CItesti acum
Mai au oamenii nevoie de Dumnezeu?

Mai au oamenii nevoie de Dumnezeu?

Revista Psychologies

Vedem adesea oameni care citesc rugaciuni in metrou… Ce cer ei? Cu ce fiinta au ei nevoie sa vorbeasca? Michel Kubler este preot catolic. L-am intrebat despre ce mai inteleg oamenii din ziua de azi, despre spiritualitate si religie, unde cauta raspunsuri la intrebarile fara raspuns. Asadar, iata si puncte de vedere mai putin obisnuite fata de cele pe care le cititi in mod obisnuit in Psychologies.

 

Psychologies: Mai cauta oamenii in ziua de azi dimensiunea de calauzire spirituala? Mai mult sau mai putin fata de deceniile trecute?

Michel Kubler: Cautarea indrumarii spirituale este comuna oamenilor de pretutindeni, din toate timpurile. Ceea ce se schimba, in functie de epoci si de regiuni, este modul prin care testam aceasta necesitate si maniera in care definim raspunsul la aceasta nevoie.

De exemplu, in Orient, noile generatii ortodoxe resimt mai putin decat parintii lor nevoia de a se lasa calauziti de figuri religioase – mai ales de calugari – si vor merge sa caute repere in carti si in reviste (si in Psychologies!) si in forme de spiritualitate mult mai putin „ortodoxe“!

 

Ce inseamna spiritualitatea pentru omul modern?

M.K.: Aceasta depinde mai mult de ceea ce numiti „spiritualitate“. Daca va referiti la traditia crestina, acest cuvant desemneaza un ansamblu de doctrine si de mesaje formulate de-a lungul veacurilor (Parintii Bisericii, Filocalia etc.), care, prin vechimea lor si prin caracterul oficial bisericesc, garanteaza eficienta contributiei lor: este vorba de ghiduri sigure, pe care le puteti urma cu incredere absoluta.

Omul modern, chiar daca este eliberat de religiile istorice, nu renunta la cautarea spirituala. Pur si simplu, el utilizeaza alte cai pentru a da un sens existentei sale.

Poate fi vorba despre alte religii sau filozofii (in special cele provenite din Asia: budismul etc.) sau chiar de forme arhaice de paganism, ca samanismul (actual, in voga, in Occident).

Cel mai adesea, contemporanii nostri dau raspunsuri fara nicio legatura cu transcendenta pentru aspiratiile lor spirituale: cu ajutorul unor guru mai mult sau mai putin seriosi, ei cauta sa gaseasca acest sens in ei insisi, utilizand in special ceea ce numim „dezvoltare personala“ pentru a se cunoaste mai bine pe ei insisi, a-si depasi angoasele si pentru a-si imbunatati actiunile.

Starul acestei cautari este scriitorul brazilian Paulo Coelho, a carui carte Alchimistul, tradusa in 80 de limbi, s-a vandut in 65 de milioane de exemplare si ale carui carti sunt bestsellers la nivel mondial.

 

Oamenii bogati mai cauta indrumare spirituala?

M.K.: Nevoia de spiritualitate nu are, in mod aprioric, niciun raport cu fluenta materiala. Atat bogatii, cat si saracii cauta un sens al vietii si isi doresc sa il gaseasca intr-un fel sau altul.

Mai mult, formele acestei cautari variaza in functie de mediile sociale. Este mai dificil pentru oamenii din categoriile avute sa accepte ca le lipseste ceva vital si detesta sa accepte un sistem care le impune legile sale.

Asta explica, pe de-o parte, succesul actual al coachingului – aceasta forma de indrumare personala, pentru cresterea capacitatilor de conducere sau de dezvoltare a potentialului, este mai „corecta politic“ decat aceea de a intreba un calugar ce imi cere Dumnezeu sa fac.

 

Mai sunt ei sensibili la ideea de „pacat“ sau au invatat, odata cu psihologia moderna, deculpabilizarea?

M.K.: Aceasta intrebare, irezistibil, ma duce cu gandul la desenul unui mare caricaturist francez contemporan, Sempé: prezinta, unul langa altul intr-un loc din oras, un preot in curtea bisericii sale si un psiholog in pragul cabinetului sau, care privesc la capatul strazii un om cocosat, coplesit de cine stie ce nenorocire.

Psihologul ii spune atunci preotului: „Daca el isi constientizeaza vina, este pentru dvs. Daca nu, este pentru mine“.

Acest desen rezuma, pentru mine, ceea ce este raportat astazi in jurul pacatului: pentru multi dintre contemporanii nostri, acest concept a devenit – din nefericire – lipsit de sens, si ei prefera sa consulte terapeutii in locul clericilor.

Asa cum a afirmat un prelat francez, „cea mai mare dificultate de care crestinismul se izbeste in eforturile sale de evanghelizare si de transmitere a credintei este ca majoritatea contemporanilor nostri nu-si arata nevoia de a fi salvata“. (1) Iata o mare provocare pentru credinciosi!

 

Sunt oameni care prefera  sa vina la dvs., in loc sa mearga la psiholog? Care sunt plangerile lor?

