Anul trecut in primavara m-am gandit sa merg la psihologul scolii sa vad si eu cum e la psiholog. Ce faci acolo ce discuti. Sunt o fire tacuta, meditativa si nu prea am incredere in mine. Psihologul si-a dat seama de aceste lucruri si incet-incet am inceput sa am un echilibru emotional foarte bun.Cu cat mergeam mai des la ea, la psiholog, realizam cat de mult m-a ajutat. Acum sunt in clasa a 12-a si in curand voi pleca la facultate, iar legatura noastra se va stinge usor-usor, chiar daca nu imi doresc lucrul acesta. De fiecare data cand o reintalnesc pe coridoarele scolii, simplul fapt ca o vad ma face sa fiu mai fericita. Cred ca imi ofera o energie pozitiva. M-am atasat foarte mult de ea. As vrea sa-i multumesc pentru tot ce a facut pentru mine, si m-am gandit sa scriu un articol in revista scolii care se va numi "alchimistul sufletului meu". In acest articol voi vorbi despre ea, despre ajutorul pe care mi l-a oferit deoarece intotdeauna am vazut in aceasta doamna mai mult decat un prieten care stie sa te asculte atunci cand ai nevoie. Prin aceasta confesiune as vrea sa-mi spuneti daca fac bine. Mi-e teama ca nu va fi incantata de acest articol. As vrea sa nu-i povestesc nimic de el pana cand nu va fi publicat in revista, si peste ani as vrea sa-si aduca aminte ca l-a facut o fata care a admirat-o mult, pentru care doamna psiholog a fost o persoana deosebit de importanta. Va rog din tot sufletul sa imi spuneti parerea voastra.
>
