Anxietatea poate fi descrisa ca o stare afectiva vaga, difuza, de neliniste, de apasare, de tensiune, de ingrijorare, de teama nemotivata, fara un obiect precizat sau disproportionata cu factorii obiectivi care o determina. In mod categoric, este datatoare de disconfort psihic.
Sentimentele dominante sunt de insecuritate, de teama, anticipand abandonul, pedepsirea, producerea unor accidente, a unor nenorociri sau catastraofe. Imaginatia este foarte productiva in scenarii care nu pot fi nici eliminate, nici ignorate.
Persoana afectata de anxietate este intr-o continua alerta, avand, in acelasi timp, sentimentul de neputinta, de imposibilitate de prevenire sau apararare.
O consecinta evidenta a starii de anxietate este scaderea randamentului intelectual. De asemenea, manifesta agitatie si tulburari ale somnului.
Sunt prezente tulburari biosomatice si afective: palpitatii, respiratie neregulata, paloare, puls accelerat.
Anxietatea se poate manifesta in diferite grade de profunzime. Daca se manifesta intr-o forma usoara, de fond, poate fi considerata un fenomen normal. Daca, insa, este mai accentuata si mai profunda, va fi privita ca un simptom al unei tulburari psihice ca depresia, psihoastenia, nevroza.
Gradul de anxietate poate fi masurat prin instrumente psihice de tipul chestionarelor, testelor. Desigur, acestea sunt complexe, stiintific concepute, iar in interpretarea rezultatelor specialistii sunt, uneori, asistati de calculator.
Cum sa ne purtam cu un anxios
Daca anxiosul in cauza ne este cat de cat apropiat si vrem sa-i fie mai bine iar relatia noastra cu el sa nu fie un supliciu, trebuie sa avem grija de cateva lucruri.
Sa-i inspirati incredere. (Asta ar fi de dorit in relatie cu orice om, n-ar trebui sa fie doar o realizare speciala pentru un caz special.) Este important sa se poata baza pe cuvantul vostru. Simplu. Inainte de a promite, trebuie sa va ganditi foarte bine daca o sa va puteti respecta promisiunea. Daca aveti rezerve, sa vi le exprimati clar, sa nu ramana “in ceata”. Daca nu puteti face acel lucru, s-o spuneti clar si sa dati o explicatie clara si rezonabila.
Glumiti cu masura, numai atat cat sa-l revitalizati. Nu luati in ras nelinistile lui. Pentru el, spaimele sunt reale si foarte serioase.
Ajutati-l sa relativizeze. Ajutati-l sa-si dea seama de ce anume se teme. Daca are un motiv precis de teama, indemnati-l sa analizeze si sa-si precizeze care ar fi consecinta finala a faptului de care se teme. “Vei pierde trenul. Si? Vei lua trenul urmator. Si? Vei intarzia la nunta. Si? Cat de grav va fi? Prietenul tau tot se va casatori, iar fericirea lui nu va fi afectata de intarzierea ta. Iar tu vei ramane tot prietenul lui.” La toate aceste raspunsuri este bine sa ajunga sigur, pentru ca atunci vor fi mai convingatoare pentru el.
Indemnati-l sa ceara ajutorul unui specialist (psiholg, psihoterapeut, psihanalist, medicul de familie). Nu pentru ca ar fi bolnav (nici intr-un caz nebun, nu-l lasati sa spuna asta!), ci pentru ca ar putea sa se simta mult mai bine si viata sa-i fie mai usoara. Daca va constata ca este necesar, psihologul sau medicul de familie ii va recomada sa mearga la un medic psihiatru.
Mihaela Serea
