„Eu îmi iubesc defectele! Cearcănele fac parte din personalitatea mea!“

Te uiți în oglindă și ce vezi? Vergeturi, cearcăne, kilograme în plus? Dar dacă toate astea ar fi semnul evoluției corpului, prin experiențele prin care trece și nu un motiv de disperare? Confesiuni ale unor femei care își iubesc defectele.

 

„Să învățăm să iubim defectele care ne fac expresive“, Ana, 39 de ani

„Mereu mi-au plăcut cearcănele mele. De fapt, îmi plac și cearcănele altora. Uitați-vă bine la cineva căruia i se șterg cearcănele într-o poză.

Citește și:

Curiozități și statistici despre chirurgia estetică

Complexele fizice și operatiile estetice

Corect, arată mai odihnit și mai tânăr, dar câtă expresivitate au ochii încercănați ai actriței Chiara Mastroianni! Ideea este că cearcănele dau profunzime privirii, dau un aer obosit și cinic și asta îmi place.

Cum ar fi lumea plină numai de fete cu ten ca piersica și fără nicio umbră? Ideea este că ar trebui să ne uităm atent la noi, însene, noi, femeile, mai ales și să învățăm să iubim defectele care ne fac expresive.

O femeie perfect machiată, fără un rid sau alt defect, cu proporții perfecte, nu e idealul nimănui. Sau poate al fetelor care încearcă să imite «păpușile» Barbie cu silicon, pe care le mai vedem la televizor.

Ce ar fi Benicio del Toro fără cearcănele sale de bandit sub ochii lui albaștri și tăioși ca oțelul? Ar mai fi el același actor expresiv? Eu, una, mă îndoiesc. Defectele noastre fac parte din istoria noastră personală, din umanitate. “

 

„Anumite imperfecțiuni nu sunt defecte, ci povești“, Alexandra, 38 de ani

„Noi, femeile, avem un dar aparte al nemulțumirii. Iar dacă reușim să remediem vreun neajuns fizic (real sau imaginar), imediat, atenția ni se îndreaptă asupra altuia.

Că doar n-o să rămânem așa, mulțumite, ca niște ciudate… Văd deseori femei impecabile care manifestă complexe de neînțeles. Mă întreb dacă este doar un ritual cu care ne-am obișnuit.

Sau, poate, vorba aceea, dacă am fi încrezătoare și perfect mulțumite de felul în care arătăm, industria cosmeticelor ar da faliment. Și nu vrem.

Eu, cred, am învățat să mă relaxez în privința aspectului meu fizic. Mai mult, consider că anumite imperfecțiuni nu sunt defecte, ci povești.

Spre exemplu, știu femei care nu se bucură de vergeturi, dar mie, personal, chiar îmi plac. Cu atât mai mult, cu cât sunt semnele mele de bună purtare… alimentară.

Cu ceva vreme în urmă, am decis să scap de kilogramele în plus care îmi afectau buna dispoziție și stilul vestimentar.

Așadar, am spus «nu» prăjiturilor și «da» hainelor cu un număr mai mici. Iar experiența s-a încheiat cu succes: rochii mai scurte și… vergeturi pe coapse. Și, da, recunosc, nu a fost simplu.

Să spunem că îmi plac atât de mult dulciurile, încât aș fi în stare să atac oamenii pentru a le fura desertul. Elegant, nu? Dar tocmai pentru că nu a fost simplu, îmi plac semnele lăsate.

Ele îmi amintesc că, atunci când îmi propun ceva, reușesc. Mai mult, nici pe departe inestetice, eu le consider tatuajele mele originale. Tot îmi doream unul și nu am reușit să mă decid nici până acum.

Am chiar și câteva varice, care să le țină companie. Pe acelea nu le-aș înmulți, dar care sunt, să fie primite! Doar fac parte din poveste.

Mă amuz când cele mai neinspirate nemulțumiri le plasăm în opiniile bărbaților. Înțeleg să vrei tu, personal, să schimbi sau să îmbunătățești ceva, dar să te temi că Gigi nu o să te placă așa cum ești?

Eu spun că el trebuie să se preocupe de fizicul personal, iar vergeturile mele rămân la pachet cu mine. La fel și pisica din dotare, dacă tot vrea Gigi niște probleme…“

 

 

„Momentan îmi place ce văd în oglindă“, Mirela, 35 de ani

„Mă simt destul de bine în pielea mea, mai înaltă clar nu am cum să fiu, 1,68 m cred că e suficient și nici nu am visat vreodată la o carieră în modelling; culoarea părului o pot schimba oricând, mă deranjează celulita, dar știu că asta ține de alimentație și sport.

Până la urmă, cred că e cazul să ne mai uităm și în buletin, și să nu ne mai comparăm cu vedetele care merg la sală patru ore pe zi ori au tot felul de intervenții estetice.

O doză de realism mi se pare esențială. Am văzut la un moment dat pe Facebook un citat simpatic: «Dragi bărbați, înainte de a critica silueta unei femei sau orice alt aspect al felului în care arată, asigurați-vă că sunteți fie Brad Pitt, fie Johnny Deep».

Dar nici ei nu au scăpat de efectele trecerii timpului, iar viața lor personală nu are o nuanță roz-bombon, ci mai degrabă tonuri puternice de gri.

Așa că e cazul să punem frână comparațiilor cu cei din jur, mai mult sau mai puțin celebri. Însă noi, femeile, parcă avem în ADN microbul comparației, motiv pentru care ajungem să ne facem, inutil, tot felul de complexe.

Eu, de exemplu, inițial, m-am comparat cu femeile din familia mea. Toate cupă D, dar toate! Iar eu, vorba unui prieten: «Dacă te dai cu cremă de coșuri, trece».

Însă asta nu m-a împiedicat să am succes la sexul opus și destule relații de lungă durată. Am întâlnit bărbați care preferă femeile foarte slabe ori, dimpotrivă, cu forme generoase;

unii sunt înnebuniți după sânii mici, alții – după sânii mari, așa că nu există un tipar standard în care eu, Doamne ferește, nu mă încadrez și d-aia rămân singură și nefericită toată viața.

Mărturisesc că am cochetat și cu ideea de implanturi, dar durerea mă blochează, iar cazurile cu sâni deplasați și nenumăratele operații pentru a-i repara îmi dau fiori pe șira spinării.

În plus, de ce aș interveni pe ceva care încă arată bine? Dacă fac copii iar sânii arată groaznic după alăptat, atunci da, probabil că mi-aș face operația.

Dar momentan îmi place ce văd în oglindă, iar miile de euro pentru intervenție mai bine le redirecționez către niște haine frumoase, care mă pun în valoare, și spre o vacanță exotică pe care să o țin minte toată viața. A, și ar fi cazul să mă las de fumat, să mă apuc de alergat ori să mă duc la sală. Dar asta este altă poveste…“