Psihoterapia integrativă – când ai nevoie de o altă hartă pentru același drum

Poate că ai fost deja la terapie. Sau poate ai avut ani în care ai citit, ai reflectat și ai înțeles. Ai tras concluzii, ți-ai pus întrebări grele și ai aflat de unde vin anumite reacții. Ai descoperit de ce te temi de apropiere sau de ce simți nevoia să controlezi totul. Ai legat firele și ai început să-ți cunoști povestea. Și totuși… simți că, undeva înăuntru, lucrurile nu se așază. Chiar dacă înțelegi ce ți se întâmplă, nu te simți cu adevărat bine.

Nu ești singurul. Multe persoane vin în terapie știind foarte bine ce li se întâmplă. Ei pot descrie trauma, tiparul și rana.. „Am făcut terapie cognitiv-comportamentală și am înțeles de ce reacționez așa”, mi-a spus recent o clientă. „Știu că atrag parteneri indisponibili, știu că asta vine din relația cu tata. Dar nu știu cum să fac altfel. Înțeleg, dar ajung mereu în același loc.”

Acel „ajung mereu în același loc” spune multe. E un semnal subtil că poate ai nevoie de altceva. Mintea a înțeles, dar corpul și emoțiile nu. Psihoterapia integrativă pornește de la această idee – că omul este mai mult decât o explicație logică. E gând și emoție, corp și relație, trecut și prezent. Și nu există o singură cale care să funcționeze pentru toți. Uneori, e nevoie să ne uităm mai atent la ce simte corpul. Alteori, la ceea ce spune o parte din tine, care s-a ascuns mult timp. Terapia integrativă nu impune o metodă, ci o creează împreună cu tine.

Îmi amintesc de A., o clientă, care a venit la prima ședință spunând: „Nu vreau să vorbesc din nou despre copilărie. Am fost deja acolo, știu ce s-a întâmplat.” Și chiar știa. Putea povesti clar despre lipsa de afecțiune, despre cum s-a închis emoțional, despre relațiile care se rupeau atunci când începeau să devină serioase. Dar ceea ce o aducea înapoi, de fiecare dată, era senzația aceea de fugă – când cineva se apropia prea mult.

Nu am început din nou de la zero. N-am disecat din nou trecutul. Am stat împreună cu reacția eidin prezent: frica aceea care apărea în piept, în respirație, în corp. Am lucrat cu ea nu ca s-o „reparăm”, ci ca s-o înțelegem. În timp, acel impuls de a fugi a început să se domolească. Nu a fost un moment spectaculos. A fost o construcție lentă, dar profundă, în care și-a dat voie, treptat, să rămână. Cu tot ce simțea.

Terapia integrativă nu-ți cere să explici perfect sau să ai toate răspunsurile. Vine în întâmpinarea ta exact așa cum ești. Și te însoțește, pas cu pas, în ritmul tău. Poate că ceea ce ți-a fost suficient o vreme – raționamentul, controlul, înțelegerea – nu mai e de ajuns acum. Poate că ai nevoie de un spațiu în care să simți tot ce ai ținut ascuns. Un spațiu în care nu trebuie să știi, ci doar să fii.

Pentru unii oameni, schimbarea nu vine atunci când au găsit „explicația corectă”, ci când simt, pentru prima dată, că sunt primiți cu totul – cu frică, cu furie, cu neîncredere, cu dor. Acolo, în acel spațiu de siguranță și blândețe, apare vindecarea. Nu brusc. Nu spectaculos. Ci în felul acela tăcut în care simți, la un moment dat, că poți rămâne. Cu tine.

Gând pentru tine, cel care citești:

Poate ți se pare că ai făcut deja tot ce ține de tine – ai fost în terapie, ai citit, ai înțeles. Și totuși, simți că ceva nu se schimbă în profunzime. Când ai ajuns să cunoști toate răspunsurile, dar nu și liniștea, poate e timpul pentru o altă întrebare.