CItesti acum
Despre televiziune si oamenii sai nocivi

Despre televiziune si oamenii sai nocivi

Revista Psychologies

Radu Paraschivescu are condeiul de catifea, dar scrie cu venin. Si are motiv. Pentru ca prezinta 7 gesturi si 7 personaje otravitoare pentru Romania, care au marcat societatea postrevolutionara. Cititi cartea lui, este obligatoriu daca vrem sa aflam un diagnostic precis al relelor oferite de televiziune de doua decenii incoace.

 

Psychologies: La ce bun sa aiba omul simtul umorului, draga Radu?

Radu Paraschivescu: Unii spun ca umorul e marca de inteligenta. Altii, ca ascunde un radar de detectare a neregulii sau a imposturii.

Sunt de acord cu ambele afirmatii, ba chiar imi place sa cred ca ma comport in orizontul lor. In plus, mi se pare ca un om cu simtul umorului are o sanatate mintala mai buna si o viata mai bogata decat un om fara simtul umorului.

Primul e nesatulul de viata care abia asteapta sa deschida fereastra fiecarei dimineti. Al doilea e floarea care se usuca fiindca n-o stropeste nimeni (maidanezii nu se pun).

Dincolo de paleta senzorialului pur, cele trei simturi pe care ar trebui sa le aiba un om intreg sunt simtul umorului, simtul onoarei si simtul ridicolului. Ultimele doua asigura si o doza rezonabila de bun-simt.

 

Ajuta umorul la ceva? Facem coping la stres mai bine daca stim sa radem?

R. P.: Ajuta, cum sa nu! Daca ai umor, te bucuri de umorul altor oameni. De ideile lor trascalii, de glumele lor, de cartile lor comice, de catifeaua sau de smirghelul din ironia lor.

Pe langa asta, un om cu umor distinge mai bine intre ce e corect si ce nu e, intre firesc si anomalie, intre cursul bun si deraiere.

Nu mi-am spus problema „coping-ului la stres“, dar acum, ca aduci vorba de ea, sigur, e si asta un avantaj.

 

In cea mai recenta carte a ta esti foarte dur si amar, dar nu renunti la umor. Este, asadar, o aparare personala sau o generozitate fata de adversar, ca o impunsatura cu floreta boanta? Mai ales cand vorbeste despre cele rele?

R. P.: Agentii patogeni din Romania in 7 gesturi nu merita generozitatea nimanui, cu atat mai putin pe a mea. In fond, eu sunt cel care i-a ales din bazinul incapator si atat de bine populat al ultimilor douazeci si sase de ani.

Cand marsavii au niste piepturi atat de bombate, prefer varful de spada floretei boante. De aceea, desi mi-am pastrat, dupa cum bine observi, umorul, m-am mutat din registrul bonomiei in cel al incondeierii abrazive.

Iar Romania in 7 gesturi nu e doar o incercare de a destupa (foarte tarziu) niste minti, ci si un autorepros.

Imi vine sa ma iau la palme fiindca n-am scris si n-am vorbit mai apasat despre aceste forme de lichelism si intentie criminala, cand cuvintele mele ar fi putut avea efecte mai bune.

Am fost moale si flausat, cand ar fi trebuit sa pocnesc din vorbe ca din bici. Si imi pare rau.

 

Care e cel mai bun banc politic pe care il stii? Cu fosti sau cu recenti.

R. P.: Diriginta le spune elevilor: „Copii, maine va rog sa aduceti fiecare cate zece lei, ca sa-i ajutam pe oamenii din Burundi sa lupte impotriva foametei“.

A doua zi, fiecare copil aduce zece lei, in afara de Bula. Diriginta: „Tu de ce n-ai adus banii?“. Bula: „A zis tata ca nu exista foamete in Burundi“.

Dupa o luna, diriginta le spune elevilor: „Copii, maine va rog sa aduceti fiecare cate zece lei, ca sa-i ajutam pe oamenii din Burundi sa lupte impotriva crizei“.

