Am in minte un drum care imi cheama pasii la fel cum o mare taina cheama pasarile calatoare toamna inspre locuri pline de mister. Am in mine o neliniste care da drumul vanturilor sa biciuie stepele pline de maracini si port permanent in auz urletul lupului ce s-a pierdut de haita. Caut cu privirea esenta lucrurilor, a oamenilor, a intamplarilor si mai mereu plec mai departe dezamagita, infranta, pedepsita. Pedepsita sa nu gasesc decat intrebari fara raspuns, iluzii destramate la crepuscul, lacrimi neplanse. Intind mana spre alta mana si nu gasesc caldura. Imi aplec capul pe un umar si dau de piatra. Buzele mele au uitat sarutul. Amintirile le-am inchis intr-o urna si am aruncat-o spre stele. Port in mine o poveste din care eu nu mai fac parte si aceasta ma cauta sa-mi dea forma si viata. Sunt spiridusul din spatele unei stele ce apare pe drum de vis si ata si dureaza. Spinii nu ii port pe frunte si adanc implantati in inima, si fiecare respiratie ma raneste. Sunt trista pentru ca am in fata un drum si nu mai stiu pasii. Si in jur vant, acel vant care te prinde in vartej, te amageste si apoi te lasa ca pe o piatra arsa.
>
