Now Reading
Cercetătorii care scriu istorie în psihiatrie și sănătate mintală s-au reunit la Conferința Internațională HOPE for Severe Affective Disorders

Cercetătorii care scriu istorie în psihiatrie și sănătate mintală s-au reunit la Conferința Internațională HOPE for Severe Affective Disorders

Revista Psychologies

Conferința Internațională HOPE for Severe Affective Disorders, desfășurată în perioada 5-7 noiembrie 2026, la București, a reunit un line-up științific de excepție: lideri care au schimbat standardele de tratament, au construit intervenții și meta-analize de referință și definesc direcțiile actuale de cercetare în psihiatrie, psihoterapie și neuroștiințe.

Sir Robin Murray, Eduard Vieta, Stefan Leucht, David Nutt, Andrea Fagiolini, Chris Baeken, Jan Buitelaar, Margaret Sibley, Lawrence Fung, Valerie Gaus, Stefan G. Hofmann, Daniel J. Smith, Tone E. G. Henriksen, Fragiskos Gonidakis și Miikka Häkkinen au fost invitații ediției din acest an.

Pentru comunitatea profesională din România, conferința a reprezentat o întâlnire de o anvergură rară cu autori ai unor studii și meta-analize esențiale, cercetători care au schimbat domenii precum genomica, neuroimagistica, neurobiologia și dezvoltarea noilor tratamente și care continuă să influențeze ghidurile, recomandările internaționale și practica clinică.

Într-un moment în care sănătatea mintală este tot mai prezentă în social media și în spațiul public, prin influenceri, bestselleruri și numeroase interpretări ale cercetării, Conferința Internațională HOPE for Severe Affective Disorders a adus în prim-plan standardele științifice internaționale și dialogul direct dintre cercetare și practica medicală.

Cei care ne au onorat cu prezenta au fost :

Sir Robin Murray, Fellow of the Royal Society si înnobilat pentru serviciile aduse medicinei, este unul dintre cercetătorii care au schimbat fundamental modul în care sunt înțelese schizofrenia și psihoza.

Eduard Vieta, unul dintre arhitecții psihiatriei moderne a tulburării bipolare, a contribuit decisiv la dezvoltarea unor direcții precum psihoeducația, prevenirea recăderilor, recuperarea funcțională, genomica și psihiatria de precizie. Modelul Colom-Vieta este deja aplicat și în România.

Stefan Leucht este unul dintre reperele mondiale ale medicinei bazate pe dovezi în schizofrenie, iar meta-analizele sale privind tratamentele antipsihotice au devenit referințe internaționale.

David Nutt, Edmond J. Safra Chair in Neuropsychopharmacology la Imperial College London, este una dintre figurile majore ale neuropsihofarmacologiei mondiale.

Andrea Fagiolini este un nume internațional de referință în cercetarea și tratarea tulburărilor afective, a depresiei rezistente și în personalizarea tratamentului.

Chris Baeken, președintele European Society for Brain Stimulation, este unul dintre liderii europeni ai neuromodulării în depresia rezistentă la tratament.

Jan Buitelaar, unul dintre cei mai influenți și mai citați cercetători internaționali în ADHD și neurodezvoltare, a fost recompensat cu distincții pentru întreaga activitate și pentru contribuțiile sale în domeniile ADHD și autismului.

Margaret Sibley se află în prima linie a cercetării contemporane privind ADHD la adolescenți și adulți și este unul dintre numele care definesc astăzi această arie de studiu.

Lawrence Fung, coordonatorul Stanford Center for Neurodiversity and Human Potential, aduce împreună neuroștiința, practica clinică și perspectiva neurodiversității.

Valerie Gaus este autoarea unuia dintre manualele internaționale de referință pentru psihoterapia adulților autiști.

Stefan G. Hofmann este unul dintre arhitecții Process-Based Therapy și ai următoarei generații de psihoterapie.

Daniel J. Smith și Tone E. G. Henriksen se numără printre liderii internaționali ai cronobiologiei tulburării bipolare, domeniu în care somnul, lumina și ritmurile circadiene sunt abordate ca posibile componente ale intervenției terapeutice, nu doar ca recomandări privind stilul de viață.

Fragiskos Gonidakis și Miikka Häkkinen au adus experiență internațională în terapia dialectic-comportamentală – DBT -, de la tratamentul cazurilor severe până la dezvoltarea unor servicii clinice sustenabile și aplicabile în practica reală.

Excelența internațională s-a întâlnit cu excelența românească

Line-up-ul internațional s-a întâlnit la București cu reprezentanți ai excelenței academice și clinice românești. Conferința a creat astfel un dialog între cercetarea internațională de vârf și experiența profesioniștilor care contribuie la dezvoltarea serviciilor de sănătate mintală din România.

La ediția din acest an au participat:

  • Prof. Univ. Dr. Ioana Micluția
  • Prof. Univ. Dr. Cătălina Tudose
  • Conf. Univ. Dr. Șerban Turliuc
  • Prof. Dr. Fior Dafin Mureșanu
  • Prof. Dr. Bogdan Ovidiu Popescu
  • Dr. Cătălina Crișan
  • Prof. Dr. Ion Udriștoiu
  • Dr. Paul Sorin Pletea
  • Prof. Univ. Dr. Virgil Radu Enătescu
  • Dr. Cristian Marinescu
  • Dr. Maria Bonea
  • Șef Lucrări Univ. Dr. Laura Mateescu
  • Șef Lucrări Univ. Dr. Adriana Cojocaru
  • Dr. Ilinca Mihăilescu
  • Dr. Gabriella Bondoc

Prin amploarea participării și nivelul contribuțiilor științifice, ediția 2026 a Conferinței Internaționale HOPE for Severe Affective Disorders a consolidat Bucureștiul ca spațiu de dialog pentru cercetarea, practica și inovația internațională în sănătatea mintală. Evenimentul a facilitat schimbul de experiență între specialiști și a adus în atenția comunității profesionale din România direcțiile care modelează viitorul psihiatriei, psihoterapiei și neuroștiințelor.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top