Ama Neagu

Sunt Ama Neagu – psiholog, psihoterapeut integrativ, soție și mamă a doi băieți minunați.
Timp de peste 20 de ani am lucrat în domeniul resurselor umane, iar în paralel, am urmat cursurile de formare în consiliere psihologică și psihoterapie și am participat la sute de ore de dezvoltare și terapie personală.
Sunt formată în psihoterapie experențială si integrativă, psihologie clinică și psihonutriție.
Lucrez cu adulți care:
- simt anxietate, epuizare sau blocaj în relații;
- au trecut prin pierderi sau suferințe greu de dus singuri;
- vor să înțeleagă mai bine cine sunt, de ce reacționează așa cum o fac și cum pot aduce echilibru în viața lor.
Am o abordare flexibilă, umană, informată științific și centrată pe relație.
Experiența mea în resurse umane reprezintă un atu în lucrul terapeutic. Înainte de a mă dedica în întregime practicii psihologice, am lucrat peste 20 de ani în domeniul resurselor umane, în roluri strategice și de suport pentru oameni, în organizații complexe, din diverse industrii. Am coordonat echipe, am susținut procese de transformare organizațională, am lucrat direct cu manageri, angajați și lideri în momente de decizie, criză, redefinire personală sau profesională.
Această experiență m-a învățat:
- să ascult cu atenție realitățile și provocările vieții profesionale;
- să văd omul dincolo de rolul său;
- să înțeleg stresul cronic, burnoutul, presiunea performanței și impactul lor psihologic;
- să îmbrățișez complexitatea identității adulte, inclusiv acolo unde apar blocaje, îndoieli sau rupturi.
Toate aceste perspective vin cu mine în cabinet – cu respect, cu realism și cu blândețe. Terapia, pentru mine, nu este un proces teoretic, ci o întâlnire vie între două lumi: cine ești azi și cine ai putea deveni.