Ai viața ta, dar încă aștepți aprobarea părinților
Poți avea patruzeci de ani, o familie, o profesie și destule decizii grele luate pe cont propriu. Și totuși, o singură întrebare a mamei „Ești sigură că faci bine?” te poate face să te simți din nou copilul care trebuie să dea explicații.
Până cu câteva minute în urmă erai împăcată cu alegerea ta. Acum cauți argumente, te justifici și începi să te îndoiești. Poate chiar renunți la ceea ce îți doreai, numai să nu o superi.
Ce s-a schimbat? Nu neapărat decizia. Ci locul din care o privești. În lucrul meu cu oamenii, urmăresc această diferență: una este să îți asculți părinții ca adult, alta este să simți că ai nevoie de permisiunea lor ca să îți trăiești viața.
Copilul înțelege lumea cu resursele pe care le are
Un copil nu cunoaște toate grijile, temerile și limitele părinților. El știe ce a simțit în relația cu ei și încearcă să dea un sens întâmplărilor.
Dacă mama se supără de fiecare dată când este contrazisă, copilul poate înțelege că a avea o opinie diferită înseamnă a pierde apropierea. Dacă tatăl îi critică mereu greșelile, poate ajunge să creadă că merită apreciere doar atunci când reușește.
Dar intenția părintelui și concluzia copilului nu sunt același lucru. Un părinte poate încerca să protejeze, iar copilul să simtă neîncredere. Alt copil poate primi aceeași grijă ca pe un semn de iubire.
De aceea, nu punem etichete unei familii pornind de la o singură întâmplare. Important este ce a înțeles omul din experiența lui și cum îi influențează această înțelegere alegerile de astăzi.
Poți să îți iubești părinții și să alegi diferit
Să luăm o femeie care vrea să își schimbe profesia. S-a informat, și-a făcut un plan și știe ce riscuri își asumă. Mama îi spune: „Nu renunța la un loc sigur. O să regreți”.
Este firesc să îi pese de părerea mamei. Conflictul începe când dezaprobarea acesteia devine mai importantă decât propria decizie. Femeia nu mai caută un sfat. Caută permisiunea de a fi adult.
Aici se întâlnesc două nevoi adevărate: să își conducă viața și să păstreze apropierea unei persoane iubite. Maturizarea nu cere să alegi între ele cu orice preț. Cere să poți suporta faptul că mama te iubește și, în același timp, nu este de acord cu tine.
Poți spune cu respect: „Înțeleg de ce te îngrijorezi. M-am gândit bine și am hotărât să merg mai departe”. Nu trebuie nici să câștigi o dispută, nici să rupi relația pentru a-ți demonstra independența.
Când ai grijă de părinți până uiți de tine
Există și cealaltă față a acestei relații. Copilul care a trebuit să liniștească un părinte, să împace adulții sau să poarte responsabilități prea mari crește și devine omul care încearcă să îi salveze pe toți.
La maturitate, ajunge să le organizeze părinților viața, să îi corecteze, să se teamă pentru fiecare alegere a lor și să se simtă vinovat când nu poate rezolva totul.
A fi adult nu înseamnă nici să aștepți ca părinții să decidă pentru tine, nici să preiei controlul asupra vieții lor. Înseamnă să recunoști ce îți aparține și ce le aparține lor.
Firește, când părinții au nevoie reală de îngrijire, îi sprijinim după posibilitățile noastre. Dar grija concretă nu ne obligă să devenim responsabili pentru fiecare emoție, teamă sau decizie a lor.
A rămâne fiul sau fiica lor, fără să rămâi copil
Data viitoare când un părinte îți critică alegerea, observă ce se trezește în tine. Simți nevoia să te explici până primești aprobarea? Te cuprinde vinovăția? Sau te grăbești să îl convingi că greșește?
Înainte să răspunzi, amintește-ți ce ai astăzi și nu aveai când erai mic: experiență, capacitatea de a evalua consecințe și dreptul de a lua propriile decizii. Iar dacă relația este dificilă sau nu mai există contact, această reflecție rămâne importantă. Vocea părinților poate continua să se audă în felul în care ne judecăm singuri.
Nu devenim adulți doar pentru că avem un serviciu, o casă sau copii. Devenim adulți atunci când putem rămâne apropiați de părinți fără să le cerem, la nesfârșit, aprobarea de a fi noi înșine.
Lorina Buga este fondatoarea Academiei de Psihosomatică și a Centrului de Psihosomatică din Republica Moldova. Ea are peste 11 ani de practică în psihosomatică aplicată și dezvoltare personală, timp în care a ghidat peste 10.000 de persoane. Activitatea sa se concentrează asupra relației dintre experiențele de viață, conflictele interioare, emoții, reacțiile corpului și comportamentele umane. Interesul pentru psihosomatică a apărut odată cu devenirea sa ca mamă, din dorința de a înțelege mai bine reacțiile corpului și legătura lor cu emoțiile. Ceea ce a început ca o căutare personală s-a transformat, în timp, într-o misiune dedicată lucrului cu oamenii, educației emoționale și formării specialiștilor. Din 2019, prin Academia de Psihosomatică, Lorina dezvoltă programe de formare în psihosomatică aplicată, iar în cadrul Centrului de Psihosomatică a reunit o echipă de specialiști.





