Now Reading
3 pași pentru a depăși suferința provocată de relația toxică cu părinții

3 pași pentru a depăși suferința provocată de relația toxică cu părinții

Familia nu ne-o alegem, iar uneori conflictele ne pot copleși. Nu este simplu să trăiești într-o astfel de familie, dar există și soluții pentru a depăși suferința provocată de relația toxică cu părinții.

Citește și:

Cum să-ți protejezi cuplul de o familie toxică, a lui sau a ta

Relatia cu parintii ne influenteaza alegerea partenerului de cuplu

Ca individ te formezi în familia de bază, iar modul de relaționare cu părinții tăi se reflectă în toate relațiile ulterioare din viață. Fie vei reproduce comportamentele învățate, fie vei încerca să faci totul diferit, pierzându-te pe tine din vedere.

Nu suntem buni sau răi, ci avem multe zone gri pe care putem învăța să ni le acceptăm așa cum sunt. Evident, este datoria fiecăruia dintre noi să investim în dezvoltarea personală, să ne depășim traumele și tarele, să ajungem „cea mai bună versiune a noastră”.

Dar asta nu înseamnă că trecutul poate fi ignorat complet, șters din memorie și uitat. Orice încercare de a-l suprima nu face decât să agraveze suferințele care, mai devreme sau mai târziu, vor ieși la suprafață.

Fie ne trezim în relații similare cu cele avute cu părinții, fie din teama de a nu le repeta evităm multe relații și trăim în singurătate, scenariile sunt nenumărate și pot fi nesănătoase.

Deși pare imposibil, trebuie să învățăm să facem pace cu istoria noastră personală. Se spune că există un singur lucru bun despre trecut: că s-a încheiat.

Iar dacă părinții toxici încă sunt prezenți în viața ta, schimbarea începe cu noul mod în care vei relaționa cu ei. Nu neapărat pentru că ții cont de trecut, ci pentru că vei ține cont de tine, de nevoile tale reale și dorința de a avea un viitor mai bun.

 

Nu e vina ta

Așa cum în cazul unui divorț al părinților, lipsa discuțiilor cu copilul sau a preocupării pentru starea lui sufletească se poate solda cu sentimente de vină din partea acestuia, la fel orice relație rece, calculată, lipsită de atenție și respect față de nevoile unui copil ajunge la același rezultat: „poate că asta merit”.

Este o atitudine defetistă, dar pentru copilul în creștere, astfel de gânduri nu sunt străine, chiar dacă interpretarea lor ia forme diferite. „Oare cum să mă comport? Unde greșesc? De ce nimic din ce fac nu e bine? Părinții nu mă iubesc… Mă simt singur…”.

Toate aceste gânduri depășesc capacitatea de analiză a unui copil care nu se va putea detașa de situația familială. Cum să o facă, dacă are nevoie de grija, sprijinul și iubirea părinților?

Cât timp aceștia nu realizează sau ignoră deliberat sentimentele copilului, astfel de gânduri, odată cu înaintarea în vârstă, devin parte integrantă din personalitatea lui.

Avem astfel tineri și adulți cu stil de atașament dependent sau evitant, nesiguri, furioși, îndurerați, incapabili să exprime ceea ce simt sau să înțeleagă.

Într-o primă fază, copilul va cere lucrurile care îi lipsesc. Fie direct, fie prin reacții precum rebeliunea, furia, plânsul, neascultarea.

Dar dacă nu primește, în ciuda tuturor eforturilor lui, comportamentele vor deveni „cine este el” și fără a mai avea același substrat.

Ce ai de făcut? Acceptă copilul îndurerat pe care încă îl porți în tine. Devino propriul tău părinte și oferă-ți lucrurile care ți-au lipsit. Nu le aștepta exclusiv din exterior și nu te baza pe validările din afară.

În special, nu încerca să obții anumite lucruri de la părinții tăi. Șansele sunt ca, dacă nu ți le-au oferit toată copilăria și adolescența, să nu existe resurse să ți le ofere vreodată.

Poate o discuție cu ei este utilă, dar doar în măsura în care simți nevoia să te eliberezi de suferință. Odată confruntați, părinții (oameni de rând de altfel), vor deveni defensivi, vor nega, sau chiar te vor acuza de nerecunoștință. Pentru că nu vorbim despre o familie echilibrată.

Iar părinții egoiști nu se vor îndrepta prea ușor. Motiv pentru care, atenția ta trebuie îndreptată către ce poți face tu pentru tine, nu ei.

O copilărie tristă, cu carențe afective multiple, nu este niciodată vina copilului. Nu există copii buni sau răi.

Contextul familial în care se dezvoltă își pune amprenta asupra caracterului, iar mai târziu, la maturitate, este datoria noastră să ne acceptăm și să ne vedem într-o lumină pozitivă. Așa cum am fi dorit să fim văzuți de părinții noștri.

 

Distanța este sănătoasă

De multe ori, speranța că vom primi răspunsurile de care avem nevoie ne blochează în repetarea acelorași acțiuni la nesfârșit. Așteptăm ca vindecarea să vină din partea părinților care ne-au provocat rănile și ne adâncim în suferință când acest lucru nu se întâmplă.

