Sound District Floreasca: două zile de muzică, cultură și experiențe pentru întreaga comunitate
Mâine, 11 septembrie, începe prima ediție a Sound District Floreasca, festivalul care transformă străzile cartierului Floreasca într-un spațiu dedicat muzicii, artei, comunității și petrecerii timpului liber în aer liber. Timp de două zile, pe 11 și 12 septembrie, bucureștenii sunt invitați să descopere un program amplu de concerte, spectacole, ateliere și activități pentru toate vârstele, cu acces gratuit.
Festivalul aduce împreună artiști consacrați, instituții culturale de prestigiu și proiecte independente, într-un format care își propune să apropie cultura de oameni și să transforme temporar spațiul urban într-un loc al întâlnirilor și al experiențelor împărtășite.
Pe scenele Sound District Floreasca vor urca, printre alții, Opera Națională București, Alexandru Tomescu și Ștefania Turcu, Leyah, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, Robin and the Backstabbers, GOLAN (hybrid set), SoNoRo Strings Orchestra, Muse Quartet, Irina Sârbu, Radu Croitoru, Atheneum Trio, Kontrabande Quartet, Duo Hesperus, Bucharest Wind Ensemble, alături de coruri de copii și școli de muzică din București.
Pe lângă programul muzical, festivalul include spectacole de teatru, ateliere creative și educative pentru copii, sesiuni de yoga, activități pentru întreaga familie, animatori pe picioroange, mimi, statui vivante și numeroase alte experiențe care vor anima străzile cartierului pe parcursul celor două zile.
Mai mult decât un festival, Sound District Floreasca este o invitație la redescoperirea cartierului și a spațiului public prin cultură, dialog și întâlniri autentice între vecini, artiști și comunitate.
Accesul este gratuit.
Programul complet este disponibil pe www.sound-district.ro, iar informații actualizate pot fi urmărite pe canalele oficiale ale festivalului:
- Website: www.sound-district.ro
- Facebook: Sound District Floreasca
- Instagram: Sound District Floreasca
- TikTok: Sound District Floreasca
Organizatori
Asociația Green Revolution, Primăria Sectorului 2, Centrul Cultural Mihai Eminescu și AORA
Sponsori
ING, NIRO Investment Group, Heineken, Raiffeisen Bank, Apa Nova, Fundația Carl von Linde, Kaufland, Ford Trucks, Coca-Cola HBC
Parteneri
Între Vecini, GMP&U, Universal Music România, Mikim, Casa Vintilă Brătianu, Kings & Queens, blue, Biblioteca Metropolitană București, Fundația Regală Margareta a României, Liceul Teoretic C.A. Rosetti
Parteneri media
Europa FM, Radio București, Radio România Muzical, RFI, Daily Culture, ELLE, A List Magazine, Libertatea, Kudika, Garbo, 9AM, Zile și Nopți, Revista Biz, România Pozitivă, Green Report, Igloo




