Consumerismul romantic și capcana „ situationship-urilor”: de ce ne atașăm de relații care nu există?
Relațiile de tip situationship au devenit una dintre expresiile cele mai vizibile ale consumerismului romantic contemporan. Ele se desfășoară într-o zonă ambiguă: există apropiere, intimitate fizică și emoțională, disponibilitate afectivă parțială, uneori chiar exclusivitate implicită – dar fără asumarea clară a unei relații.
Din perspectivă psihologică, acest tip de dinamică reflectă destul de corect cultura relațională actuală: oamenii tânjesc după conexiune autentică, dar încearcă simultan să își păstreze cât mai multe opțiuni deschise și să reducă vulnerabilitatea implicată de apropierea reală.
Consumerismul romantic funcționează după logica optimizării continue:
- „Dacă apare cineva mai potrivit?”
- „Dacă mă leg prea mult și pierd alte posibilități?”
- „Dacă relația devine prea solicitantă emoțional?”
În acest context, situationship-ul pare formula ideală:
– suficientă apropiere cât să reducă singurătatea,
– suficientă libertate cât să reducă anxietatea angajamentului,
– suficientă ambiguitate cât să permită retragerea rapidă, fără vinovăția renunțării la o obligație asumate.
Problema de fond este că psihicul uman formează atașament chiar și în absența unui contract explicit. Emoțional, răspundem la prezență, contact, intimitate și ritualurile repetitive ale apropierii. Persoanele cu stil de atașament anxios sau evitant-temător rămân cel mai frecvent prinse în astfel de dinamici. Persoanele cu stil de atașament evitant sunt, adesea, cele care mențin ambiguitatea, folosind distanțarea ca modalitate de protecție față de apropierea prea mare.
O clientă de 27 de ani a venit la terapie după opt luni de situationship. Descria simptome apropiate de cele întâlnite în procesul de doliu: insomnie, anxietate constantă legată de telefon, ruminare („De ce nu mi-a răspuns?”) și o stare de gol interior după ce relația s-a stins treptat, fără o clarificare. „Doar ne vedeam, nu era nimic oficial”, spunea ea. Emoțional însă, pierderea era resimțită la intensitatea unei despărțiri reale.
Aici apare una dintre tensiunile centrale ale consumerismului romantic: oamenii încearcă să obțină beneficiile apropierii fără costurile psihice ale asumării.
În practică, acest model produce frecvent hipervigilență relațională, anxietate legată de mesajele primite sau absente, dificultăți de autoreglare emoțională, comparație constantă cu alți potențiali parteneri și imposibilitatea construirii unui sentiment stabil de siguranță și apartenență.
Pentru multe persoane, situationship-ul devine un spațiu de suspendare psihologică: relația activează speranță, atașament și investiție afectivă, dar rămâne suficient de neasumată încât să blocheze siguranța emoțională.
Platformele digitale amplifică puternic acest model. Contactul intermitent, validările rapide, posibilitatea permanentă de acces la alte opțiuni și cultura „next” creează o relaționare fragmentată, bazată mai mult pe stimulare emoțională decât pe construcție profundă.
Paradoxul epocii actuale este că foarte mulți oameni care declară că își doresc relații stabile sfârșesc prin a funcționa într-un sistem care fragmentează exact condițiile necesare pentru stabilitate: continuitatea, predictibilitatea, asumarea reciprocă și toleranța față de vulnerabilitate.
În multe situationship-uri, dificultatea centrală privește asumarea limitării. O relație matură presupune inevitabil renunțarea la iluzia opțiunilor infinite. Consumerismul romantic întreține exact opusul: ideea că trebuie să rămânem permanent disponibili pentru o variantă posibil mai bună.
Primul pas este conștientizarea: recunoașterea faptului că suferința este reală, chiar și atunci când relația nu a avut un statut clar. În terapie, procesul presupune de multe ori clarificarea propriului stil de atașament și a nevoilor reale, tolerarea anxietății legate de angajament și reconstrucția valorilor personale dincolo de logica optimizării continue.
În același timp, devine importantă dezvoltarea capacității de a alege conștient și de a comunica direct ceea ce ne dorim de la o relație.
Abia atunci putem trece de la relații de consum la relații de construcție.
Dana Traian
Psihoterapeut cognitiv-comportamental
Psiholog clinician
