Now Reading
Cum protejam copiii pe internet

Cum protejam copiii pe internet

Revista Psychologies

Desigur, nu prea mai putem trai fara el, fara Internet. Scriam undeva ca omul este o fiinta „infovora“, ca simte satisfactie atunci cand afla, cand are acces la informatie, ca devoreaza informatia si asta ii face bine la creier. Dar daca beneficiile accesului nelimitat la informatie vin cu riscuri, mai ales pentru copii?

Intr-un interviu pe care l-am facut cu juristul Asztalos Csaba, specialist in probleme de discriminare, presedintele CNCD, am vorbit despre libertatea de expresie pe Internet.

Amandoi am fost de acord ca ea trebuie foarte bine calibrata, pentru ca pe Internet au loc multe interactiuni umane si pentru ca deschide un acces nemaivazut anterior in istorie si celor mai… cruzi, copiilor, la aceste interactiuni. Iar acestea pot fi nocive pentru ei.

Expunerea accidentala a celor mici la pornografie, agresiunile directe ale unor necunoscuti cu intentii prea putin onorabile, la fotografii obtinute in situatii jenante, cu copii mai mari, care ajung sa circule liber, fara stiinta lor sau a parintilor, o adevarata subcultura a adolescentilor care se dezinhiba pe net si posteaza imagini indecente cu ei si cu altii etc.

Internetul este o sabie cu dublu tais. Informatie, acces nelimitat, dar si pericole la care abia acum incepem sa ne gandim. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca intimitatea noastra se transforma, in fiecare, si intr-un „portret digital“ pe care Facebook sau Google ni-l face. Intimitatea trebuie regandita.

 

3-6-9-12

Cifrele acestea reprezinta, in viziunea psihiatrului Serge Tisseron, varstele la care copiii ar trebui sa aiba acces, treptat, la diverse… ecrane.

3 ani: inainte de aceasta varsta, copiii nu ar trebui sa aiba acces la televizor.

6 ani: nu are de ce sa posede o consola video sau un iPad inainte de aceasta varsta.

9 ani: este pragul de varsta la care poate incepe sa navigheze pe Internet, cu ajutorul si sub supravegherea parentala.

11-12 ani: are acces pe Internet, dar nu nelimitat (ca timp), si, cu siguranta, nu peste tot.

Asadar, toate formele de expunere la informatie trebuie sa fie supravegheate de catre parinti si dascali. Nu trebuie nici diabolizat Internetul, dar nici lasat… free.

 

Principii de baza

Principalii jucatori din domeniul tehnologiei informatiei de azi se gandesc la actiuni morale, de protectie a sigurantei si reputatiei.

Microsoft a realizat un intreg manual al bunei utilizari a internetului de catre orcine si la orice varsta, care cuprinde sfaturi cat se poate de utile si necesare:

Cand iti dai datele personale, cum ar fi numarul cardului sau datele din buletin, asigura-te ca URL-ul e sigur.

Pentru aceasta, adresa trebuie sa inceapa cu https („s“ de la „siguranta“), inainte de a face orice achizitie online. In caz contrar, hackerii pot sa iti copieze datele de card.

Invata-i si pe copii sa faca la fel. Ei sigur vor trai intr-o lume in care e-commerce va fi regula si este bine sa stie sa isi apere datele.

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top