. Eram curtată. Femeile îmi spuneau că arăt bine. Eram remarcată în grupuri. Iar eu mă întrebam ce o fi în mintea tuturor.

Ca să fie mai clar, îmi amintesc o seară în club, când aveam 19 ani. Un băiat simpatic m-a invitat la dans și mi-a spus că sunt foarte frumoasă. Știți ce i-am răspuns? „Tu nu prea ieși din casă, nu?”

Ajunsesem să contrazic pe toată lumea. Să mă iau singură la mișto. Era o apărare a mea: știu că sunt urâtă orice ați zice voi, și pot să râd pe tema asta.

Citeste si

În schimb… țineam diete non-stop. Am încercat toate pastilele care apăreau. Voiam să am o greutate, pe care după mulți ani de chin am constatat că nu o pot avea. Folosesc fond de ten de la 13 ani. Încă mi se pare o catastrofă să ies nemachiată din casă.

Dar ceva s-a schimbat. Mai exact, fizionomia mea. Acum am 38 de ani. Pe care nu mi-i dă nimeni.

Toată lumea mă apelează cu „domnișoara” (lucru pe care îl consider chiar enervant pentru că mă duce cu gândul la o virgină – îmi vine să le spun că e ok, am făcut sex, mai ușor cu „domnișoară” ăsta). Dar îmi dau seama că arăt altfel. Culmea, mai bine.

Pentru mine, perioada între 15-30 de ani a fost una a transformărilor. Și în continuare cred că eram urâțică.

Acum însă… nu, nu mă văd frumoasă. Nu știu dacă mai pot învăța să mă văd astfel, poate e prea târziu. În schimb am curaj să port rochia aceea pe care mi-am dorit-o mereu, cu mai multă încredere.

Nu vreau să par mai frumoasă decât sunt. Dar încerc să obțin ce e mai bun din ceea ce am deja. Și cred că e un echilibru destul de fericit pentru mine.

Țin diete în continuare. Poate nu e un lucru rău, întrucât am aceeași relație nesănătoasă cu ciocolata. Nu am știut niciodată însă să mă privesc admirativ în oglindă. Să flirtez cu încredere. Să mă văd eu pe mine frumoasă.

Dar mă văd ca fiind o femeie deșteaptă (aici nici măcar nu mai am nevoie de confirmări externe, deși primesc) și, cu puțin efort, prezentabilă.

Ce m-ar destabiliza cel mai tare? Să îmi spună cineva, o dată, în față: ești urâtă. Dacă vor să mă facă să râd în hohote, îmi pot spune cu nervi sau nu „ești proastă”.

De I. P.

Foto: shutterstock.com

Care este reactia ta?
Frumos
0
În regulă
0
Jucăuș
0
Se poate si mai bine
0
Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii