Now Reading
„Delta Sălbatică”, cel mai amplu documentar dedicat Deltei Dunării, proiectat în aer liber, în Piața Unirii, la TIFF.25 în prezența echipei!

„Delta Sălbatică”, cel mai amplu documentar dedicat Deltei Dunării, proiectat în aer liber, în Piața Unirii, la TIFF.25 în prezența echipei!

După cinci ani de la emoționanta premieră a documentarului „România Sălbatică”, regizorul Dan Dinu revine la TIFF alături de echipa sa, pentru a prezenta cel mai amplu documentar dedicat Deltei Dunării și intitulat „Delta Sălbatică”.
Proiecția eveniment de la TIFF.25 va avea loc în aer liber, de la 21:45, în Piața Unirii, și va fi urmată de o discuție cu Dan Dinu (regie, imagine, scenariu), Cosmin Dumitrache (imagine), Codruța Florea (scenariu), Matei Truța (producție și distribuție), alături de celebra actriță Medeea Marinescu (voce). Info și Bilete: https://tiff.ro/festival/2026/delta-salbatica

Trailer: https://bit.ly/TrailerDeltaSalbatica 


Medeea Marinescu este vocea apei în acest documentar care surprinde biodiversitatea și particularitățile unui spațiu unic în Europa, inclus în Patrimoniul UNESCO, în imagini spectaculoase și greu de obținut, pe care Dan Dinu și Cosmin Dumitrache le-au realizat  în condiții etice și cu grijă față de mediul natural.


Ioan Filip s-a ocupat de sunet, iar compozitorul Alexei Țurcan semnează o coloană sonoră impresionantă și unică în peisajul cinematografic românesc, în care a integrat pasaje inspirate din muzica și sunetele locului și interpretări corale. Pentru acest documentar a fost creată și o piesă specială, interpretată de Irina Rimes, care imprimă filmului prin vocea ei inconfundabilă o emoție și o autenticitate aparte.

„Când cei de la România Sălbatică au venit către mine cu noul lor proiect, documentarul Delta Sălbatică, am fost mai mult decât încântată să mă pot implica în proiect. Am descoperit oameni foarte calzi care au harul să vadă partea frumoasă a lucrurilor, a locurilor și în special a țării noastre. Îmi doresc ca filmul să ajungă la cât mai multă lume și din toată viața noastră pusă pe fast forward, să găsim sau mai degrabă să ne facem timp să punem și pauză și să apreciem natura și lucrurile mai simple.”, a declarat Irina Rimes.

Scenariul semnat de Dan Dinu și Codruța Florea, asupra căruia și-a pus amprenta fiecare persoană implicată în creația filmului, expune povești inedite despre numeroase specii, vorbește despre efectele intervențiilor umane în mediul natural și mai ales, despre importanța apei în crearea și susținerea acestui ecosistem unic.

Filmul produs de Matei Truța este una dintre cele mai așteptate premiere ale acestui an, și continuă eforturile începute odată cu documentarul „România Sălbatică” de a pune în valoare natura din țara noastră și de a educa publicul în vederea conservării patrimoniului natural.

Documentarul „Delta Sălbatică” a fost aplaudat îndelung la Brașov în cadrul proiecției sold-out de la LYNX festival, unde, la discuțiile de după film, publicul a aflat mai multe despre provocările realizării acestui proiect de anvergură, pe care l-a asemănat cu alte producții de top din lume, dar care a fost realizat cu resurse incomparabil mai mici.

default

„Cinematografia românească este sub semnul celei mai mari subfinanțări. Iar faptul că un film ca Delta Sălbatică s-a făcut cu bani foarte puțini îi poate determina pe cei din afara sistemului să se întrebe de ce ar trebui să dea bani, dacă oamenii se descurcă. Ei nu știu că un astfel de film, care costă de cel puțin 10 ori mai mult, de fapt, se face cu sacrificii uriașe, cu producători care se străduiesc să găsească soluții și sponsorizări. Sună meschin, dar așa este. Și într-o societate care clamează patriotismul, într-un mod deșănțat și lipsit de orice fel de pudoare, acest film este cel mai bun exemplu de patriotism autentic.”, a declarat actrița Medeea Marinescu.

