Depresia este cea mai raspandita stare psihica patologica. Se manifesta ca stare de tristete, pesimism, dezinteres generalizat, lipsa puterii dar si a dorintei de concentrare si de comunicare.
Depresia poate sa aiba ca punct de plecare un esec, o pierdere, o stare de stres accentuat sau prelungit, anumite nerealizari sau incapacitati. Asemenea factori, prin asociere si/sau repetare, pot, cu atat mai mult, sa dea indicatii privind originea depresiei.
In cazurile de depresie moderata, subiectul manifesta teama persistenta, inhibitie in exprimare, atitudine pesimista. In cazurile de depresie profunda, faciesul este modificat, inexpresiv, subiectul este lipsit de initiativa.
In functie de manifestarea exterioara, depresiile se clasifica in agitate si retarde.
Depresivul agitat se framanta, freamata, este mereu nervos. Pacientul cu depresie retarda este, dimpotriva, lent, vorbeste incet, ramane uneori tacut si imobil. In ambele cazuri, dar mai ales in cel de al doilea, se manifesta lipsa poftei de mancare si a somnului.
Dupa sursa de conditionare, depresiile sunt reactive sau endogene.
Depresiile reactive sunt consecutive unor situatii dificile, cum ar fi pierderea unei persoane apropiate, un esec personal marcant. Subiectul a trait o stare de tensiune emotionala intensa care a erodat energia vitala. El nu a reusit sa accepte, sa depaseasca momentul dificil si sa ia decizia de a merge mai departe.
Daca depresiile reactive sunt o reactie la fapte exterioare subiectului, depresiile endogene isi cauzele undeva, in interior (endogen = de origine interna, provocat din interior). Acest fel de depresie apare in urma acumularii unei insatisfactii continue, a unei frustrari, a unui disconfort in relatiile interpersonale, in relatiile cu mediul. Aceasta se poate referi la mediul familial sau mediul de munca, in care subiectul petrece cea mai mare parte a timpului si in care implicarea sa este cea mai intensa.
La copiii mici, depresia se poate manifesta ca o componenta a sindromului de hospitalism.
Sindromul de hospitalism = ansamblul perturbarilor somatice si psihice provocate copiilor (in timpul primelor 18 luni de viata) printr-o sedere prelungita intr-o institutie spitaliceasca in care sunt complet privati de mama lor.
Intr-un asemenea caz, copilul manifesta sentimentul de abandon, tristete, frica. Uneori, depresia copilului mic este insotita de tulburari somatice si functionale: cefalee, anorexie, insomnie. Necombatuta printr-un regim special de viata si educatie, depresia copilului mic poate evolua, poate creste odata cu cresterea copilului si poate duce la dificultati de adaptare ulterioara.
Cum sa ne purtam cu un depresiv
Poate mai mult decat alte persoane cu probleme, depresivii au nevoie de ajutor. Incetul cu incetul, ei se sustrag vietii si traiesc intr-o mare singuratate, intr-n cenusiu continuu. Daca depresia se agraveaza, deznodamantul poate fi tragic. Intotdeauna cei din preajma se gandesc ca ar fi putut sa-l ajute. Nimic mai adevarat!
Comutati atentia depresivului asupra aspectelor pozitive ale vietii si ale fiecarui lucru in parte. Preferabil sa-i manipulati (intr-un sens, desigur, pozitiv) in asa fel incat afirmatiile sa le apartina. Prin intrebari bine puse, ii puteti face sa recunoasca faptul ca situatia nu sta chiar in totalitate rau, ca exista lucruri concrete de care trebuie sa se bucure. Cum ar fi sanatatea, faptul ca au un job, un venit, poate o familie, o casa...
Antrenati-l in activitati placute, fara a-l forta. Nu incercati cu el ceva ce, in mod evident, ii displace sau il depaseste. Daca nu poate citi Heidegger, sa citeasca Paulo Coelho. Daca nu vrea la sala de forta, poate vrea la biliard.
Sa va aratati consideratia intr-un mod rezonabil si convingator. Deseori, depresivul are o parere proasta despre sine. Aratat-i care-i sunt calitatile, explicati-i ca aceste calitati se vad si sunt apreciate. Nu inventati nimic pentru ca n-o sa se lase pacalit. Cat despre defecte... nimeni nu-i perfect. Poate sa evite activitatile in care defectele lui l-ar dezavantaja.
Nu-l „luati tare”. Nu-l indemnati, pur si simplu, sa se trezeasca la viata, sa iasa in lume, sa fie vesel. Aceasta ar dovedi lipsa totala de intelegere. Nu este alegerea lui sa fie depresiv, nefericit. Si nu poate depasi aceasta stare singur. Trebuie ajutat sau, cel putin, directionat.
Aveti grija sa nu va contaminati! O sa fie de doua ori mai rau daca o sa va lasati prins de depresie alaturi de ruda, prietenul, colegul depresiv. Cine pe cine o sa mai salveze?
Indemnati-l sa caute ajutor specializat. Nu este usor sa rezolvi predispozitia pentru depresie doar pe cale empirica. Iar depresivul are nevoie de sprijin vigilent, activ, pana cand starea lui nu se agraveaza. Poate incepe cu un psiholog, psihoterapeut, psihanalist sau cu medicul de familie care, daca va constata ca este necesar, ii va recomanda sa mearga la un medic psihiatru.
Mihaela Serea
