Familie
Adolescenții spun că sunt senzaționale. Consecințele? Cine se gândește la consecințe?! Drogurile legale sunt un flagel subteran, statul nu știe cât se consumă și care e rata de creștere a consumului. Dar ce sunt acestea? Alina Ciupercovici, în colaborare cu Dana Burciu, psiholog clinician și psihoterapeut la Clinica ALIAT Suceava, explică ce se întâmplă cu „legalele“.
Copiii cu dizabilități au dreptul la educație adaptată nevoilor lor dar, mai ales, au nevoie de șansa de a-și dezvolta potențialul și de a crește incluși în societatea din care fac parte. Am discutat despre nevoia și rolul important al școlilor incluzive cu Maria Mădălina Turza, președinte Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități.
Pentru cei care decid să adopte un copil, una dintre temerile justificate este și: „pentru cine voi încerca să fiu un părinte bun?“. Este firesc și sănătos să vrei să cunoști mediul din care provine viitorul tău copil, părinții și genele pe care le va moșteni. Nu este nimic condamnabil. Totuși, să nu uităm cât de importantă este educația și ce avem noi de oferit acelui copil. Nu vorbim de bunuri materiale, ci de o inventariere a propriului istoric, a propriilor limite, probleme sau vulnerabilități și – de ce nu? – de o dezvoltare personală.
Nu doar adulți reacționează la stres, ci și copiii. Ei se pot îngrijora atunci când aud fragmente din discuțiile părinților, când performanțele academice nu sunt cele așteptate și pot deveni confuzi când primesc mesaje contradictorii de la membrii familiei. Iată câteva dintre reacțiile și manifestările lor în astfel de situații.
Pe unii dintre noi stresul ne mobilizează, pe alții ne inhibă, poate chiar ne încremenește. În terapie, copiii au descris stresul ca o ploaie rece de toamnă, ca un fulger sau cutremur, ca un scrijelit de cretă pe tablă, un ocean de gânduri amestecate, o furculiță ascuțită. Aceste metafore vorbesc despre cum trăiesc ei îngrijorarea, confuzia, anxietatea sau frica.
Printre multele reguli de parenting se numără și zicala conform căreia „un copil îl faci pentru el, nu pentru tine”. Chiar dacă nu recunoaștem față de noi înșine, cu toții ajungem să avem așteptări de la copiii noștri. Dar uneori, acestea pot fi nesănătoase. Copiii au nevoie de sprijin necondiționat, chiar dacă nu urmează drumul visat de noi.
Relația cu mama e prima și cea mai semnificativă relație din viața noastră, însă, din păcate, nu are mereu un parcurs fericit. Unele mame intră în competiție cu fiicele lor, le critică, le sabotează, sunt invidioase, iar relația devine teribil de toxică. De ce se întâmplă asta și ce e de făcut? Detalii de la Delia Lungu, psihoterapeut.






















