Now Reading
Parinti-profesori, deveniti adevarati aliati

Parinti-profesori, deveniti adevarati aliati

Revista Psychologies

Un psiholog si consilier scolar povesteste: „R., elev in clasa a IV-a, vine la consultatii fiindca ca parintii sai cred ca este neinteles de catre scoala. Nu a reusit nimic tot anul. O repetentie justificata il asteapta. Ramane totul la decizia parintilor.

Eu ii spun: «Nu este prea intelept ce ai facut. Tu, care nu iubesti scoala deloc, va trebui sa faci un an in plus…». El ma priveste si imi raspunde: «Nu imi pasa, oricum mama si tata nu vor sa repet clasa…». Decizia de a-l face sa repete clasa este, de atunci inainte, lipsita de sens.“ Consiliera vede astfel defiland sute de copii si parinti aflati in conflict cu scoala.

Din punctul sau de vedere, neintelegerile cresc. „Nu am vazut niciodata atat de multi copii supradotati la consultatii!“, spune ea pe un ton ironic. „Tot auzind ca cei mai slabi elevi sunt de fapt genii care se ignora, toti elevii slabi devin geniali… Doar ca nu aceasta este realitatea!“

Aceasta evolutie se explica, in parte, prin imensa rana narcisica a adultilor de astazi. Fiind gresit condusi in viata profesionala, sociala si amoroasa, ei suprainvestesc in copiii lor, care trebuie sa ii depaseasca – in deplinul sens al cuvantului.

Si asteapta de la pedagogii pe care ii aleg pentru progeniturile lor o privire la fel de indulgenta si de incantata precum a lor. De aici, o neintelegere si o exigenta crescute cu privire la profesori. „Fiul meu este cel mai bun, iar daca nu reuseste, este pentru ca profesorul este nul.“ Formula aceasta este caricaturala, dar reflecta ceea ce gandesc foarte multi parinti.

Un profesor de engleza si director al scolii, este exasperat de aceste semne de intrebare asupra competentelor colectivului sau de cadre didactice. „Parintii au o atitudine de consumatori fata de scoala“, constata el, „ii atribuie obligatia de a avea rezultate.“ Aceasta alunecare de la un raport omenesc la unul negustoresc este destul de recenta. „Am trecut de la o societate «colectiva» la o societate individualizata“, subliniaza Philippe Meirieu, cercetator si profesor in stiinte ale educatiei la Universitatea Lumi¨re-Lyon II.

„Interesul general nu mai este identificat, parintii incearca sa gaseasca drumul cel mai bun pentru copiii lor, iar concurenta intre institutiile scolare devine astfel acerba.“ Rezultatul: ei judeca, revendica. „Criticandu-i deschis pe profesori, practic, ei isi autorizeaza copiii sa faca la fel“, continua Catherine Mathelin-Vanier.

Increderea in sine e buna la ceva

In realitate, acesti parinti se impart in doua categorii: cei care se implica in treburile scolii si care, adesea, isi ofera sfaturile gratuite profesorilor, si cei care au totala incredere, tac, dar nu sufera prea mult din asta. Aceste mame si acesti tati uita ca intre profesori si ei trebuie stabilita o relatie de coeducatie, nu de antagonism.

See Also

Increderea este indispensabila daca dorim sa stabilim o relatie sanatoasa si echilibrata cu institutia scolara si pedagogii. Pentru a ajunge sa facem acest lucru, trebuie sa fim si noi, insine, impacati cu propriul trecut scolar.

„Este important ca parintii sa aiba grija sa nu proiecteze asupra copiilor lor amintirile urate si ranchiunele pe care le au din perioada scolaritatii lor“, afirma un psiholog si consilier scolar.
„Este important, de asemenea, sa le recunoasca profesorilor un profesionalism pe care ei, parintii, nu il au. Pedagogia este o adevarata meserie, nu o ocupatie“, insista Philippe Meirieu.

„Atunci cand urcam intr-un avion, avem totala incredere in pilot, nu incercam sa ii dam sfaturi. Cu invatamantul este acelasi lucru.“ Profesorii au facut studii, au avut de trecut foarte multe si dificile examene, au urmat cursuri de formare pentru a invata sa invete. De aceea, nu este recomandabil sa le punem intrebari „politiste“ asupra metodelor lor de a preda.

Corina, 39 de ani, a inteles lucrul acesta pe propria-i piele: „In ziua in care am criticat metodele folosite de invatatoare in predare, am fost pusa la punct cu diplomatie: «Stiu ce fac», mi-a replicat invatatoarea, «nu ma joc de-a ucenicul vrajitor cu elevii, eu aplic anumite metode pedagogice».“ Este mai bine, deci, sa intrebam mai degraba cum sa abordam problemele ivite, pentru a-i ajuta pe copiii nostri si sa avem incredere totala in profesori. Cine nu ar avea o reactie asemanatoare atunci cand un necunoscator intervine in domeniul sau de competenta?!
 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top