Durerea sufleteasca se exprima corporal.

Jim este intins pe un scanner cu rezonanta magnetica si participa la un joc pe calculator impreuna cu alti studenti ai Universitatii din California, Los Angeles (UCLA). De parca s-ar juca cu mingea pe iarba, fiecare trimite mingea digitala unui alt participant pe care il alege atunci cand ii vine randul. Jim se intreaba ce poate exista atat de interesant in mintea lui ca sa fie invitat de catre cercetatorii in neurologie sa participe la acest experiment.

La inceput, observa ca jucatorii ii arunca din ce in ce mai putin mingea, apoi deloc. Isi asteapta randul. Nu se poate sa-l fi uitat, pentru ca personajul lui digital este acolo, pe ecran. Ceilalti trebuie sa vada ca el asteapta. Dupa cateva minute, Jim este nevoit sa recunoasca faptul ca ceilalti pur si simplu nu vor sa se mai joace cu el.

Se simte foarte jenat. Ar vrea sa se miste din pozitia lui fixa de pe scanner, dar i s-a interzis acest lucru. Chiar daca nu i-a intalnit niciodata pe ceilalti studenti si nu vrea sa recunoasca, se simte jignit. De ce l-au ignorat? Cu ce a gresit? Cu nimic. Cei pe care ii crede studenti, nu erau, in realitate, decat niste personaje simulate de un program pe calculator, setat sa-l excluda pe Jim din joc, treptat, oricum ar juca acesta.

Tocmai pentru a se simti prost. Aproape toti subiectii acestui studiu s-au simtit la fel ca si Jim. Pentru prima data, acest experiment a permis observarea a ceea ce se intampla in creierul nostru atunci cand suntem respinsi. Ce s-a descoperit? Aceleasi regiuni ale creierului „se activeaza” cand suferim din cauza ca am fost respinsi si cand resimtim o durere fizica!

Dupa creierul lui Jim, faptul ca a fost ignorat este aproape acelasi lucru cu o intepatura, iar suferinta este cu adevarat resimtita in corp. Noi ne-am mostenit creierul – si mai ales creierul emotional – de la indepartatii nostri stramosi hominizi. Pentru ei a fi separat de grup era sinonim cu moartea sigura.

Mecanismul innascut al durerii ne face sa ne retragem mana de langa flacara pentru a ne proteja.

Deci, este normal ca si creierul sa foloseasca acelasi mecanism pentru a evita situatiile de despartire care ar pune in pericol integritatea noastra fizica. Aceeasi regiune a creierului – cea a durerii – este activata in cazul unui copil mic atunci cand este separat de mama sa, ori cand mama il aude plangand.

Depresia constituie, de asemenea, o durere reala. Si ea angajeaza aceasta regiune a durerii fizice activata in creier in timpul experimentului de la UCLA (este vorba de cortexul cingular anterior). Depresia este mai frecventa la persoanele care au suferit in timpul copilariei mai multe despartiri afective. E ca si cum circuitul durerii a devenit mai vulnerabil din cauza acestor experiente.

In prezent, gratie dezvoltarii tehnicilor de diagnosticare cerebrala, putem sa vedem cum aceste rani care au fost intotdeauna atribuite mentalului sunt inregistrate in creierul nostru ca rani ale corpului. Iata inca un domeniu in care linia de frontiera dintre corp si spirit a fost inlaturata.