Now Reading
Cum cultivi stima de sine a copilului tau

Cum cultivi stima de sine a copilului tau

Revista Psychologies

Parerea pe care o avem despre noi si increderea manifestata in fortele proprii influenteaza major toate ariile vietii.  Baza stimei de sine se pune in copilarie, cand cel mic preia majoritatea convingerilor de la parinti. Astfel, apare intrebarea: cum ne comportam cu copilul nostru astfel incat sa ne asiguram ca va avea incredere in sine ca adult?

 

De ce e importanta stima de sine

O stima de sine favorabila presupune incredere in fortele proprii, in cine esti si ce poti obtine, iar asta te ajuta sa traiesti o viata implinita si fericita.

In cazul in care ai o stima de sine scazuta, efectele se vor resimti in toate sectoarele vietii, fie ca vorbim de relatii, cariera, de manifestarea vointei, de definirea scopurilor si de atingerea lor, de sanatate sau de stabilitate emotionala.

Cercetarile in domeniu arata faptul ca in perioada copilariei (0-7 ani) se preia majoritatea acestor convingeri limitative, convingeri ce alimenteaza o stima de sine scazuta pentru viitorul adult.

Astfel, parintii joaca un rol foarte important, daca nu cel mai important, in definirea unei stime de sine ridicate a propriului lor copil.

 

Cum crestem un copil cu o stima de sine ridicata

Pentru ca un parinte sa poata creste un copil cu o stima de sine ridicata este nevoie mai intai ca parintele insusi sa aiba incredere deplina in fortele proprii.

Astfel, parintele ii poate insufla copilului suficienta incredere in el, ajutandu-l sa devina un adult increzator in propriile forte, capabil sa ia decizii inspirate si intelepte.

Totodata, este important ca parintii sa fie atenti si responsabili in privinta mesajelor si ideilor pe care le transmit celor mici, avand grija  totodata si de calitatea surselor informationale cu care copiii vin in contact sau la care sunt expusi.

Mai mult decat atat, pentru a avea incredere in fortele lor, copiii au nevoie: sa simta ca sunt iubiti neconditionat, prin simpla dar minunata lor prezenta in viata noastra; sa fie intelesi si acceptati chiar si atunci cand nu reusesc de prima data ce si-au propus; sa nu fie comparati cu alti copii;

sa fie incurajati sa experimenteze pentru a putea descoperi lucruri noi, provocatoare, care sa-i ajute ulterior in evolutia lor; sa se comunice cu ei deschis, prieteneste, parintii dandu-si voie sa arate si latura lor emotionala, sensibila; sa fie lasati sa ia decizii si singuri pentru a-si dezvolta capacitatea de a-si gestiona propria viata etc.

In plus, parintii trebuie sa evite pedepsele si violentele fizice, restrictiile si impunerile, pentu ca acestea nu vor duce la niciun rezultat constructiv, dimpotriva.

In cazul unor situatii dificile sau conflictuale, parintii trebuie sa discute deschis si sincer cu copilul starea de fapt, si sa stabileasca de comun acord masurile ce se impun.

Astfel, urmand acesti pasi, ne asiguram ca facem tot ce tine de noi, ca parinti, pentru ca micutii sa devina adulti increzatori in propriile forte, echilibrati si care traiesc o viata implinita.

 

De Doina Enache, Holistic Development Coach, Upperself

Foto: 123rf.com

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top