CItesti acum
Ea a castigat premiul pentru cel mai bun documentar la Festivalul International de Film de la Istanbul

Ea a castigat premiul pentru cel mai bun documentar la Festivalul International de Film de la Istanbul

Revista Psychologies

Are 22 de ani, e din Pitesti, dar talentul si ambitia pentru a contura povestile oamenilor din Belgrad au ajuns pe primul loc la Festivalul International de Film de la Istanbul.

Pe 24 martie 1999, Ioana avea doar 5 ani. In timp ce picta in sufragerie, un post de stiri anunta la TV ca la sud-vest de Romania, incepeau bombardamentele NATO asupra Belgradului. Organizatia Nord Atlantica actiona in urma refuzului presedintelui sarb de atunci Slobodan Milosevici de a inceta reprimarea gherilei separatiste si civililor kosovari.

Au fost zile in care sarbii nu s-au pierdut cu firea, in ciuda covorului de bombe aruncat asupra oraselor si altor puncte strategice ale tarii. Au facut un veritabil scut uman pe trei poduri pentru a le proteja impotriva bombardamentelor.

Dupa 78 de zile, multe dintre familiile sarbe nu mai erau in formula completa, iar printre victime erau si copii, in total peste 2.500 de civili.

Evenimentul a ramas in istorie, oamenii au ramas in suflet cu povestile lor nespuse. In scurt timp, Ioana a inceput sa contureze povestea carierei ei cu acea pasiune si determinare care au dat o dimensiune umana si narativ-artistica momentului Belgrad 24 martie 1999.

De mica ii placea sa picteze, dar in liceu a descoperit scurt metrajul. A simtit ca o sa faca film, iar fotografia o sa o pastreze ca ambrozie pentru timpul liber.

Pana la admiterea la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti nu a fost decat un pas si apoi a venit provocarea lansata de un profesor care i-a propus sa faca un documentar in Belgrad cu o echipa sarbeasca, pe o tema aleasa de ea.

Si asa au inceput povestile cu Tambura, chitaristul din Belgrad, si cu preotul din Banatul Sarbesc, apoi marea provocare: traducerile interviurilor cu acuratete din sarba in engleza.

Premiul pentru cel mai bun documentar, luat anul acesta la Festivalul de Film din Istanbul, are in spate un an si jumatate de munca, ambitie, dorinta de a iesi din zona de confort, un afis furat de membrul juriului si, in CV, o abilitate care muta muntii din loc : „Pot! O sa fac asta!”

 

eJobs.ro: De unde pasiunea pentru film?

Ioana Grigore: Pasiunea pentru film a venit din pasiunea pentru artele plastice si cele vizuale. Pictam pe vremuri. In generala am facut un curs de pictura de trei ani la o scoala de arte din Pitesti. Prin clasa a VII-a, am inceput sa fac o scurta naveta intre etajul unu si subsol, pentru ca acolo jos se tineau cursurile de foto-video.

Prima data cand am intrat la ei a fost intamplator, urmand ca in urmatoarea perioada sa o fac intentionat. Nu participam activ la curs, doar urmaream. Pe la finalul anului i-am dus profului de foto un dosar cu niste poze facute de mine.

Erau jalnice, dar cred ca tradau faptul ca-mi placea sa fotografiez. Si probabil lucrul acesta l-a impins sa-mi spuna ca am inclinatii.

Ei, si cam asa am inceput cu fotografia, cu o sapuniera pe care n-o mai lasam din mana, iar primul DSRL mi l-am cumparat prin clasa a X-a, cand m-am inscris la cursul de fotografie mentionat mai sus. In vara dintre a clasa a X-a si a XI-a am auzit de un festival de arte vizuale, Manyfest, care se tinea la Timisoara.

Citeste si

Am zis sa ma inscriu la sectiunea foto, dar prietenul cu care urma sa merg a propus sa incercam la cea de scurt metraj. Si asa am inceput cu filmul.

Doua saptamani, cat am stat la festival, trebuia sa facem un exercitiu vizual, ei ii spuneau scurt metraj, de la scenariu pana la montaj. Mi-a placut atat de mult procesul ca am hotarat: film o sa fac, dar n-am sa renunt la fotografie.

 

eJobs.ro: Cum s-a conturat idea unui documentar despre bombardamentele NATO din 1999 asupra Belgradului?

Ioana Grigore: Era poate singurul lucru pe care-l stiam cat de cat despre Belgrad, cat sa pot sa-l dezvolt intr-un documentar. Orasul era un spatiu strain pentru mine, nu-i cunosteam oamenii si am stat o perioada destul de scurta acolo pentru filmari.

Asa ca, incercand sa adun cat mai multa informatie de pe internet despre cele intamplate, mi-am dat seama ca se vorbeste foarte mult despre circumstantele politice si deloc despre partea umana a evenimentului, in sensul de marturii si trairi ale celor in suferinta.

Citeste continuarea pe eJobs.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top