A doua zi, fiecare copil aduce zece lei, in afara de Bula. Diriginta: „Tu de ce n-ai adus banii?“ Bula: „A zis tata ca nu exista criza in Burundi“.

Dupa alta luna, diriginta le spune elevilor: „Copii, maine va rog sa aduceti fiecare cate zece lei, ca sa ajutam Partidul Comunist din Burundi“.

A doua zi, fiecare copil aduce zece lei, in afara de Bula, care aduce treizeci. Diriginta: „Bula, trebuiau zece lei, nu treizeci“. Bula: „A zis tata ca daca exista partid comunist in Burundi, exista si foamete, si criza.“

 

De ce te referi in cartea Romania in 7 gesturi la productia media postrevolutionara? In cel fel a contribuit media la educarea sau degradarea publica?

R. P.: Aparent, presa (de fapt, televiziunea) a fost doar mijlocul de transport prin care acesti oameni au ajuns, cu tot cu mizeriile facute, in casele noastre. In realitate, lucrurile nu sunt atat de simple.

Sa nu uitam ca o parte din cele sapte manifestari ale abjectiei s-a petrecut cand nu existau multe variante de informare, iar majoritatea celor disponibile era controlata de putere.

Adica de Iliescu si de oamenii lui fideli. In felul asta, televiziunea a devenit un agent de diversiune, propaganda si manipulare – sortimente teribil de populare in randul comunistilor.

Mai mult ca sigur ca bruierea Proclamatiei de la Timisoara si mineriada din iunie 1990, cele mai grave forme de impingere a Romaniei inapoi, in bezna, n-ar fi fost posibile intr-o tara ai carei cetateni ar fi avut internet, Facebook, telefoane mobile si televiziuni cu adevarat independente.

In alta ordine de idei, am ales gesturi trecute prin filtrul catodic si pentru ca incredulii si curiosii sa poata gasi o confirmare video a celor descrise in carte.

Youtube le poate veni in ajutor in acest sens. In majoritatea cazurilor. In rest, stiu ca nu e realist sa astepti educare/educatie de la un post privat. E adevarat, trebuie sa astepti calitate. Or, am ramas de multe ori cu buza umflata si aici.

 

Ce ti se pare indecent a fi supus umorului? De ce anume nu se rade?

R. P.: E greu de facut generalizari si de pus sarma ghimpata in jurul unor lucruri care ar trebui pazite de atingerea rasului.

Citeste si

In ceea ce ma priveste, nu rad de handicapuri, fie ele fizice sau sociale, de boli si de fatetele fricii. Nu rad nici de prostie, cu conditia sa ramana discreta.

Cand prostia devine vocala si vrea sa treaca drept inteligenta, e de datoria noastra sa-i radem in nas.

 

Ce trebuie absolutamente taxat cu umor?

R. P.: Pe langa prostia agresiva sau costumata (zadarnic) in istetime, se impune sa razi de multe lucruri: de impostura si topenie, de ifose si kitsch, de veleitarism si duplicitate.

Pe langa ele, traseistul politic si fanaticul – religios sau de alta factura – trebuie sanctionati tot prin rasul nostru ferm.

 

Radu Paraschivescu, (n. 1960, Bucuresti) traieste in Balta Alba si se viseaza la Roma. E mefient fata de avioane, reptile si sfaturile medicilor. Croieste articole pentru ziare si reviste, traduce romane, se ocupa cu hermeneutica ofsaidului in emisiuni de analiza fotbalistica si – mai rar decat i-ar placea – scrie carti. Are cativa prieteni francezi de nadejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fara sa-si fi tradat prima iubita: ciocolata de casa. Se imbata cu vocea lui David Gilmour si chitara lui Mark Knopfler. La Humanitas, domiciliul lui profesional, publica niste carti de „Rasul lumii“. Se indragosteste repede si-i trece greu. Detesta cliseele, laptele si broccoli. A scris despre nesimtiti, Inès de Castro, Maradona si Caravaggio.

 

De citit:

radu-7-gesturi

 

 

Romania in 7 gesturi

de Radu Paraschivescu

Editura Humanitas

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii