Cat de corect gandim?

In spatiul nostru cultural a aparut o carte ce ar trebui, zic eu, sa fie inclusa in bibliografia de la Facultatea de Psihologie si cea de Filozofie. Este vorba despre Gandire rapida, gandire lenta de Daniel Kahneman, care vorbeste despre erorile noastre de gandire. Este foarte utila oricui doreste sa ia decizii mai bune in viata.

 

Cum luam decizii? Ce informatii punem in ecuatiile pe care le rezolvam zi de zi, fie ca decidem la ce gradinita va merge copilul nostru sau bugetul companiei pe anul viitor? Creierul uman este o masinarie fascinanta de gandit ce e mai bine de facut in viata, pe termen lung sau scurt. Uneori, le nimereste, alteori, ba.

Daniel Kahneman este unul dintre cei mai importanti ganditori din prezent in probleme de psihologie si de decizie. Studiile sale s-au axat mai ales pe deciziile noastre economice (daca ajungem la mare cu arme si bagaje, dupa ce am cheltuit ceva bani pe benzina si provizii, dar vremea se anunta ploioasa pentru urmatoarele zile ce facem? Stam sau plecam?

A sta doar pentru ca ai ajuns acolo si ai dat niste bani, este exemplul clasic de decizie economica gresita). Pentru experimentele si cercetarile sale, care, realmente, au schimbat felul cum intelegem mintea umana, Daniel Kahneman a castigat Premiul Nobel pentru economie in 2002.

 

Principalele noastre capcane de gandire

Ca gandirea umana este un proces supus greselii, stim. Dar care sunt aceste greseli? Ce anume ne face sa luam decizii proaste? Putem sa ne antrenam spiritul pentru a fi mai lucizi, mai inteligenti si mai rationali? Raspunsul este: depinde. Evolutia nu ne-a programat pentru deciziile extrem de complexe pe care le luam in ziua de azi, aproape in fiecare moment, ci doar pentru activitatile care tin de supravietuire si reproducere. Si pentru ceva pe alaturi: prietenie, interactiune sociala, etc. Dar in niciun caz pentru ample calcule financiare sau alte abstractiuni!

De exemplu, luam decizii pe baza informatiilor celor mai recente sau mai usor de reamintit. De parca cele mai vechi sau uitate nu ar trebui sa atarne greu in balanta! Ganditi-va la prabusirile de avioane intens mediatizate, care determina o scadere a numarului de pasageri pentru o perioada dupa. Oamenii, speriati, uita ca, statistic, zborul cu avionul este cea mai sigura forma de transport, ca accidentele sunt extrem de rare (mai multe sunt sansele de accident de masina).

Mass-media – care mediatizeaza mult si adesea partinitor, dramatizant, evenimentele acestea – contribuie la aducerea la cunostinta a acestor evenimente care ne influenteaza decizia de a calatori cu avionul. Stim deja ca luam decizii emotionale, deci ce ne trebuie mai mult pentru a mari fara sens probabilitatea unui posibil accident aviatic si astfel sa anulam biletul de avion?!

Acelasi lucru se intampla cand are loc un cutremur. Creste numarul celor care se grabesc sa isi asigure locuinta pentru ca amintirea dezastrului e proaspata. Scrie Kahneman in superba sinteza Gandire rapida, gandire lenta (Ed. Publica, 2012): „Excesiva noastra incredere in ceea ce credem ca stim si aparenta noastra incapacitate de a ne admite pe deplin propria ignoranta si incertitudinea lumii in care traim.

Suntem predispusi sa supraestimam gradul in care intelegem lumea, sa subestimam rolul sansei in desfasurarea evenimentelor. Supraincrederea in noi este alimentata de iluzoria certitudine a privirii retrospective…“. Adica ne bazam pe experienta, pe ceea ce am mai trait, atunci cand estimam ce urmeaza sa se intample in viitor – lucru incorect! Experienta este utila numai pana la un punct. Viitorul contine, in general, mult mai multe informatii si variabile decat putem noi sa introducem in ecuatie…

 

Amorsarea gandurilor si ideilor

O idee cheama pe alta, si pe alta… fara sa aiba musai o legatura logica intre ele. „Ca undele de pe suprafata unui lac, activarea se raspandeste intr-o mica parte din vasta retea de idei asociate“, scrie Kahneman. Creierul nostru are nevoie de coerenta, o cere si o creeaza, fara sa fie atent daca ideile pe care le tese in graba sunt legate logic intre ele. Psihologul numeste acest fenomen „amorsare“ a ideilor unele de catre altele.

Si continua: „Lumea are mult mai putin sens decat crezi. In cea mai mare parte, coerenta vine din felul in care functioneaza mintea ta“. Nu vi s-a intamplat, de pilda, intr-o perioada de stres si de neliniste sa faceti tot soiul de scenarii catastrofale? Fara sa va ganditi macar daca „faptul ca seful nu mi-a dat «buna ziua», e semn ca am gresit raportul… Asta inseamna ca m-a pus pe lista de restructurari, ca la urmatoarele evaluari sunt dat afara, la 45 de ani nu mai gasesc ceva de lucru, va divorta nevasta-mea de mine…“ si tot asa. Exemplele pot fi nenumarate, si femeile sunt experte „in a face scenarii“ despre ce face partenerul cand nu e in raza lor vizuala. Scenarii care nu sunt altceva decat aceasta amorsare continua de idei.

 

Publicitatea nu trebuie sa fie complicata

Pentru ca suntem foarte usor de convins prin repetitie! Dezamagitor sau ba, oamenii cred usor o idee daca este repetata. Atat. „Un mod sigur de a-i face pe oameni sa creada niste neadevaruri, este repetitia frecventa. Deoarece familiaritatea nu se distinge usor de adevar. Institutiile autoritare si cele care se ocupa de marketing au stiut mereu acest fapt. Psihologii au descoperit ca nici nu trebuie sa repeti intreaga afirmatie referitoare la un fapt sau idee pentru a le face credibile“, scrie Daniel Kahneman.

Va dati seama acum de ce publicitatea nu are nevoie sa fie prea plina de imaginatie si este nevoie doar de multa, multa repetitie pentru ca oamenii sa simpatizeze in final acel produs si sa-l si cumpere. Ori sa adere la o ideologie, la o religie, etc. Pur si simplu, daca ni se repeta de destule ori o chestie, e mai probabil sa o credem/imbratisam, etc. Robert Zajonc, alt teoretician al gandirii umane, numea acest fapt „efectul simplei expuneri“. Familiaritatea ne face sa preferam sau sa iubim ceva, un produs. Sau pe cineva. Proximitatea, contactul sunt premise bune pentru indragostire. Distanta, nu!

 

Starile noastre afective ne influenteaza gandirea

Daca suntem tristi, suntem mai degraba rezervati, stam in banca noastra si nu prea exploram lumea dimprejur. Daca tocmai am castigat la loterie, sarim in sus de bucurie si mai cumparam vreo zece bilete, dupa care dam de baut la toate rudele si prietenii. Starile noastre afective influenteaza in mod covarsitor felul cum luam decizii. Optimismul si buna dispozitie ne fac sa fim creativi si chiar mai eficienti in anumite sarcini de gandire. Dar nu in toate.

Erorile noastre de gandire sunt multe. Nu ajunge un articol de revista pentru a le mentiona. Ele sunt rezultatul mintii noastre, pe care evolutia a facut-o sa ia decizii rapide, adesea gresite, dar relativ corecte pe termen scurt sau in anumite contexte. Gandirea umana nu are exactitatea matematicii, desi abia atunci am putea vorbi despre rationalitate. O gandire rece, neinfluentata de emotii, este un ideal imposibil de atins.

Si poate ca nici nu ar fi dezirabil. Unde ar fi farmecul vietii fara emotiile noastre, fara optimismul care ne face sa ne aruncam inainte intr-o poveste cu perspectiva sa se termine prost, dar care, pe termen scurt, ne da intensitate si sens? Adevarul – destul de prozaic – este ca ne miscam prin realitate luand decizii arbitrare, care, daca hazardul e de partea noastra, pot face ca totul sa se termine bine.

Asta face sa ne fie destul de greu (psihologii cognitivisti si economistii spun ca este imposibil) sa anticipam viitorul. Viitorul „este opac“, spunea un alt ganditor actual in voga, Nassim Nicholas Taleb. Desi este destul de grav, poate ca nu ar trebui sa ne batem capul prea tare. Da, e imposibil sa prevedem ceva sau sa gandim rational, suntem influentati de emotii, dar ce frumoasa poate fi totusi viata!