BOSS pune reflectoarele pe o nouă generație de lideri
În acest sezon, BOSS pune reflectoarele pe o nouă generație de vizionari în campania dedicată colecției Primăvară/Vară 2026. Protagoniștii sunt voci puternice care întruchipează conceptul „Be the Next” – lideri care inspiră și deschid drumuri noi prin curajul de a se autodepăși, transformând încrederea în sine într-o veritabilă forță a schimbării.
Două prezențe magnetice care luminează povestea noului sezon sunt actorii Meghann Fahy și Corey Mylchreest. Actrița americană s-a impus ca unul dintre cele mai râvnite talente de la Hollywood prin rolurile din „The White Lotus” sau „The Perfect Couple”, în timp ce britanicul Corey Mylchreest a cucerit publicul în „Queen Charlotte: A Bridgerton Story”.
Acestui duo de succes li se alătură S.COUPS, superstarul K-pop și liderul trupei SEVENTEEN, care revine ca ambasador după un final memorabil pe podiumul de la Milano, și modelul britanic Sacha Quenby, a cărei prezență hipnotizantă continuă să definească viziunea modernă asupra stilului.

Campania îi surprinde pe protagoniști într-un decor imaculat, complet alb, în timp ce coboară o scară strălucitoare purtând piesele-cheie ale noii colecții. Într-un joc cald de lumini și umbre, fiecare își împărtășește aspirațiile proprii, oferind o privire asupra pieselor fundamentale din garderoba BOSS.
Focusul cade pe croieli impecabile care respiră. Vesta oversized din lână crem devine noua piesă de rezistență, înlocuind blazerul clasic în zilele toride, purtată cu pantaloni wide-leg din twill fluid. Rochia petrecută din bumbac elastic, marcată de o curea modernă cu inel în D, redefineste silueta feminină cu o simplitate studiată.
În zona de outerwear, BOSS propune o relaxare a formelor: trench-ul bej iconic este reinterpretat într-o variantă scurtă și vaporoasă, în timp ce jacheta din piele ciocolatie surprinde prin versatilitate, volumul putând fi ajustat printr-un șnur interior ingenios.
Accesoriul-statement: Geanta BOSS Revers

Inspirată de liniile arhitecturale ale reverului unui sacou, noua geantă carryall din piele fină este piesa de care nu te poți despărți. Este designul care îmbină utilitatea cu rigoarea estetică, gata să însoțească ritmul alert al unei vieți dinamice.
Întregul univers BOSS SS26 – de la piese vestimentare la ceasuri și ochelari de soare – va fi prezent global printr-o campanie 360, fiind disponibil în magazinele BOSS, pe boss.com și la partenerii selecționați.





