CItesti acum
Mi-e greu sa ma rup de parintii mei

Mi-e greu sa ma rup de parintii mei

Problema mea de fapt nici nu stiu daca este o problema. Am 27 de ani si o relatie foarte buna cu parintii mei. Sunt singurul lor copil si relatia dintre noi a fost si este execelenta. Acum insa trebuie sa plec in strainatate unde este deja viitorul sot. Plecarea era oarecum anuntata dar am asteptat obtinerea trasnferului cu serviciul. Astazi am primit vestea ca acest lucru s-a intamplat. Pe de-o parte sunt fericita ca am obtinut acest transfer insa bucuria imi este umbrita de faptul ca voi pleca de langa parintii mei. Ma pun in locul lor si nici nu-mi pot imagina durerea pe care o vor simti cand voi pleca (cu toate ca ei mi-au aratat un mare suport si sprijin in toata povestea asta). Imi este teama ca ma voi indeparta si ca se vor simti abandonati. Ii iubesc foarte mult si relatia dintre noi este mult mai mult decat cea de parinte si copil, este de prietenie sincera. In momentul de fata ne despart doar 200 de km si ne vedem la fiecare sfarsit de saptamana. Mi-am promis ca voi face tot posibilul sa-i vad cat mai des. Nu stiu cum va fi… Si acest lucru ma copleseste. Inca nu le-am dat marea veste…

 

Intrebare pusa de: Alice, 27

Raspunsul psihologului:

Daca parintii dvs va incurajeaza, atunci in mesaj vorbiti despre dvs insiva. Dvs va veti simti abandonata si indurerata. Dvs sunteti cea care se va indeparta concret de ei si se va desprinde de familia unde ati crescut pentru a va cladi propria dvs familie. Ei ar putea sa se simta mandri de dvs, mandri ca sunteti competenta profesional si mandri ca va casatoriti (si poate ca asteapta cu nerabdare si nepotii).

Intr-un fel acesta este rolul principal al parintilor: sa creasca un copil care sa ajunga pe picioarele lui, sa se devina autonom, sa se desprinda de ei suficient de mult incat sa-si cladeasca o familie si sa devina, la randul lui, parinte. Pentru unii oameni desprinderea este dureroasa sau chiar imposibila. Parintii isi iubesc neconditionat copiii si atunci iti pui intrebarea De ce sa plec (chiar si la 200 de km) de langa ei? Nu cred ca e nevoie sa va raspund eu…

Citeste si

Eu v-as pune o alta intrebare. Oare nu cumva la suferinta inerenta despartirii de doua persoane dragi, se mai adauga si durerea rupturii de altceva? De copilarie, de senzatia de siguranta pe care ti-o da gandul ca, orice s-ar intampla, mama si tata te vor ajuta sa treci peste asta ? De increderea si calmul caminului unde privelistea mamei si tatalui, mirosurile familiare iti dau senzatia ca niciodata nu se va intampla nimic rau?

Poate in sinea dvs v-ati dori ca lucrurile sa ramana incremenite acolo, in acel peisaj confortabil si pe undeva idilic, unde dvs sunteti ocrotita si vesnic fericita, ca un copil, cu doi parinti perfecti care nu vor decat ca fiica lor sa le zambeasca. Poate plangeti si fiindca v-ati dat seama ca o asemenea scena nu poate dura la nesfarsit si ca de fapt e pe undeva o iluzie, fireasca pentru un copil, dar care se spulbera dupa ce acesta creste si alege dinamismul mai periculos si imprevizibil, dar atat de plin de provocari si satisfactii al vietii de adult.
 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top