Sa credem in complexul lui Oedip?

Criticile etnologilor

Un intelectual american, pe nume Jeffrey Moussaieff Masson, este cel care a redeschis polemica in 1984 cu eseul sau Realul escamotat. El il descrie aici pe Freud ca fiind un mincinos, un impostor, un macho odios care neaga violurile suferite de fetite.

De atunci, asocierea psihanaliza-complexul lui Oedip-minciuna s-a instalat in mintea multor oameni. Niciodata complexul oedipian nu fusese tinta unor atacuri atat de violente.

Atunci cand filosofii Gilles Deleuze si Felix Guattari au scos lucrarea Anti-Oedip, in 1973, au dorit sa reexamineze mai ales conceperea dorintei la Freud – in opinia lor mult prea normativa.

Sa ne amintim ca, pentru el, homosexualitatea figureaza pe lista perversiunilor. Inaintea lor, lumea antropologiei si a etnologiei criticase ideea unui complex al lui Oedip universal. Pentru ca, de exemplu, in anumite etnii din Africa, in special, tatal are doar un rol secundar. La tribul Na din China, care formeaza o societate matriarhala, el nici nu exista.

La aceste argumente, psihanalistii explica cerinta unui trio pentru complexul lui Oedip: copilul, o persoana pe care el o iubeste cu acel tip de iubire fuzionala, si un al treilea – un separator, un reprezentant din lumea exterioara, a Legii –, care il va smulge pe copil din fuziune.

Numele actorilor conteaza foarte putin: tata, mama, unchi, matusa, parinti adoptivi, etc. Miza este importanta in momentul in care familiile se descompun usor. Daca o mama isi creste singura copilul, cum ar mai fi posibil complexul lui Oedip?

Esentialul este ca el, copilul, sa nu fie singura iubire a vietii sale. Daca mama nu are partener, este suficient sa aiba niste centre de interes dominante. Tatal este o terta persoana, spre care se indreapta dorinta mamei si care, tocmai din aceasta cauza, se interpune intre mama si copil si ii permite acestuia din urma sa se autodenumeasca.

Tonul se aspreste brusc, odata cu aparitia in 2005 a Cartii negre a psihanalizei, critica virulenta impotriva lui Freud, publicata in Romania in 2009, la Editura Sedcom Libris. Este vorba de o adevarata controversa, in care sustinatorii si adversarii complexului Oedip pregatesc adevarate lovituri editoriale.

830 de pagini care lasa sa se prabuseasca, piatra cu piatra, edificiul freudian. Incepand, in mod normal, cu faimosul complex. In spatele acestui proiect titanic se afla zece filosofi, psihologi si psihiatri, in majoritate practicieni ai terapiilor cognitive si comportamentale (TCC). Pentru acesti psihoterapeuti, care practica metode ce vizeaza anularea simptomelor fobice sau anxioase in cateva saptamani, vechiul complex oedipian este perfect inutil. Mai mult decat atat, este o escrocherie intelectuala…

Un mit util

Asadar, complexul lui Oedip este un mit sau nu? Este el depasit? Pana acum nu s-a descoperit nimic mai util pentru a intelege sexualitatea si psihicul uman. Copilul gaseste in el bazele a ceea ce face ca barbatul sa isi asume tipul viril, si femeia – tipul feminin.

Chiar daca exista foarte multe femei care simt dorinta dupa modelul tipului masculin si invers. „Masculin“ si „feminin“ sunt niste cuvinte care desemneaza modalitatile dominante de a iubi si de a dori. Este imposibil sa definim portrete tip ale barbatului si ale femeii atat timp cat exista exceptii.

Pentru freudieni, nu este nicio indoiala: complexul lui Oedip este faza cruciala a dezvoltarii psihice. Aceasta ne invata sa ne canalizam impulsurile si sa renuntam la dorintele imposibile integrand interdictia incestului. Pe scurt, fara complexul lui Oedip, nu am deveni niciodata fiinte sociale, capabile sa iubeasca, sa construiasca un cuplu, o familie. Situatia este, deci, mult mai complexa decat pare.

 

Editare de Catalina Cristescu