CItesti acum
Traumele din copilarie si cum le discutam la maturitate cu parintii

Traumele din copilarie si cum le discutam la maturitate cu parintii

Uneori, educatia pe care o primim nu este cea mai sanatoasa sau benefica noua. Iata ce impact au traumele din copilarie si cum le putem depasi.

 

Mintea subconstienta

Copilaria este cea mai importanta pentru dezvoltarea psihica a adultului. Experientele traite in aceasta perioada pun cea mai adanca amprenta nu doar asupra comportamentului nostru ci si asupra felului in care ne raportam la ceilalti si la noi insine.

Experientele, vorbele si comportamentele celor care ne-au ingrijit in copilarie ajung sa structureze mintea noastra subconstienta, care este responsabila in proportie de 90% pentru felul in care gandim si ne comportam ca adulti.

Din pacate, copilaria nu este doar fericita. Ea este compusa si din evenimente mai mult sau mai putin traumatizante care au fost produse, din pacate, chiar de cei care ar fi trebuit sa ne protejeze, si anume de parintii nostri.

 

Constientizarea traumelor

Multi oameni ajung la maturitate sa simta ca nu isi traiesc viata pe care si-o doresc, sa se simta incarcati de sentimente de vina, rusine, dezamagire sau tristete si sa observe cum repeta aceleasi tipare de comportament ale parintilor lor.

Putem ajunge la varsta adulta sa reproducem intocmai lucruri facute de parintii nostri despre care am spus in copilarie ca nu le vom repeta niciodata.

Acestea sunt primele semne care ne arata ca ceea ce am trait in copilarie, in special evenimentele neplacute, ne afecteaza calitatea vietii din prezent.

Traumele copilariei pot fi nenumarate si depind foarte mult de ceea ce am resimtit noi ca fiind traumatic.

Pornind de la cuvinte care ne-au umilit de tipul: “tu de ce nu poti fi precum colegul tau” si pana la abuzuri fizice sau psihologice in toata regula, traumele copilariei ne ranesc si isi pun adanc amprenta in psihicul nostru.

Primul pas catre vindecare este constientizarea acestor traume si retrairea lor intr-un cadru securizant cum ar fi cabinetul psihoterapeutului.

 

Pasi in vindecarea traumelor

Dupa ce am constientizat ce anume am trait ca trauma in copilarie, urmeaza sa recunoastem emotia asociata acestor evenimente si sa atribuim corect responsabilitatea pentru ele.

Copiii au tendinta de a se invinovati pentru ceea ce li se intampla, mai ales pentru traumele provocate de proprii parinti. Ajung astfel sa creada ca au fost copii rai si ca au meritat pedeapsa.

Insa procesul de vindecare presupune sa vezi cu ochii de adult ca erai doar un copil, cu puteri si capacitati limitate si ca erai supus deciziilor celorlalti.

Urmatorul pas spre vindecare presupune constientizarea propriei responsabilitati in perpetuarea traumei. Desi aceasta ni s-a intamplat in trecut, noi suntem cei care o mentinem in prezent prin faptul ca ne-o reamintim sau o regandim fara a incerca sa schimbam ceva.

 

Discutii sincere cu parintii

Fara constientizarea si vindecarea traumei intr-un cadru securizant, comunicarea catre parinti este foarte dificila.

Scopul pentru care am vorbi cu parintii despre traumele traite in copilarie este de a ajunge la iertare: a lor pentru ce ne-au facut si a noastra pentru ca ne-am invinovatit si pentru ca am mentinut trauma.

Doar prin iertare ajungem sa ne eliberam cu adevarat de tarele trecutului. In momentul in care am constientizat trauma si am inteles ce s-a intamplat in trecut, putem vorbi cu parintii nostri despre asta.

Pentru ca discutia sa aiba efectul scontat, este important sa nu le reprosam faptele trecutului. Conteaza care au fost efectele si consecintele pe care noi le-am trait ca urmare a ce au facut ei, precum si ce am simtit noi, copii fiind.

Foarte utile sunt mesajele de tip „eu”: “cand tu ai tipat la mine, eu m-am simtit umilit”. Apoi este foarte benefic sa le comunicam nevoile noastre.

Pentru asta este necesar ca mai intai sa identificam ce nevoi neimplinite am avut ca si copii si apoi, folosind tot mesajele de tip „eu”, sa le comunicam parintilor: “eu as fi avut nevoie in copilarie sa ma fi ascultat mai mult”.

Astfel este posibil sa ii ajute o conversatie sa se inteleaga pe ei insisi mai bine si chiar sa ajunga sa se ierte pentru ce au gresit ca parinti.

Desi este posibil ca parintii sa nu isi mai aduca aminte ca au facut un anume lucru, ar fi bine sa poata primi si accepta cuvintele copiilor lor.

Insa nu toti parintii sunt deschisi la astfel de discutii, care, chiar daca au loc la un nivel inalt de maturitate, pentru ei este posibil sa fie prea dificil sa accepte ca au gresit.

Citeste si

Si acest tip de discutie este edificatoare pentru copiii deveniti adulti, pentru ca ii ajuta sa isi vada parintii asa cum sunt, niste oameni supusi greselii care nu au disponibilitatea de a si le repara sau recunoaste.

Iar lor nu le ramane decat sa accepte acest lucru si sa se elibereze de resentimente, acceptand ca parintii lor nu pot mai mult.

 

Beneficiile comunicarii traumelor traite

In momentul in care reusim sa fim sinceri cu parintii nostri si sa le comunicam intr-un mod asertiv si matur ce am trait in relatie cu ei ca si copiii, putem simti o mare eliberare interioara.

Acest lucru se intampla deoarece am adunat multe resentimente si ranchiuna care, odata exprimate, au disparut. Comunicarea sincera cu parintii aduce cu sine, pe langa iertarea lor si eliberarea de trecutul dureros si afirmarea noastra ca adulti in fata lor.

Din acel moment ne eliberam de vinovatii si prescriptii inconstiente si devenim liberi sa traim viata pe care ne dorim sa o traim.

 

De Romelia Dragnea, psihoterapeut cu experienta in psihoterapia copilului si familiei

www. romeliadragnea.ro

romeliadragnea@yahoo.com

Tel.: 0744.500.722

Foto: shutterstock.com

 

Care este reactia ta?
Frumos
0
În regulă
0
Jucăuș
0
Se poate si mai bine
0
Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii