Corina Danu: Când femeia începe să înflorească

Femeia este o succesiune de povești care nu încep și nu se termină la fel, asemenea unei grădini în care nu toate florile se deschid sau se ofilesc în același timp. Nu există o singură versiune corectă de a fi femeie, sunt doar moduri diferite de a trăi aceeași complexitate.

Am scris cartea „Femeia care s-a împrietenit cu mintea ei”, ca un demers
de psihoeducaţie și înţelegere. Nu este o pledoarie „noi împotriva bărbaţilor”. Pentru că suferinţa, iubirea, temerile, încercările aparţin deopotrivă atât femeilor cât și bărbaţilor. Din toate aceste moduri de a fi al femeii, în carte m-am oprit asupra câtorva povești care spun cel mai bine cum se formează și cum se pierde, uneori, o femeie.

Există:

fetiţa care devine femeie fără să înţeleagă exact când s-a produs trecerea. A crescut cu priviri blânde și mesaje care i-au spus că lumea este bună și că binele trebuie oferit, fără rezerve, oricui.
fetiţa abandonată, cea care nu a fost ţinută în braţe de mamă atunci când avea nevoie și a învăţat că siguranţa nu este garantată, devenind femeia care trăiește într-o continuă stare de anticipare.
adolescenta care pare că nu mai ascultă, dar are cea mai mare nevoie de o minte stabilă lângă ea. Când propria ei minte este încă în construcţie, are nevoie de un sprijin care să o susţină, chiar și atunci când îl respinge.
femeia care se îndrăgostește de o promisiune, nu de un om. Se îndrăgostește de „ce ar putea fi”, de o variantă posibilă, de un viitor imaginat și investește timp, emoţie și speranţă într-o schimbare care nu mai vine.
fiica nealintată de tată. Cea care învaţă prea devreme că apropierea nu este sigură sau nu este disponibilă.
femeia care intră într-un cabinet de obstetrică-ginecologie cu mai mult decât o nevoie medicală. Intră cu rușini învăţate, frici nespuse, cu o istorie a felului în care i s-a vorbit sau nu despre propriul corp.
femeia care devine mamă și descoperă că, odată cu copilul, se naște și o altă versiune a ei. Una care vine cu iubire, dar și cu frici, vinovăţii, oboseală și întrebări noi.
femeia care își dorește un copil, dar infertilitatea devine o experienţă care creează o ruptură între ceea ce simte și ceea ce este posibil, învăţând treptat, o formă de aliniere interioară între dorinţă, realitate și felul în care alege să le ducă.
femeia care ajunge la menopauză cu senzaţia că își cunoaște corpul și, totuși, începe să nu îl mai recunoască pe deplin. Apar schimbări în ritm, în energie, în somn, în felul în care simte și reacţionează.
femeia pe care diagnosticul de cancer o obligă să încetinească și să-și renegocieze priorităţile. O pune în faţa unei lecţii pe care a refuzat să o înveţe până atunci: îngăduinţa.
femeia cu zeci de roluri într-un singur corp, femeia care a învăţat să fie acolo pentru toţi, disponibilă, implicată, de încredere, până în punctul în care apare epuizarea fizică și emoţională și nu o numește burnout, o numește „încă puţin”.
femeia trădată. Nu o dată, repetat, în forme diferite, până când începe să realizeze că alegerile pe care le făcea din ceea ce învăţase despre iubire o duceau spre aceleași tipare. Trădarea îi devine un profesor bun care o învaţă să aleagă diferit.
femeia abuzată. Cea care nu a plecat când „trebuia”, pentru că nu totul este atât de simplu pe cât pare din exterior. Cea care a rămas mai mult decât ar fi putut duce oricine, uneori din frica de judecată sau frica de a-și pierde viaţa, alteori din confuzie, alteori din speranţă.
mama de băiat. Prima femeie din viaţa lui. Cea care, fără să știe întotdeauna, modelează felul în care el va înţelege femeia și o va iubi.
femeia care simte invidie și nu știe ce să facă cu ea. A crescut cu credinţa că trebuie să fie altfel, să semene cu ceilalţi, ca să conteze. Fără să vadă că invidia e distanţa dintre cine crede că ar trebui să fie și cine este, de fapt.
femeia independentă. Cea care pare că nu are nevoie de ajutor, care se descurcă singură, care nu cere.

Există multe femei cu experienţe diferite de viaţă, dar e imposibil să le cuprinzi pe toate într-o carte. În paginile cărţii mele m-am oprit asupra câtorva dintre ele și asupra firului care le leagă: felul în care fiecare învaţă să-și înţeleagă propria minte. Vei întâlni povești diferite, fragmente de viaţă și situaţii din cabinet, alături de explicaţii psihologice și de perspectiva unui medic ginecolog, care aduce o contribuţie valoroasă în înţelegerea modului în care biologia influenţează starea de dispoziţie, felul în care gândim și reacţionăm. Poate te regăsești într-una dintre aceste povești sau în mai multe. Iar dacă nu, te poţi gândi la o prietenă, la fiica ta sau la cineva care ar avea nevoie să înveţe să se vadă altfel. „Femeia care s-a împrietenit cu mintea ei” este un punct de pornire pentru o relaţie diferită cu tine, din care începi să-ţi pictezi propriul portret, așa cum alegi să fie.