Unii spun ca este fermecator, altii neaga cu vehementa si experimenteaza un fluviu de senzatii: panica, angoasa, disperare. Ce anume marturisesc aceste stari? Si cum sa nu ne mai rusinam... atunci cand ne coloram in obraji?
Ma aflu in plina sedinta. Zece perechi de ochi ma fixeaza. Mi-e cald. Sangele imi clocoteste si nu pare sa se opreasca. Acum toata lumea stie.
I., careia reusisem sa ii ascund acest handicap, ma priveste: «Cum este posibil? Tu sa rosesti? Nu am observat asta pana acum!» 25 de ani de calvar dezvaluiti in vazul si auzul tuturor.
25 de ani de disconfort de la prima amintire: inceputul clasei a V-a la noua mea scoala. Directorul ma prezinta colegilor.
Ora a inceput de zeci de minute bune. Sunt singura, in picioare, in fata clasei. Cativa elevi din banci, amuzati, se intorc pentru a ma analiza in amanunt pe mine, «colega cea noua».
Fetita model, care a reusit sa slabeasca, insa nu cum trebuie. Susoteli, insinuari pe seama carliontilor mei blonzi, a mocasinilor cu pampoane, a fustei hidoase si a sosetelor albe ridicate prea mult, strangulandu-mi genunchii dolofani.
Umilinta in public. Ma inrosesc din cap pana in picioare, si culoarea imi ramane constanta de la inceputul si pana la sfarsitul orei de curs“, isi aminteste E.
Toata atentia este indreptata spre noi
Toata lumea roseste? „Multi oameni rosesc“, ne asigura psihiatrul Antoine Pelissolo. „Chiar daca nu este neaparat vizibil la persoanele cu pielea mai inchisa, asta nu le impiedica sa se inroseasca si sa nu se simta in largul lor, din cauza senzatiei resimtite.
Corpul are reactii normale la schimbarile de temperatura sau de natura anatomica. Aceasta manifestare fiziologica serveste la inlaturarea caldurii. Ea este vizibila si dispare in mod diferit, in
functie de fiecare individ in parte.“
„Prin urmare, unii sunt mai predispusi decat altii spre a se inrosi. Este o chestiune care tine de mediul inconjurator (caldura, frig, vant), de temperament, de constitutie, de musculozitate, de finetea pielii.
Dar nu numai de aceste elemente“, continua psihiatrul. „Motivul principal al inrosirii este, in general, legat de o stare de jena resimtita ca urmare a unei senzatii de atentie proiectate asupra noastra.“
Cauzele sunt diverse si variate: fie ca ne aflam in centrul atentiei in mijlocul unei adunari, fie ca primim complimente sau suntem fata in fata cu cineva de care ne simtim atrasi. Nimeni nu se inroseste
de unul singur, in intimitatea propriei case.
De fapt, in joc este doar ceea ce noi ne inchipuim ca ceilalti au putut vedea, in ciuda stradaniei noastre de a ne ascunde. Este o chestiune care ne depaseste si care ne surclaseaza, fara a o putea stopa.
Citeste continuarea articolului in revista Psychologies, numarul de mai 2011
