CItesti acum
De ce atracţia sexuală nu e suficientă pentru o relaţie de cuplu

De ce atracţia sexuală nu e suficientă pentru o relaţie de cuplu

Atracția sexuală cu certitudine joacă un rol important, altfel… am fi prieteni și atât. Dar asta nu înseamnă că este suficientă pentru o relație de cuplu durabilă.

Citește și:

Sfaturi pentru a mentine interesul si atractia in cuplu

Teama de atașament în cuplu: cauze și remedii

O relaţie de cuplu poate funcţiona la început numai pe baza atracţiei sexuale, însă este vorba despre o relaţie pe termen scurt. Pentru că, dacă vrem să construim o relaţie de cuplu durabilă, e nevoie de iubire, voinţă, răbdare şi perseverenţă.

E important să existe intimitate emoţională, ale cărei ingrediente principale am putea spune că sunt comunicarea autentică, încrederea în partener şi convingerea că poţi împărtăşi cu el cele mai intime gânduri şi sentimente.

Relaţia bazată pe atracţia sexuală poate fi comparată cu un foc de paie, care arde intens, rapid, iar relaţia de cuplu în care pe lângă atracţia sexuală mai există şi altceva (iubire, valori comune, comportamente împărtăşite) poate fi comparată cu un foc de buşteni care arde mai încet, mocnit, dar dureaza mult mai mult!

Se poate spune că o relaţie de cuplu bazată exclusiv pe atracţia sexuală este una superficială, care nu se poate autosusţine! Această relaţie nu-ţi satisface decât nevoile sexuale, fără a veni în întâmpinarea altor nevoi ale tale, cum ar fi nevoia de afecţiune, de a avea alături un partener căruia să-i povesteşti despre dificultăţile tale şi care să te susţină ori de câte ori ai nevoie.

În plus, nu poate trece proba timpului: fie pentru că orice “stimul mai apetisant” care apare poate zdruncina relaţia, fie din cauza faptului că timpul îşi pune amprenta asupra frumuseţii fizice sau a faptului că în perioadele marcate de stres (din viaţa profesională sau din alte arii), apetitul sexual poate scădea semnificativ şi relaţia de cuplu are de suferit.

Dacă facem un exerciţiu simplu de imaginaţie: cum ar fi o relaţie de cuplu în care există numai atracţie sexuală? Ce fac cei doi parteneri în tot restul timpului în care sunt împreună şi nu fac sex?

Iar daca ar face sex de “n” ori pe zi, ar apărea la un moment dat suprasaturația! La început poate fi mirajul atracţiei sexuale, pasiunea intensă, plăcerea ca ingredient unic al relaţiei, însă după ce această pasiune se consumă cu ce mai rămân partenerii?

Aşa cum fiecare dintre rolurile noastre poate fi definit prin intermediul activităţilor în care investim timp şi energie, aşa ar putea fi definit şi cel de parteneră. Însă dacă vorbim de o relaţie care se bazează exclusiv pe atracţia sexuală, oare prin ce am putea să definim acest rol?

Pe lângă activitatea sexuală, am mai putea adăuga şi altceva? Dacă nu există valori comune, comportamente împărtăşite, cum ar fi restul vieţii in doi? Oare viaţa în cuplu nu ar ajunge să fie searbădă, plictisitoare?

Aşadar, dacă alegem o asemenea relaţie, ne putem bucura din plin de fiorul plăcerii, de extazul momentelor de viaţă sexuală, asumându-ne însă riscul de a nu experimenta alte trăiri profunde, de a nu dărui şi primi iubire, de a nu construi o relaţie pe termen lung.

Pentru că, în general, aceasta se consumă foarte repede, pentru că intervine plictiseala, oboseala sau infidelitatea şi riscul destrămarii este mult mai mare decât într-o relaţie de cuplu în care pe lângă atracţia sexuală există şi alte aspecte importante pentru cei doi parteneri.

Citeste si

 

De Daniela Stanciu, psihoterapeut cognitiv-comportamental, competenţe în terapia sistemică: cuplu, copil, familie

Tel.: 0745.089.985

[email protected]

www.aventuradezvoltarii.com

Foto: shutterstock.com

Care este reactia ta?
Frumos
0
În regulă
0
Jucăuș
0
Se poate si mai bine
0
Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii