Cariera si familie: cum jonglezi cu cele doua roluri

Fara a dori sa transmitem un mesaj agresiv-feminist, nu putem sa nu observam ca, uneori, femeile se autosaboteaza in evolutia lor profesionala. De ce? Poate sunt ramasitele unui trecut marcat de ideea ca rolul lor este unul... traditional?

Femeile cu o cariera de succes nu mai re­pre­zinta astazi ceva rar. Com­petenta acestora iese la iveala in do­me­nii dintre cele mai variate. Orice eventuala pre­ju­de­cata este rasturnata de evidente. Uneori, insa, nu ideile preconcepute ale celorlalti reprezinta piatra de in­cer­care pentru punerea in valoare a unei femei, din punct de vedere social si profesional. Propriile pre­judecati pot fi la fel de periculoase.

Victima propriilor pareri

Se pare ca, pana si in tarile cu un nivel de trai ridicat, in societati cu conceptii moderne despre relatiile dintre sexe, femeia mai cade victima traditiei nescrise a rolurilor sociale. Barbatul pare, in mod esential, destinat construirii unei cariere, pe cand femeii ii revine, in continuare, po­zi­tia de administrator al familiei si cami­nului. Acest lucru nu mai este e­vident, dar se resimte in diverse situatii. Multe femei, desi isi iubesc cariera si ii dedica timp, atentie, aleg sa cedeze cand se pune problema ocuparii unei pozitii de conducere.

Maryse Vaillant, psihanalista fran­tuzoiaca si autoarea savuroasei carti Cum iubesc femeile (Editura Curtea Veche, 2008) spune, intr-un interviu acordat Psychologies Franta: „femeile au dreptul de a munci, de a fi egale cu barbatii, dar nu! In acest timp in care ele sunt mai libere decat in epoca bu­ni­ce­lor lor, femeile sunt victime ale pro­priilor opinii. Ele asteapta in continuare barbatul care sa le im­pli­neasca, pozeaza in vulnerabile, sperand ca un barbat le va da toata iubirea din lume. Pe scurt, asteapta de la el ceea ce au asteptau de la tatal lor.”

Frica de putere

Dar de ce se intampla astfel? O profesoara de 45 de ani, Maria T., explica: „Sunt profesoara de peste 15 ani. La un moment dat, s-a luat in calcul posibilitatea sa devin directoarea scolii. Am ezitat foarte mult si m-am bucurat apoi ca nu s-a mai pus aceasta problema. Mi-am dat mai tarziu seama ca ma con­sideram incapabila sa imi a­sum o astfel de responsabilitate. Mi s-a parut mereu ca ideea unui post de conducere s-ar potrivi mai bine altora. Mi s-ar parea firesc ca sotul meu sa nu refuze oportunitatea unei pozitii de lider la serviciu. Eu, insa, ma simt bine acolo unde sunt, avand timp si pentru familie“.

Iata o atitudine general feminina. Asociem ideea de feminitate cu aceea de mama, de confort afectiv, si nu de agresivitate si de com­petitie, caracteristici specifice celor mai multe dintre mediile profesionale de astazi... Desi feme­ile au, in prezent, acces la posturi ce presupun putere de decizie si de conducere, ele pot cadea victima, fara sa isi dea seama, modelului de lider specific masculin. Barbatul este puternic, are rezistenta mai mare, astfel ca, in mod traditional, el este mai in­drep­ta­tit sa ocupe astfel de functii. Femeile sunt, astfel, victime ale ideii de pasivitate. Educatia si istoria, toa­te construite pe baza acestei pre­ju­de­cati, fac din barbati persoane dor­­nice de ac­tiu­ne si independenta.

Pe de alta par­te, femeile prefera sa obtina succesul in posturi care nu le obliga sa isi manifeste autoritatea de lideri. Psihologul si specialistul in coaching Daniel Bichis explica acest fapt astfel „o sursa de generare a di­fe­ren­telor de gen ce influenteaza performantele unui sef este inte­li­gen­ta sa emo­tio­nala. Nivelul acestui atribut, este mai ridicat la femei decat la barbati. Ele au a­­bi­litati de comunicare si de motivare mai bune.

Barbatii au, insa, avantajul unui mai bun management al stresului, fiind capabili de performante mai constante in con­ditii de presiune. De aceea exista mai frecvent situatii in care femeile se dau singure la o parte atunci cand nu mai pot face fata stresului, comparativ cu bar­ba­tii. De asemenea, automotivarea este un punct forte al managerilor-bar­bati, colegele lor avand adesea ne­vo­ie de o retea sociala care sa le sus­tina motivarea“. Gasirea im­pli­nirii in grija excesiva fata de fa­milie, alegerea unei slujbe in care astepti provocari, fara sa le cauti de una singura, toate acestea sunt simptome ale acestui fel tra­di­­tional de a privi viata. Multe fe­mei prefera inca, de exemplu, sa-si pu­­na pe locul doi cariera, in a­van­tajul sus­ti­nerii ascensiunii par­tenerului.

Iata cazul unei tinere de 30 de ani: „Sotul meu a ocupat de cu­rand un post pro­mi­tator. Pentru el, serviciul este mai mult decat o modalitate de a cas­tiga bani. {i-a dorit sa fie medic psihiatru si a mun­cit foarte mult pentru asta. Pentru mine, insa, slujba este doar o obligatie. Lucrez in­tr-o fir­ma de publicitate, dar am de gand sa renunt definitiv, dupa ce voi ramane insarcinata. Prefer sa fiu a­la­turi de familie. In plus, so­tul meu are nevoie de cineva care sa il ajute in ceea ce si-a propus. Succesul lui in viitor va depinde si de ple­cari in stra­inatate la di­fe­ri­te con­ferinte, de publicarea unor stu­dii. Facem o echi­pa buna im­pre­­u­na: eu il sustin in pro­iec­tele lui, iar el este sprijinul meu emo­tional“.