M.K.: Eu nu sunt un „maestru spiritual“ la care multimile vin sa le consult in masa! Si persoanele care isi doresc sa ma intalneasca pentru o indrumare regulata sau sfaturi punctuale, nu imi spun daca prefera sa vada mai degraba preotul decat psihologul…

Dar, pe baza modestei mele experiente, de multe ori constat ca, mai presus de confesiune, oamenii se hotarasc sa aiba incredere intr-un preot, din doua motive: mai intai, pentru ca ei au sentimentul ca un om al lui Dumnezeu este, din fire, un specialist in tot ceea ce chinuieste fiinta umana, in ceea ce priveste atat mintea, cat si sufletul;

in acest sens, revendicarea globala a Bisericii de a fi „expert in umanitate“ (dupa expresia formulata de Papa Paul al VI- lea la Organizatia Natiunilor Unite) se poate aplica aici intr-un mod destul de pertinent.

Apoi, deoarece credinciosii sunt de parere ca tot ceea ce ii apasa in viata, pana la un nivel insuportabil cateodata, poate tine de factori foarte umani, dar Dumnezeu nu va fi niciodata indiferent:

toate greutatile vietii personale, conjugale sau familiale, sociale sau profesionale si toate framantarile sufletului, in urma pacatului, pot fi si trebuie confesate Domnului, care ne priveste pe fiecare dintre noi cu mila. Poate ca am uitat pretul incredibil pe care fiecare dintre noi il are in ochii lui Dumnezeu…

 

Ce mai reprezinta pentru ei ideea de Dumnezeu? E cel pe care Il vor vedea in Viata de Apoi? Cineva care ii ajuta in viata aceasta?

M.K.: Trebuie sa facem referire la Dumnezeu pentru viata noastra de pe pamant, de acum, si in acelasi timp pentru viata noastra viitoare, dupa moarte. Sa le izolam, ar fi dezastruos.

Astfel, a crede in Dumnezeu numai pentru Viata de Apoi ar dispretui conditia noastra umana de aici, de pe pamant. Or, Dumnezeu a creat lumea din iubire si a dispretui aceasta lume ar insemna sa ii jignim Creatorul!

Citeste si

In sens contrar, a ma raporta la Dumnezeu doar pentru viata de pe pamant, fara a astepta nimic din ce se va intampla dupa moarte, ar fi total lipsit de speranta. In ambele cazuri, ar fi foarte trist!

Nu numai ca trebuie sa imbratisam aceste doua „momente“ ale conditiei noastre umane, inainte si dupa moarte, dar trebuie stabilita o legatura intre cele doua: sa ii cerem lui Dumnezeu acum ajutorul pentru a trai conform asteptarilor Lui, pentru ca apoi sa ne primeasca alaturi de El.

Cat despre a sti cine este Dumnezeu, pentru a va raspunde la intrebare, raportandu-ma la ideea pe care mi-am facut-o despre El, nu dispunem decat de doua variante de raspuns – dar ele sunt importante!

Mai intai, pentru viata noastra in lumea asta, singura idee justa pe care o putem avea despre El a fost anuntata de Fiul sau, Iisus Hristos: or, aceasta nu este o idee partiala, subiectiva sau provizorie, ci purul adevar, obiectiv si definitiv despre Dumnezeu.

Sfanta Evanghelie, conform Sf. Ioan, spune astfel: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata. Fiul cel Unul-Nascut, Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut.“ (Ioan 1, 18).

Cealalta varianta de raspuns este aceea ca  noi toti – voi, ca si mine – avem o ultima menire in viata: sa Il vedem pe Dumnezeu dupa ce murim, fata in fata, asa cum este El, si sa primim, in sfarsit, iubirea completa pe care o are fata de fiecare dintre noi.

Ce ar putea fi mai bine, ca implinire a fiintei noastre, decat a-L vedea pe Dumnezeu? Este desavarsirea fericirii, o fericire care nu se sfarseste: este ceea ce numim viata eterna!

 

Se mai practica rugaciunea? Cum se roaga oamenii moderni?

M.K.: Este dificil sa vorbesti despre o modalitate generala de rugaciune la cei moderni. Unii adopta practici de rugaciune traditionale, adaptari ale religiozitatii populare (a pune o lumanare in fata statuii unui sfant, mersul in pelerinaj etc.), dar individual, in general, eventual intr-un cadru familial, niciodata in contextul unor rituri organizate de institutia religioasa: in Occident, multora le place sa intre intr-o biserica pentru a se reculege… cu conditia ca aceasta sa fie goala!

In sens mai larg, cea mai raspandita rugaciune este meditatia: ori in locuri specific religioase, ori in natura, pentru a intra in contact cu forte legate de anumite vegetatii (arborii, in special) sau, si mai simplu, de natura „telurica“.

 

Inca putem vorbi despre rugaciune cu sensul pe care il inteleg religiile stabile?

M.K.: Persoanele interesate vor vorbi poate despre captarea unor „energii“ ale Naturii sau despre „ganduri pozitive“ catre persoanele dragi, care au nevoie de sprijin moral – intotdeauna in sensul larg al termenului.

 

(1) Citat din cartea mea Mic indreptar de credinta (Huma­nitas, 2014), pagina 105.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top