Purina Pet School: programul care formează o nouă generație de copii responsabili și iubitori de animale
Câți dintre noi nu am crescut cu un câine sau o pisică prin preajmă, fără să știm prea multe despre ce înseamnă, de fapt, să ai grijă responsabil de ei? Pet School, programul național educațional implementat sub umbrela proiectului internațional Nestlé for Healthier Kids și dezvoltat de Fundația PRAIS în parteneriat cu Purina România – fondator, își propune tocmai aceasta: să-i învețe pe cei mici, de la vârste fragede, ce înseamnă îngrijirea cu afecțiune și responsabilitate a animalelor de companie.

Lansat în urmă cu 6 ani, în 2019 în 10 școli din București, Pet School a crescut de la o ediție la alta, iar în ediția 2025-2026 a ajuns să fie implementat cu succes în 267 de școli din 153 de comunități urbane și rurale din 27 de județe din România. În această ediție, peste 3.082 de cadre didactice s-au înscris în program, desfășurând la clasă un număr record de 14.100 de activități educaționale cum ar fi: 1.000 de lecții având la bază materiale didactice în format digital puse gratuit la dispoziție profesorilor, sesiuni de desen tematic și 300 ateliere de creație măști colorate cu câini și pisici, peste 2.300 de „Cărți de identitate” ale animăluțelor mele de companie, albumele cu 4.500 de fotografii ale prietenilor blănoși, care au motivat miile de elevi participanți.
„La Purina, ne ghidăm după convingerea că oamenii și animalele de companie sunt mai buni împreună. De aceea, Pet School este mult mai mult decât un program educațional – este modul prin care investim în generațiile viitoare, ajutând copiii să dezvolte empatie, responsabilitate și respect față de toate viețuitoarele. Ne bucură să vedem cum, an de an, tot mai mulți copii și familii îmbrățișează aceste valori, iar acest lucru ne motivează să continuăm să construim un viitor în care relația dintre oameni și animalele de companie este mai puternică, mai responsabilă și mai frumoasă”, a declarat Ioana Mocanu, Group Brand Manager Omnichannel Brands, Purina Adriatice, Bulgaria, România.
Câinele Max și pisica Luna sunt personajele care îi însoțesc și îi ghidează pe elevi în lumea fascinantă a patrupedelor, unde aceștia învață o multitudine de lucruri interesante: de la istoria câinilor și a pisicilor, igiena, limbajul corporal și sănătatea animalelor de companie, la tipurile de rase și „superputerile” acestora, până la reguli simple de comportament în preajma lor.

Vacanța de vară a adus și o extensie firească a proiectului – „Vacanță Pet School de 10!”, prin care copiii au fost invitați să continue, chiar și în afara școlii, bunele obiceiuri privind îngrijirea responsabilă a animalelor de companie.
În cadrul celor șase ediții Pet School desfășurate până în prezent, peste 79.500 de elevi din ciclul primar și peste 140.000 de membri ai familiilor acestora au putut beneficia gratuit de materialele și activitățile programului.
„Dincolo de informațiile despre rase, igienă, nevoi, comportament al câinilor și pisicilor, Pet School construiește empatie și grijă față de viețuitoarele planetei, responsabilitatea pe care o avem față de ele. Beneficiile sunt duble – pentru animalele de companie, care primesc o îngrijire mai atentă, și pentru copii, cărora grija față de un animal le dezvoltă răbdarea, atenția, afecțiunea – starea de bine. Prin implicarea familiilor și accentul pus pe incluziunea copiilor din medii vulnerabile, programul reușește să transforme o temă de nișă într-o mișcare națională”, a declarat Silvia Bucur, Președinte Fundația PRAIS.
Sub deviza „Oameni, câini și pisici, mai buni împreună!”, Pet School își propune și pentru anul școlar 2026-2027 să continue să crească susținut alături de echipele Purina și ale Fundației PRAIS, de partenerii instituționali, de cadre didactice partenere, urmărind în continuare participarea activă a copiilor.
Despre Fundaţia PRAIS
Fundaţia PRAIS a fost creată în 2002 de către compania de consultanță în comunicare PRAIS Corporate Communications. În cadrul proiectelor sale naţionale inițiate și dezvoltate de-a lungul a 24 de ani, susţine cauze sociale majore: accesul tinerei generații la resurse, educaţie, dezvoltare personală și cultură. De asemenea, promovează starea de bine și stilul de viaţă sănătos, grija faţă de natură, economia bazată pe talente, creativitate, inovaţie, competitivitate şi etică.
Fundația PRAIS este un membru activ al Rețelei Internaționale Youth Health Community și a fost considerată un model de bune practici în Rețeaua Internațională Epode – EIN, cea mai mare rețea globală de prevenire a obezității infantile care a reunit 34 de programe naționale din 23 de țări membre.
Despre Nestlé
La nivel global, acțiunile de responsabilitate socială ale companiei Nestlé sunt reunite în cadrul a trei inițiative principale: Nestlé for Healthier Kids, Nestlé for a Waste Free World și Nestlé Needs YOUth. Inițiativa Nestlé for a Waste Free World reunește toate acțiunile prin care compania urmărește ca, până în 2030, să aibă impact zero asupra mediului în toate operațiunile sale.





