Sexualitatea, între subconștientul manifest și visul lucid – o discuție cu psihoterapeutul Carmen Irimia (I)
Alexandru Gheorghe: Am o teorie personală despre subconștient pe care o voi exprima foarte plastic: să ne imaginăm psihicul nostru ca fiind o masă rotundă cu multe scaune de jur împrejur. Pe aceste scaune stau gândurile noastre, care strigă unul la altul de cele mai multe ori în același timp. Nu se înțelege nimic, decât zbierăte, urlete, nimic concret. Timid, introvertit, pe un scaun stă subconștientul. Așteaptă. Niciun gând nu-l bagă în seama, niciun gând nu se oprește ca să facă loc părerilor subconștientului, care înghite în sec pentru că nu apucă niciodată să se exprime. Atâta timp cât gândurile nu se retrag la odihnă după o zi de zbierate și răcnete. Când nu mai e nimeni la masă, subconștientul se exprimă, subtil, prin vise în timpul somnului. Dacă am putea opri toate gândurile din mintea noastră, sunt de părere că subconștientul care ar fi în sfârșit ascultat, ne-ar oferi o viziune uluitoare despre lumea noastră interioară și reprezentările noastre exterioare. Ce părere aveți despre teoria mea?
Carmen Irimia: Este foarte adevărat că viața noastră psihică nu este unitară și liniară, ci conflictuală, „polifonică”. Vocile despre care spuneţi că se suprapun și creează zgomot seamănă cu ceea ce Sigmund Freud numea conflict între instanțe psihice (de exemplu între dorințe inconștiente, inacceptabile și cenzura care nu le permite să devină conștiente).
Freud, cel care a inventat prima formă de psihoterapie punând bazele psihanalizei, a descris aparatul psihic ca fiind format dintr-o parte conştientă, una preconştientă şi o a treia, cu ponderea cea mai mare, inconştientă. „Subconștientul” despre care vorbiţi este de fapt inconştientul şi nu este deloc timid, pasiv sau „neascultat”. Din contră, este extrem de activ și influent. El nu stă cuminte pe un scaun așteptând să i se dea cuvântul — el „intervine” constant şi se face ascultat, doar că o face deghizat. Se infiltrează în gândurile noastre, în lapsusuri, acte ratate, în vise, în simptome, adică în felul în care suferim. Cu alte cuvinte, inconştientul nu este ignorat, ci este cenzurat și deformat.
Ideea că inconștientul nu s-ar exprima decât atunci când „gândurile se opresc” (de exemplu în somn) este doar parțial compatibilă cu viziunea psihanalitică. Visul, pe care Freud îl numea „calea regală către inconștient”, pleacă de la un gând latent, inconştient şi creeaza o poveste (visul manifest) folosind mecanisme precum condensarea (două elemente corelate în inconştient, se combină pentru a forma un singur element al visului – de exemplu visam o persoană necunoscută care seamănă cu fostul iubit, dar seamănă şi cu tatăl când era tânăr; combinaţia tată/fostul iubit sugerează că cele două persoane sunt legate între ele în mintea visătorului), deplasarea (un element din visul manifest reprezintă altceva în visul latent – de exemplu, înaintea unei analize medicale complicate, visătorul visează că întârzie la un examen important din viaţa lui; aici „testul” din viitor este înlocuit cu povestea unui test din trecutul său), simbolizarea, acestea reprezentând travaliul visului, cu scopul de a deghiza gândul/dorinţa inconştientă. Deci chiar și atunci când „sala este goală”, inconștientul nu vorbește limpede, clar, ci codifică mesajul. Mecanismul invers travaliului visului este interpretarea visului de către psihoterapeut, prin care decodificăm acest mesaj şi ajungem la visul latent, adică la gândul/dorinţa inconştientă iniţială, adevărată care a stat la baza visului.
Dacă am opri toate gândurile, am avea acces la o „viziune uluitoare” clară, întrebaţi dumneavoastră. Din perspectivă psihanalitică acest lucru este puțin idealizat. De ce? Pentru că tocmai mecanismele care „fac zgomot” (apărările noastre psihice) există ca să ne protejeze de conținuturi care pot fi tulburătoare, insuportabile sau conflictuale. Dacă le-am suspenda complet, nu am obține neapărat claritate — mai degrabă am fi pradă anxietăţii, confuziei sau unui material psihic (gânduri) dificil de elaborat şi de acceptat.
Aşadar, tăcerea totală nu va fi niciodată o soluţie, interpretarea este soluția – un proces lent, în care „zgomotul” este ascultat, analizat, iar sensurile ascunse sunt descifrate, treptat, în cadrul relației terapeutice.
Alexandru Gheorghe: Am citit că scenariile sexuale sunt cele mai frecvente scopuri ale comunităților de persoane care învață să viseze lucid. Puteți vă rog să explicați conceptul de „vis lucid” și dacă un om poate, în mod intenționat, să influențeze conținutul propriului vis, inclusiv reprezentarea sexuală a visului?
Carmen Irimia: În termeni actuali, un vis lucid este un vis în care persoana își dă seama că visează, în timp ce visul are loc. Uneori, această conștientizare vine cu un anumit grad de control: poți influența acțiunea, decorul sau propriul comportament din vis. Da, există dovezi că unii oameni pot învăța, prin exercițiu, să devină lucizi în vis și să modifice parțial ce se întâmplă. Controlul nu este absolut, dar poate fi semnificativ. Inclusiv conținutul sexual poate fi indus sau orientat intenționat, pentru că visele, în general, sunt foarte receptive la dorințe, așteptări și sugestii.
Pentru Freud, visul „obișnuit” este rezultatul unui compromis: dorințele inconștiente încearcă să se exprime, dar sunt deformate de cenzură (mecanismele de apărare) pentru a deveni greu de recunoscut de către subiect. De aceea visele sunt simbolice, bizare, indirecte. Visul lucid schimbă acest echilibru: introduce o doză mai mare de control conștient în vis. Iar asta are două consecințe posibile: pe de o parte, îți permite să „regizezi” visul, inclusiv scenarii sexuale, într-un mod mai direct şi, pe de altă parte, tocmai acest control poate reduce accesul la materialul inconștient autentic, pentru că începi să impui dorințe conștiente peste ceea ce ar fi apărut spontan. Probabil că unii oameni aleg scenarii sexuale ca scop pentru visarea lucidă — aş spune că acest lucru reflectă importanța libidoului și faptul că dorințele sexuale sunt printre cele mai puternice și frecvent reprimate. Aici putem face o distincție importantă: un vis sexual „spontan” (nelucid) ar putea fi analizat ca expresie mascată a unor dorințe sau conflicte, pe când un vis sexual „lucid și controlat” este mai aproape de o fantezie dirijată — interesant psihologic, dar mai puțin „revelator” despre inconștientul profund.
Nu ştiu dacă am putea considera visarea lucidă ca pe o cale privilegiată de autocunoaștere. Putem specula că dorința de control total asupra visului spune ea însăși ceva: poate o nevoie de a evita surpriza, ambiguitatea sau conținuturile inconfortabile.
Carmen Irimia este Psiholog specialist autonom, Psihoterapeut de orientare psihanalitică, Formator şi Supervizor în cadrul Asociației de Consiliere şi Psihoterapie Psihanalitică din Bucureşti (ACPPB) şi Membru al Colegiului Psihologilor din România
Alexandru Gheorghe, este jurist și antreprenor, în prezent este doctorand în domeniul Etică Aplicată la Școala Doctorală a Facultății de Filosofie din București
