Dependenta emotionala: „Mi-am dorit sa fiu ca mama”
Felul in care invatam sa iubim depinde de atasamentul fata de mama. Cum ne dauneaza dependenta emotionala aflati dintr-o scrisoare tulburatoare, primita de la o cititoare a revistei noastre.
Inca mai trag dupa mine valiza impachetata cu grija de mama.
O facuse acum zece ani si nu gaseam curajul sa o desfac. Mi-ar fi fost groaza sa descopar ca tot ceea ce am crezut si am sperat avea sa dispara sub grija puerila a mamei.
Gingasia si naivitatea ei mi-au fost in primii ani de viata un leac contra tuturor rautatilor lumii. O numeam inger si ii asigurasem deja un loc in Rai.
Ma coplesea cu iubirea ei, o iubire care acum a inceput sa imi asfixieze sufletul.
Nu-mi gaseam identitatea si nu intelegeam cum poate fi un om atat de bun.
Ceea ce atunci credeam ca este calitate de neintrecut, acum imi pare drept o ignoranta in privinta vietii, o lasitate mintala din care nu-ti convine sa iesi, pentru ca e atat de comod sa stai acolo, in amorteala ta.
Mi-am dorit mereu sa fiu ca mama si nu credeam ca pe lume mai poate exista un om cu o asa inima stralucitoare.
Ceea ce mi-a dat a fost o dependenta afectiva, din care n-am reusit sa ma desprind niciodata cu adevarat.
Desigur, ii multumesc pentru tot, dar nu si pentru asta, caci ar trebui sa ii multumesc pentru toate violentele fizice si verbale pe care le-am primit in dar de la trainicul sau sot, pentru toate butoaiele de vin secate pana in maduva lemnului, pentru toata mancarea care nu avea sare, pentru ca el isi folosea papilele gustative doar pentru amante.
Mama!? Nu ai fost buna, ai fost fara minte! Viata e minunata, minunat de grea pe alocuri, dar niciodata suficient de mult incat sa merite sa i te ascunzi.
Mai iarta-ma o data mama, dar iti spun ceva, singurul mod prin care pot fi o femeie buna este atunci sunt (ne)buna.
De Ana Maria Neculai
Citeste si:
4 strategii ca sa fii mai independenta
Dependenta emotionala de partener
Foto: 123rf.com