 

„Ne bucurăm cu toții de succesul mondial al filmelor românești. Cinematografia românească este extrem de apreciată la nivel internațional, dar, din păcate, se face în condiții vitrege în România. Știm care este situația sălilor de cinema, mult prea puține, a finanțărilor de stat, a fondurile care nu se colectează și nu ajung în industrie, dar vorbim prea puțin despre eforturile pe care le fac cineaștii pentru performanțele lor.

Regizorul Cristian Mungiu a câștigat din nou un Palme d’Or și are șanse reale la un premiu Oscar, și este foarte important ca aparatul de stat să aloce fonduri pentru campania sa la Oscar. E important pentru noi toți cei din industrie să punctăm asta și să sprijinim acest demers. De asemenea, este important să sprijinim filmul documentar, aflat la coada finanțărilor și interesului de stat, alături de animație, în ciuda interesului publicului și al impactului educațional.”, a menționat producătorul Matei Truța.

Realizarea unui film documentar de amploare presupune un proces îndelungat și multe provocări. Am fost în Delta Dunării în toate anotimpurile, pentru a surprinde cât mai multe imagini și povești interesante. Spre deosebire de un film de ficțiune, actorii noștri nu sunt aleși prin casting, ci ne sunt scoși în față de natură. Nu lucrăm în condiții controlate de lumină, iar filmările depind de ritmul naturii și se desfășoară pe perioade lungi, ceea ce face imposibilă realizarea unui astfel de film într-un interval scurt. Însă întregul proces este unul fabulos, pe care îl descoperi pas cu pas, iar bucuria este cu atât mai mare când știi că ai reușit să duci un astfel de proiect la bun sfârșit exact așa cum ți l-ai imaginat: cu imagini spectaculoase, o coloană sonoră impresionantă și povești care au fost spuse pentru prima dată despre Delta Dunării. Am ales ca narațiunea filmului să aibă o perspectivă nouă, cea a apei, iar vocea Medeei a dat viață într-un mod absolut fabulos acestui element vital. Un alt element unic al filmului este piesa originală de la final, interpretată de vocea specială a Irinei Rimes, care a crezut în proiectul nostru și ni s-a alăturat fără ezitare. Emoția din glasul ei completează perfect mesajul filmului.

Abia aștept să descopăr reacția publicului în Piața Unirii, unde ne putem bucura împreună de frumusețea Deltei Dunării, într-o proiecție unică în România.a declarat Dan Dinu.

„Delta Sălbatică” este distribuit de August Film și va ajunge în toate cinematografele din România, începând cu data de 16 octombrie.
Concomitent cu lansarea în cinematografe, în data de 16 octombrie, filmul va inaugura și un program educațional în parteneriat cu Cinema City. Sub umbrela LYNX festival, grupurile de elevi cu profesori vor putea face rezervări în cadrul programului Săptămâna Altfel sau Săptămâna Verde pentru a vedea „Delta Sălbatică” în toată rețeaua Cinema City.

 

Produs de NTD Film în coproducție cu August Film și Avanpost Media. Realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Cinema City România. 

Susținut de: BCR, Orange România

Partener media principal: DIGI FM

Parteneri media: Libertatea, Avantaje, Cărturești, News.ro, Revista BIZ, Zile și Nopți, Cinemap, Adevărul de Weekend, Vorbitorincii, Observator Cultural, Revista FILM, Urban.ro, Like 5, IQads, Playtech, Cinefan, LiterNet, Happ.ro, Filme-cărți, MovieNews, Subversiv, Daily Magazine, România pozitivă,  Revista LOR, Munteanu Recomandă, The Movienator, Cinefilia, PRwave.

Parteneri locali: GoNEXT, Delta TV.

Partener de monitorizare: mediaTRUST

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top