MOSAIC: caracterul uman, dincolo de aparenţe. Un parfum despre identitate, percepţie și complexitatea naturii umane
Parfumeria, ca artă, are multe în comun cu psihologia. Dacă psihologia ne învaţă faţetele caracterului uman, parfumul oglindește asta în fiecare secundă în care este purtat pe piele. Prima impresie poate fi cameleonică, intrigantă sau revelatoare, dar personalitatea parfumului se conturează în timp prin contraste și detalii care sunt mai puţin evidente.
Această idee se află în centrul MOSAIC, creaţia parfumierului Marc Daniel Heimgartner, un extract de parfum cu o concentraţie de 30%, care a fost conceput ca un omagiu adus mișcării cinetice, transformării și percepţiei senzoriale. Ceea ce mă atrage la acest parfum este complexitatea caracterului cameleonic.
Compoziţia juxtapune șofranul și piperul roz cu aciditatea rubarbei, apoi introduce tămâia, chimenul și caramelul, înainte de a se așeza pe o bază vanilată. Vetiverul, turmericul, ambergrisul și oudul sunt alţi piloni ai bazei acestui parfum care structurează fundamentul caracterului parfumului de nișă, un dialog între registre diferite, în care fiecare element contribuie la identitatea ansamblului.
Conceptul parfumului MOSAIC depășește în același timp limitele ingredientelor artei olfactive. Parfumul propune o experienţă multisenzorială în care mirosul devine punctul de plecare pentru imagini, texturi și senzaţii gustative. Șofranul capătă un contur vizual, iar condimentele sugerează suprafeţe tactile. Contrastul dintre caramel și rubarbă evocă tensiunea dintre dulce și amar. Mirosul, văzul, auzul, gustul și atingerea participă la felul în care interpretăm lumea, în timp ce intuiţia contribuie la înţelegerea unor experienţe care nu pot fi explicate exclusiv raţional.
Această perspectivă are o semnificaţie aparte pentru mine, în calitate de parfumier. Parfumul nu este doar o compoziţie de ingrediente, ci și un limbaj care activează memoria, emoţia și imaginaţia. O structură olfactivă poate genera interpretări diferite, în funcţie de experienţele și de sensibilitatea celui care o descoperă. Percepţia nu este niciodată complet separată de identitatea noastră.
Atunci când alegem un parfum, dincolo de aparenţe, dincolo de percepţie, acesta ar trebui să fie autentic cu personalitatea noastră. Un alter ego invizibil, care să ne învăluie în ingrediente care mai de care mai preţioase.
Natura ne învaţă că în fiecare minut experimentăm diferite stări, că vibrăm la aceleași frecvenţe, că ne bucurăm la unison atunci când purtăm un parfum cu adevărat autentic.