Nu putem schimba oamenii și nu putem să ne construim părinții pe care i-am dori. Înainte de a-ți seta obiectivele în relația cu ei, observă dacă ei au făcut vreo schimbare și dacă remarci din partea lor dorința de a îndrepta relația cu tine. Orice schimbare relațională depinde de toți cei implicați, iar tu, oricât ți-ai dori, nu o poți face și pentru ei.

O discuție deschisă cu ei este binevenită, dar atâta timp cât starea ta nu depinde de răspunsurile lor. Ceea ce este extrem de dificil.

Motiv pentru care, astfel de discutii fie le poți purta după ce tu, emoțional, te-ai echilibrat și ți-ai acceptat trecutul, sau, dacă preferi, o poți face adresându-le o scrisoare.

Astfel, spui ce ai de zis, fără emoția și tensiunea provocate de prezența și atitudinea lor. Echilibrul de care vorbeam, deseori este atins atunci când în demersurile tale apelezi la ajutorul unui specialist.

Distanța față de părinți este dificilă pentru că, și în cazul unei familii disfuncționale, poate adânci sentimentul de vină. Și în acest caz, gestionarea lui o vei face mai ușor când primești îndrumarea unui specialist.

În viață, se spune că părinții au o datorie față de noi, pe care noi o vom prelua, la rândul nostru, față de proprii copii. Lucrurile nu funcționează invers.

See Also

Da, este frumos să îți ajuți părinții și să faci acest lucru fără a fi forțat de ei, manipulat cu sentimente de vină și datorie, și ținând cont de nevoile și disponibilitatea ta.

Uneori însă, distanța pe care o iei față de părinți te poate ajuta să elimini stresul permanent care nu te lasă să te distanțezi de trecut.

Simți că prezența lor îți face rău? Că au același comportament care te rănește? Că nu vor schimba nimic și, din contră, te tratează ca pe un bun personal, plin de datorii la adresa lor? Viața ta este mai importantă decât datoria față de alții. Ai curajul să spui stop și să mergi mai departe.

 

Trăiește-ți suferința

Odată ajunși la maturitate, avem tendința să ne îngropăm suferințele, mai ales dacă acesta este modelul pe care l-am deprins.

Ne spunem că nu vrem să fim victime, că nu mai este cazul să ne lăsăm copleșiți și să suferim pentru ceva ce s-a petrecut demult. Dar rănile rămân, iar cât timp nu acceptăm faptul că am fost răniți, ne refuzăm dreptul la vindecare.

Practic, atitudinea aceasta nu face decât să continue modelul oferit de părinți. Nu meriți vindecare? Nu suferi cu adevărat? Crezi că ascunzând, va trece?

Pentru a nu claca mai târziu, trăiește-ți suferința atunci când o identifici. Meriți ajutor, sprijin și înțelegere pentru ceea ce simți. Nu ți le refuza.

Pentru a depăși o suferință ai nevoie de sinceritate în fața ta, pentru a o accepta, apoi pentru a o elibera.

Este dureros să nu contezi sau să nu primești din partea părinților iubirea și grija de care ai nevoie. Dar, totodată, poți refuza să trăiești în acest cerc vicios la nesfârșit.

Reconstruiește-ți stima de sine, chiar dacă acest lucru nu se va produce peste noapte. Treptat, poți învăța să fii tu însăți, o persoană diferită de părinții tăi și modelele învățate. Și astfel vei afla nu doar cine ești cu adevărat ci și care îți sunt nevoile și dorințele.

Construiește-ți viața pornind de la ceea ce ai aflat despre tine, cu convingerea că meriți tot ce e mai bun.

 

De Iulia Bârcă

Foto: 123rf.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comment (1)
  • am părinti toxici, mama este labila psihic, ne-a neglijat toata viata, nu i-a plăcut munca, narcisistă, egoista, fatarnica, s-a a fofilat, a așteptat să ne facem noi mari sa îi preluăm treburile în gospodărie, ascunsă și perversă, placa celebră nu am bani, în realitate are foarte multi numai ptr ea, a refuzat să ne ajute cu spațiul locativ, dar a tinut sa ne gonească din casa părintească încă din preadolescenta. Noi ca fete nu am fost o prioritate pentru ea niciodată. Nu ne-am permis din salariile din învățământ vreo locuință. Mi-am pierdut și jobul din cauza lor, am plecat la muncă în afară că să strâng niște bani, dar ce te faci în orașul unde locuiesc prețurile la imobile au explodat și eu nu pot cumpăra nimic, trebuie sa îi suport zilnic. Nu m-am putut baza pe ei niciodată. Ascunși amândoi și tatăl e la fel, nici nu i – a interesat de soarta noastră, stau bine la capitolul reproșuri. Ei au stat în casa bunicii bine mersi și nici pe aia nu au îngrijit-o.
    Ce să discuti cu ei? Oameni de nimic!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top