Anumite relatii sunt toxice. Ce efecte au ele asupra corpului si sufletului? De ce le lasam sa ne otraveasca? Sa invatam sa le identificam pentru a ne decontamina mai usor si a ne regasi energia.
„As fi vrut sa nu ii fi lasat atata putere asupra mea“, spune L., 34 de ani, cu o amaraciune nedisimulata. Este vorba despre cel mai bun prieten al lui din trecut.
Au impartit totul, fara ezitare si cu generozitate. Cel putin asa credea L. Dar, cu timpul, si gratie prietenei sale, L. l-a vazut pe prietenul sau asa cum era.
„Nu mi-am dat seama, in naivitatea mea, ca facea totul spre a ma folosi. Era Alex, cel intelectual, alaturi de mine – cel mai putin sclipitor, mai sportiv si mai uratel. Am si uitat ca eu mi-am luat masterul in Drept cu note mai mari decat ale lui.
Punctul final a fost nasterea fiului meu: mi-a trimis un SMS sec si gata. El nu putea avea copii. Am inteles, in final, ca nu era decat o relatie de putere.“
Puterea este, spun psihologii, un adevarat motor al unei relatii toxice. Are putere asupra celuilalt, si manipulatorul poate sa-si satisfaca nevoile narcisice si afective prin seductie sau prin frica.
Adesea, darama stima de sine a victimei.
Cu consimtamantul acesteia sau cel putin cu pasivitatea ei. Pasivitatea face in final cel mai rau.
„De ce nu am vazut nimic?“, este adesea prima intrebare pe care ne-o adresam, chiar daca ne indoim ca exista un raspuns simplu la o intrebare atat de complexa.
SA IDENTIFICAM „OTRAVA“
In psihanaliza, relatiile umane sunt ghidate de nevoi si miscate, in mare parte, de inconstient, ceea ce explica faptul ca, in mare masura, ele ne scapa.
„La inceput, toate sunt nevrotice: doua fiinte se recunosc pentru ca gasesc, una la cealalta, ceea ce le lipseste pentru a-si alina durerea, lipsa, fricile“, spune Thierry Jansen, medic specialist in probleme psihocorporale.
Astfel, se naste atasamentul. „Trebuie timp pentru a transforma aceasta legatura nevrotica in relatie matura, care respecta limitele si spatiul fiecaruia.“ Numai ca, uneori, cum spune un cantec, timpul nu ajunge.
Daca ramanem in relatii toxice, fara a putea sa le identificam ca atare, este pentru ca ceva din ele reproduce un fapt din trecut.
„Inconstientul cauta ce stie, nu se aventureaza in necunoscut“, explica Isabel Korolitski, psihanalist. „Un prim atasament, nesanatos si neidentificat, poate fi aplicat mai tarziu.“
Psihanalista aminteste ca nu degeaba legam relatii cu cei care ne vor manipula sau invada.
In cartea sa Parintii toxici, psihoterapeuta americana Susan Howard face „recensamantul“ unor parinti disfunctionali.
Manipularea, imprevizibilitatea, alcoolismul, violenta fizica si emotionala, imaturitatea parintilor sau parintii ireprosabili… iata cateva dintre otravurile care contamineaza psihicul unui copil si care condi-
tioneaza functionarea sa psihica viitoare.
Daca il intrebam cine din familia sa ar putea semana cu Alex cel din exemplul nostru, si-ar putea aminti de un „tata sclipitor, autodidact, dar arogant, care zdrobea pe toata lumea prin dispretul sau.“
Santajul afectiv voalat, micile frici de peste zi, sfaturile invazive („pentru binele tau“) – relatia otravitoare are multe fatete.
Dar asta nu e tot: „are si un puternic element adictiv“, subliniaza François-Xavier Poudat, pentru ca, daca nu am fi prinsi in aceste relatii, nu doar ca am rupe legatura, dar nici nu am mai reveni!
Ca toate produsele toxice, acea relatie ofera si gratificatii. Placere, o forma de siguranta, o anumita recunoastere.
