Se intampla prin 2001 sau 2002, cand tocmai incepusem sa scriu un roman intitulat „Textele de Monte Negro”. Era pentru prima data ca ma aventuram intr-o asemenea experienta si – putin increzator in darurile mele de povestas, simtind nevoia unor vorbe de incurajare – ii citeam adesea Norei Iuga bucati din aceasta istorie.
Apoi Nora a plecat intr-unul din obisnuitele sale peripluri occidentale si mi-a trimis o scrisoare. Descoperise, pe crucile dintr-un cimitir, numele lui Kostas Venetis, care i se parea ca e in ton cu atmosfera „decadenta” a romanului meu si ma sfatuia sa ma folosesc de el in povestea omului de la Monte Negro. Sonoritatea acestui nume m-a sedus numaidecat, asa ca am urmat sfatul Norei, iar Kostas Venetis s-a furisat in paginile manuscrisului meu.
Deocamdata el nu era decat un personaj de fundal, o umbra cu identitate incerta, care incepuse insa sa ma urmareasca obsesiv, silindu-ma sa-i croiesc chip, sa-i ghicesc tainele si sa-l fac, in cele din urma, sa semene cu un om in carne si oase. S-a strecurat si in ultimele mele volume de versuri.
A dobandit cu timpul o fizionomie si – in unele din acele momente pline de vraja cand visul si realitatea se amesteca pana la nebunie - chipul lui a inceput sa se suprapuna peste cele ale oamenilor reali, uzurpandu-le cu nonsalanta identitatea. Mi s-a parut ca il intalnesc intr-o noapte, intr-o carciuma de la marginea Bucurestiului, cand un barbat oaches si mustacios, cu o palarie neagra trasa pe ochi, s-a apropiat de mine, putin inainte de ora inchiderii si m-a intrebat daca vreau sa-mi arate o scamatorie. L-am cautat pana si pe internet...
A trebuit sa-i inventez o poveste, care s-a inchegat greu, vreme de sapte ani, alcatuindu-se si dezalcatuindu-se succesiv, ca o panza a Penelopei. Si m-a facut adesea sa-mi uit propria realitate, m-a condus printre colinele pietroase ale Greciei sale natale, mi-a aratat tainitele Istambului si subteranele Bucurestiului de acum 150 de ani, m-a purtat prin locurile de intalnire ale anarhistilor parizieni si prin fastul palatelor vieneze, apoi m-a invitat sa murim la Venetia.
Nici acum nu stiu daca el m-a scris pe mine sau eu l-am scris pe el, asa cum in Ruinele circulare ale lui Borges nu se stie cine viseaza pe cine. Oare ce-ar fi fost viata mea daca nu l-as fi intalnit niciodata pe Kostas Venetis?
Octavian Soviany
De citit:
|
Viata lui Kostas Venetis
de Octavian Soviany
Editura Cartea Romaneasca
|
Citeste aici un fragment din roman.
